Cu Tudor Arghezi prin Sfintele Scripturi

Ne-a lasat mostenire acest mai mare al neamului nostru la concret ceea ce el a numit "Cu bastonul prin Bucuresti".

Acum, facem noi o plimbare cu el - la figurat - prin Scripturi, folosindu-ne de ceea ce el ne-a spus la concret.

Mai intai ideologic, marele poet nu se dezminte in privinta gandirii lui crestine. In poemul "MIEZ de NOAPTE", gandindu-ne la miezul de noapte al lumii cand in intunericul ei era nevoie mai mult ca oricand de lumina, poetul nu vorbeste despre vreo ILUMINARE filozofica de natura umana, revolutie culturala prin cunoastere pe fond gnostic etc. etc., ci pur si simplu se opreste la LUMINA LINA, LUMINA CHRISTICA. Desi pe deplin carturar, nu ramane sclav al marilor biblioteci pe care le stia, ci trece dincolo de ele, mai sus. Pana unde de sus? Pana la CRUCEA pe care este rastignit MANTUITORUL. Despre om-omenire, crestinismul spune ca locul sau (ei) este la PICIORUL CRUCII. Teologul se opreste aici. Evanghelistul nu trece nici el mai departe, si poate nu e rau, pentru ca la PICIORUL CRUCII si numai acolo este locul POCAINTEI. La POCAINTA, omul priveste CRUCEA in sus, si pe Cel RASTIGNIT, de jos in sus, vede picioarele Lui prinse in piroane, apoi coasta Sa in care sulita romana a fost infipta si de unde a tasnit apa si sange si mai sus, fruntea Lui insangerata de cununa de spini, apoi se opreste. Desigur, pentru mantuire este destul atat. Poetul accepta aceasta, dar priveste si mai sus pentru o vedere de ansamblu a fenomenului mantuitor. Este foarte important ce vede el si ne spune si noua ce vede:

"Intalnite-n VARFUL CRUCII

Fata-n fata, steaua, luna"

Lumea naturala isi aduce prinosul ei Domnului rastignit pe cruce, luminand acolo, in varful ei, partea de deasupra, spre ceruri. Personificand Luceafarul si Luna, poetul ne spune ca nimic din Univers nu este INDIFERENT la ACTUL MANTUIRII. Cu alte cuvinte, PICIORUL CRUCII este IN PAMANT, VARFUL CRUCII (arghezian) este IN CER. Puntea intre PAMANT si CER este MANTUITORUL RASTIGNIT. Multumire poetului pentru aceasta imagine superba rasarita in limbajul romanesc atat de frumos.

Al doilea popas pe care vi-l propun astazi - cu Arghezi prin Scripturi - este la poezia "INTRE DOUA NOPTI", in care imaginea de varf ideologic este cea din versurile de sfarsit:

"S-a ridicat la geamuri, pamantul pana sus,

Cat lumea era piscul, si-n pisc plangea Isus"

Sunt atatia intemeietori de fel de fel de religii si filozofii pe care lumea ii adora. Desigur, fiecare om este liber sa puna pentru sine pe piscul pamantului si al lumii pe cine vrea. Arghezi L-a pus pe ISUS. Esti liber, stimat cititor, sa nu fi de acord cu poetul mai mare al neamului nostru, dar cum vine sa il pretuiesti pe Arghezi si sa-L dispretuiesti pe Isus pe care Arghezi L-a pretuit? In viziunea poetului nu era in piscul lumii, al pamantului ridicat la geamuri pana sus, nimeni altcineva oricum s-ar numi, nici fiinta, nici lucru, nici idee, nici Marx, nici Darwin, nici zeita ratiunii, nici o alta inventie omeneasca, decat Isus deopotriva Creatorul si Mantuitorul.

Daca Arghezi nu stia ce este cultura, performanta, spectacolul, festivitatea, piedestalul, tronificarea... atunci cine? Fara sa lase o clipa a se intelege ca poetul a trudit intre mai multe personaje sau idei ca optiune pe cine sa puna pe piscul lumii, in modul cel mai natural poemul se incheie cu o singura posiblitate, ISUS, fara nici un fel de dubiu. Unde sunt marii imparati ai lumii? Unde sunt capeteniile religiilor? Grandoarea istoriei omenesti dispare, poetul nu-si mai aduce aminte de vreo figura panteonica statuizata sau faraonica mumificata, de parca n-ar fi fost. Asa cum este in durere, lumea, planeta, sunt ale Lui si El le rascumpara chiar daca moare. Rascumpararea n-a fost un joc, n-a fost o euforie ca cele de azi nationale si cele de maine internationale. A durut. PLANGEA ISUS. Asa isi incheie Arghezi poemul sau. In Evanghelie este scris la un moment dat "ISUS PLANGEA". Nu doar din cauza de rima, ci pentru a spune si CELALALT FEL al aceleiasi mari dureri, poetul zice, PLANGEA ISUS.

Nu stiu cat de mult ne jucam noi de-a bisericismul, dragi cititori, fara a intra in noi insine fata in fata cu sufletul nostru, cu constiinta noastra dincolo de ducerea si venirea de la biserica. Nu stiu nici cat de mult Arghezi se ducea sau venea de la biserica. E dovedit insa ca poetul statea de vorba cu sufletul sau in fata lui Dumnezeu in mod foarte sincer si serios. Desigur, nici la MECCA si nici la VATICAN si nici la Biserica Neagra sau la Catedrala neamului de la un pas de el, ci mai de graba intr-un colt al Martisorului, se confrunta cu sufletul sau pe baza de constiinta si constienta de sine, confruntare in care referinta este Isus cel crucificat. Asa se incheie poemul "DORMI"?

"Un ac imi inglodeste inima strapunsa,

Medicule fara de prihana.

Sau e un cui de la CRUCIFICAT

Sau un ghimpe din CUNUNA LUI..."

Isus si imaginile Lui mantuitoare sunt peste tot in opera marelui nostru poet Tudor Arghezi.

Benone Burtescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a77-Cu-Tudor-Arghezi-prin-Sfintele-Scripturi.aspx