Organizatii paramilitare la Reghin

Linistea unui oras provincial a fost spulberata de doua grupari paramilitare. Defilari prin centrul orasului si marsuri de instructie periodice, pe diferite trasee. Cantece intonate in cadenta de mars si mandria de a purta uniforme inzorzonate. Zambete largi pe figurile radioase ale unor tineri naivi, pe cale de a fi indoctrinati.

In 1940, Reghinul - un oras in care convietuiau la un loc romani, maghiari, sasi si evrei - pulsa de activitate. Pana in vara anului 1941, nimic nu parea ca se schimbase in viata acestui oras provincial. Infiintarea primelor organizatii paramilitare "Levente" si apoi a "Deutsche Jugend" avea sa adanceasca sentimentul de frustrare nationala, in randurile romanilor si evreilor, din ce in ce mai izolati. Tot din vara anului 1941, prin gara din Reghin au inceput sa tranziteze tot mai multe garnituri de tren cu arme si trupe germane spre (si dinspre) Frontul de Rasarit. Aerodromurile germane organizate la Mociar si la Lueriu au adus atunci la Reghin si primii militari germani, dar au adus si primele mari probleme in viata acestui oras patriarhal.

Gruparea paramilitara "Levente" din Reghin…

Organizatia "Levente" a fost infiintata in baza unei legi din 1921, data de statul ungar, iar tinerii "leventi" se aflau la inceput sub directa indrumare a Ministerului Ungar al Invatamantului. In 1938, organizatia a fost trecuta in subordinea Ministerului Apararii Patriei din Ungaria, iar dupa Diktatul de la Viena din 1940, in aproape toate localitatile cedate au fost infiintate filiale ale organizatiei.

In aceasta erau cuprinsi tineri maghiari, romani si germani cu varste intre 12 si 21 de ani. Pregatirea lor era organizata pe principii militare si consta in principal in sport, marsuri pe diferite trasee, cantece patriotice si manuiri de arma. Tragerile cu arma aveau insa loc abia dupa implinirea varstei de 18 ani. La implinirea acestei varste se considera ca fiecare "levente" poate sa treaca la o etapa superioara si trebuia sa participe la o pregatire militara, intr-o cazarma militara. "Leventii" erau instruiti de profesori si ofiteri in rezerva, iar limba de pregatire era cea maghiara. Pe timpul marsurilor insa se intonau cantece militare germane. "Leventii" erau inspectati periodic de ofiteri activi. Dincolo de caracterul ultranationalist al organizatiei, pentru tinerii "leventi", totul a parut la inceput doar o joaca nevinovata de copii.

…sasii reghineni vor si ei un "Levente" al lor

Caracterul ultranationalist al organizatiei i-a facut pe sasii reghineni sa intreprinda demersuri pe langa statul ungar, pentru ca Grupul Etnic German din Ungaria sa-si creeze propriile organizatii paramilitare. Ei aveau in vedere modelul german al organizatiei "Hitler Jugend".

In primavara anului 1942, deputatul sas din Reghin, dr. Eduard Keintezel, s-a deplasat la Budapesta sustinandu-si intentia in fata premierului Teleki. Initial, guvernul maghiar a respins cu vadita iritare intentia sasilor din Reghin, ulterior insa a acceptat. Evident ca sasii reghineni au fost sustinuti in demersurile lor si de statul german, schimbarea de atitudine din partea guvernului ungar fiind probabil determinata in mod hotarator de acest fapt. Asa incat, incepand din vara anului 1942, sasii reghineni si-au constituit propria organizatie paramilitara, si anume "Deutsche Jugend", in multe privinte asemanatoare cu "Levente". Duminica, dar si in alte sarbatori sau cu diverse ocazii festive, tinerii din cele doua organizatii defilau cu mandrie prin centrul orasului intonand cantece patriotice. Spiritul razboinic era mai prezent ca niciodata in cantecele, juramintele si atitudinea acestor tineri, care vorbeau firesc despre razboi si spirit de sacrificiu. Erau viitoarea "carne de tun" a unui razboi aflat abia la inceput.

La Mestera, accident sau sabotaj?

Incepand cu vara anului 1941, prin gara din Reghin era un permanent du-te-vino. Garnituri de tren cu arme si munitie, cu trupe germane aflate in drum spre Frontul de Rasarit sau cu raniti si soldati in refacere ce urmau sa ajunga in Germania, tranzitau gara ziua si noaptea.

In februarie 1942, o garnitura de tren cu trupe germane aflate in drum spre URSS a deraiat la Mestera, in apropiere de Reghin. Consecinta imediata: 13 soldati germani morti si peste 30 de raniti. Timp de aproape doua saptamani circulatia trenurilor pe aceasta ruta a fost intrerupta, repunerea in functiune a caii ferate solicitand eforturi deosebite, in conditiile unei ierni foarte geroase. Comisia de ancheta instituita de germani n-a putut stabili cu certitudine daca a fost cu adevarat un nefericit accident cauzat de vreo neglijenta. A fost luata in calcul chiar si ipoteza unui sabotaj, dar n-a putut fi argumentata, mai ales ca in zona nu se cunostea ca existand vreo grupare de partizani. In aceste conditii, cercetarile au fost intrerupte. Cei 13 soldati germani, care azi isi dorm somnul de veci in cimitirul evanghelic din Reghin, au fost inmormantati cu onoruri militare, pe data de 20 februarie 1942, dupa ce funeraliile avusesera loc in incinta Bisericii Evanghelice. Pentru ei - tineri germani care nu mai participasera la nicio actiune de lupta - razboiul se terminase inainte chiar de-a ajunge pe front.

Nicolae BALINT

Targu-Mures, Romania

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a944-Organizatii-paramilitare-la-Reghin.aspx