Vatra, marea miscare de rezistenta a romanilor

Inceputul lunii ianuarie 1990 m-a gasit la Sovata, intr-un concediu de recuperare dupa o operatie. Acolo am avut posibilitatea sa aflu mai multe despre atrocitatile din secuime savarsite asupra romanilor, dar si sa vad la fata locului urmarile unor comportamente similare, printre care, arderea locuintei fostei secretare cu propaganda, alungarea primarului si molestarea unui militian etc., cu totii, romani.

Pentru ca lucrurile erau departe de a se sfarsi, sub aceeasi cupola a UDMR, la Sovata s-au desfasurat si alte actiuni de acest gen. In ziua de 16 ianuarie a aceluiasi an, la Intreprinderea Balneara Sovata a avut loc o sedinta a intregului personal medical din statiune, sub egida liderilor locali ai UDMR, in care le-a fost prezentata noua situatie geopolitica creata in tara, amintindu-le tuturor ca s-a cam terminat cu romanismul celor 72 de ani, prin aceste locuri, ca ponderea de 85 la suta a maghiarilor din zona ii indreptateste intru totul la instaurarea in statiune a unui "status quo", in consecinta, limba maghiara fiind de-acum stapana pe acele meleaguri. Lucrul acesta aveam sa-l aflu intamplator de la un medic si de la o asistenta, proaspat veniti de la aceasta sedinta de "prelucrare", speriati si, in acelasi timp, foarte ingrijorati de ceea ce ar urma sa li se intample. In aceeasi seara a zilei de 16 ianuarie, in centrul statiunii, pe unul din panourile serviciului de cazare apare o lista lunga cu nume de localnici, romani, dar si maghiari, care trebuiau sa paraseasca de urgenta Sovata. Intrebandu-l pe un maghiar care comenta lista, de ce trebuie sa plece si unguri, raspunsul a fost de-a dreptul socant. "Aici sunt trecuti si maghiarii casatoriti cu romance sau invers".

Poate ca aceste acumulari de mahnire si revolta ar fi ramas multa vreme ascunse in adancul sufletului, daca in numarul din 17 ianuarie 1990, al propriului ziar, "Cuvantul liber", n-as fi gasit un articolas intitulat "Dezmintire", prin care, proaspatul primar maghiar instaurat tuna si fulgera impotriva celor care raspandesc zvonuri cum ca in Sovata s-ar intampla ceva rau. Minciuna aceasta sfruntata a fost picatura care a umplut paharul mahnirii. Revoltat de nemernicia acestui individ, dar si de cele aflate intre timp, m-am intors la redactie, publicand in numarul din 19 ianuarie un articol, destul de timid de altfel, cu titlul "Cateva precizari la o dezmintire", in care aratam ca in Sovata totusi se intampla ceva, iar acest ceva are in spate actiunile de destabilizare a tarii si antiromanesti ale UDMR. Atata mi-a trebuit. A doua zi, dupa aparitia acestui articol aluziv doar, la IBC Sovata a fost convocata, de urgenta, o noua sedinta, in care liderii UDMR au incercat sa-i depisteze pe romanii care mi-au furnizat informatia, sub promisiunea ca nu vor pati nimic (cata fatarnicie), intocmind, in acelasi timp, asa cum se obisnuia la acea vreme, un protest vehement, colectiv, prin care participantii la adunare imi infierau gestul "dezinformator, pornirile mele fasciste, retrograde, impotriva mersului istoriei", document care a fost inaintat presedintelui de atunci, Ion Iliescu, Procuraturii Generale a Romaniei pentru arestarea si condamnarea mea, conducerii ziarului pentru a fi scos din redactie. La conducerea redactiei documentul-protest a fost adus personal de catre presedintele FSN al statiunii. Evident ca lucrurile nu s-au petrecut astfel. Atat domnul Iliescu, cat si Procuratura Generala a Romaniei, aveau, probabil, lucruri mult mai importante de rezolvat la acea vreme, dar pentru mine demersurile lor la acest nivel au constituit o amenintare permanenta, o puternica "Sabie a lui Damocles" atarnata deasupra capului. Nici conducerea redactiei de atunci n-a dat curs solicitarii lor, dar m-a atentionat ca ma vor astepta vremuri grele. Ele au venit intr-adevar si imediat. Fiind, dupa stiinta mea, prima aparitie critica in presa romaneasca la adresa UDMR, liderii acesteia vroiau o pedepsire exemplara, pentru ca indrazneala sa fie si ultima. Impotriva mea si a familiei s-a declansat o adevarata prigoana, un foc concentric pentru intimidare si distrugere psihica. Telefonul de acasa, desi neinformabil, a fost desecretizat. In zilele urmatoare de atunci am fost supus, prin mesaje in toiul noptii, unui sir de amenintari din care n-au lipsit expresiile "budos olah", "avem noi grija de tine", "te aranjam noi", iar in cutia postala mi s-a pus un plic cu numele Nagy Albert, in care era introdusa o bucata de hartie pe care scria: "Eu sunt pazitorul tau".Tot in acele zile, pe Strada Vulturilor, in apropierea blocului de garsoniere, un individ care ducea sticle goale la vanzare imi arunca in fata, de pe trotuarul opus, o sticla de apa minerala, dupa care a luat-o la fuga, sticla ce s-a spart pe trotuar, dar fara sa ma afecteze, din fericire, spun eu.

