De ce suntem oameni?

De ce suntem oameni, dar totusi inumani? De ce avem nevoie de dovezi pentru a crede?

Sufletul omului era pur, curat, fara pacat. Acesta s-a nascut in rugaciune si a crescut in post. Sufletul copilaresc a uimit minti stralucite, a imprastiat bunatate in jurul sau, plutind pe aripi de inocenta.

Sufletul a uimit fiinta, a facut minuni, a vindecat ranile trupului. Trupul a supravietuit hranindu-se si adapandu-se din rezervele sufletului.

Oamenii realizeaza ca sufletul ii mentine in viata, prin el traim, prin el tindem sa ne atingem scopul la care vrem sa ajungem in calatoria noastra spre Ceruri. Sufletul este slavit, fiinta multumindu-i pentru drumul parcurs alaturi.

Si totusi, dupa ce o viata fiinta a trait cu ajutorul sufletului, dupa ce omul s-a realizat si dupa ce sufletul a fost slavit, se cade in deznadejde.

Sufletul este acuzat, este batjocorit si sacrificat.

Sufletul sufera.

Dar, totusi, sufletul e prea bun; il roaga pe Dumnezeu sa-i ierte pe cei ce L-au injosit, scapa omenirea de pacat, arata omenirii, da dovada, invie si uimeste. Cei care L-au tradat se caiesc. Omenirea, dupa aceasta crima savarsita se pocaieste a primit dovada, si fiecare, cu mintea sa limitata, de fiinta umana primeste darul Dumnezeiesc: sufletul.

Pentru ca omenirea sa fie salvata a fost nevoie de un sacrificiu suprem, dureros, chinuitor, act frumos, nobil… dumnezeiesc.

Alexandra Pergel

Colegiul National "Unirea", Targu-Mures, Romania

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a826-De-ce-suntem-oameni.aspx