In fata acestui val de amenintari deloc intamplatoare cautam cu infrigurare un sprijin. Prima mea grija a fost sa ma apar pentru cele scrise, si care intrasera in vizorul procuraturii, solicitand celor care m-au informat o declaratie scrisa in acest sens. Refuzul a fost total, spunandu-mi-se ca "astia nu numai ca ne-ar da afara din serviciu, dar ar fi in stare sa ne si linseze". In acest context al situatiei date, ma vedeam nu numai ratat, ci chiar un viitor condamnat la spanzuratoare in Piata Trandafirilor, de catre un Tribunal al revolutiei maghiare, care isi desfasura cursul neoprit, ca un tavalug, prin zona. Avand experienta refugiului, cu parintii ei in anii 1940-1944, sotia, singura care ma imbarbata si ma intelegea, mi-a propus, ca varianta posibila, pregatirea pentru pribegie, aranjandu-ne in acest sens doua geamantane, care au stat astfel neclintite timp de 3 ani in camera mica a apartamentului, pana la sfarsitul anului 1992.

Cautand in disperare un punct de sprijin, oricat de firav, aflu ca, in sala de sedinte a fostului Trust de Constructii, o mana de romani ar pune la cale o miscare de rezistenta. Era pe la inceputul lunii februarie 1990.

Vestea datatoare de sperante a fost pentru mine ca o scanteie, o adevarata readucere la viata. Ziarist fiind, am intrat in legatura cu initiatorii, de la care am aflat ca a doua lor sedinta va fi la Liceul "Papiu Ilarian", unde au venit cateva sute de romani. A fost o mare zi de sarbatoare, in care romanii, buimaciti de loviturile la tot pasul din partea unei minoritati dezlantuite si bine organizate, si-au recapatat speranta. A urmat, apoi, memorabila intalnire de la Sala Polivalenta, unde s-au strans, ca intr-un imens ciorchine, peste 15.000 de romani. Zarurile au fost deja aruncate, iar mamaliga in cele din urma a explodat, spunand un NU puternic separatismului si iredentismului maghiar. A fost mai intai Targu-Muresul, apoi intreg judetul, dupa care o tara intreaga. Mediatizarea imediata facuta evenimentelor, in ziarul "Cuvantul liber", impreuna cu noul redactor-sef, a avut darul, de a da de stire romanilor ca nu mai sunt singuri, ca Romania nu este un sat fara caini. Iar cei care au avut un destin similar cu al meu, suferind intr-un fel sau altul de furibunda prigoana udemerista declansata fulger, care si-a propus instaurarea in cel mai scurt timp a separatismului si distrugerea Romaniei, si-au regasit speranta, sprijinul si alinarea sub cupola acestei Uniuni. Nu intamplator, se spune ca Vatra Romaneasca s-a nascut din strigatul de ajutor si durere al romanilor, ea devenind ulterior miscarea de rezistenta impotriva valului iredentist. Fara existenta ei, care nu s-a rezumat doar la proteste, ci si la demersuri catre autoritati, soarta de azi a Romaniei ar fi fost mult mai trista. Multi dintre maghiari isi pun intrebarea: care este motivul aderarii multor romani, nenationalisti candva, la miscarea Uniunii Vatra Romaneasca, inclusiv a subsemnatului? Explicatia, dupa cum s-a putut vedea, o vor gasi in modul de actiune si in abuzurile UDMR, ale activistilor acestora, al caror comportament "civilizator" l-am simtit cu durere, pe propria piele. Pentru ca, din pacate, istoria pare a se repeta zilele acestea, si chiar sub ochii nostri, revigorarea Vetrei Romanesti se impune cu necesitate. Actiunile vehemente de declarare a autonomiei Tinutului Secuiesc si incercarea unilaterala de transformare a limbii maghiare in a doua limba oficiala a statului sunt motive foarte serioase pentru a reaprinde focul Vetrei. Doar o forta puternica poate face din nou zid in fata samavolniciei iredentiste.


IOAN CISMAS

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a845-Vatra-marea-miscare-de-rezistenta-a-romanilor.aspx