Saraci in tara bogata?

De multe ori ne-am intrebat de ce noi, romanii, suntem un popor sarac, desi aparent n-am avea motive? Dintre toate tarile invecinate, Romania este fara indoiala cea mai dotata in resurse naturale si, totusi, nu intamplator sintagma "sarac in tara bogata" nu numai ca ni se potriveste, dar pare a fi nascuta la noi. Un lucru este cert: saracia invocata si pe care o ducem in carca nu-i de azi, de ieri, ci de foarte multa vreme.

Daca ne intoarcem din nou la romani (anii 106-275 e.n.,) acestia nu ne-au cucerit doar pentru a mai bifa o victorie in palmaresul lor. Imperiul lui Traian avea nevoie nu numai de glorie, ci in primul rand de bogatiile Daciei, care nu erau nici putine si nici neinsemnate.

In cei peste 165 de ani de dominatie, romanii au organizat exploatari importante de aur, argint, cupru, de alte minerale si materii prime. Crede cineva ca celebra si grandioasa "Columna Traiana" din centrul Romei a fost realizata cu bani din visteria imperiului? In plus, acest imperiu, ajuns la maxima extindere, avea nevoie de venituri tot mai mari, nu numai pentru a-si alimenta opulenta, ci si pentru a mentine intacte imensele sale granite asediate tot mai des de catre popoarele barbare. Facand un bilant al stapanirii romanilor in Dacia, este clar ca acestia mai mult au luat decat au dat, din punct de vedere material, ei nemaiavand practic disponibilitatea si nici timpul necesar pentru a se manifesta constructiv, de maniera in care au facut-o in alte parti ale continentului, cum ar fi Spania si Portugalia, Franta, Italia, Belgia etc. In acelasi timp, ordonata retragere aureliana, care a avut loc prin anii 271-275, cand armata si cohorta de administratie au parasit teritoriul din nordul Dunarii, n-au facut-o cu mana goala.

Desi comunitatile ramase erau bine structurate si inchegate, un stat pasnic si cu o administratie centrala dezorganizata, datorita retragerii celei romane, a devenit o prada usoara pentru popoarele barbare, care, incepand cu secolul al IV-lea, au dat iama prin Europa, Daco-Romania fiind terenul lor preferat datorita pozitiei centrale.

Despre comportamentul hunilor, avarilor, al vandalilor, dar si al celorlalti 10-12 (goti, vizigoti, ostrogoti, sciti, gepizi, slavi, pecinegi, cumani, tatari, turci etc.) credem ca nu mai este cazul sa discutam. El se intelege de la sine si nimeni n-ar mai vrea sa fie in pielea stramosilor nostri de la acea vreme. Nici nu reuseau sa-si vindece bine ranile produse de unii si apareau alti devastatori. Daca toti ar fi trecut pe la noi ca viiturile inundatiilor de azi, probabil ca lucrurile ar fi stat altfel, dar cu unii a trebuit sa si convietuiasca (slavii, ungurii etc.) ceea ce n-a fost deloc simplu. Un lucru este cert. Cei care navaleau pradau sau distrugeau cam tot ce intalneau in cale, stramosii nostri multumindu-se de multe ori ca au scapat cu viata sau ca le-a mai ramas ceva de pus pe masa. De altfel, obiceiul ingroparii in pamant a bucatelor pentru a le salva era o practica des utilizata la acea vreme.

Asadar, Romania stramosilor nostri a fost pradata de la un capat la altul, de la nord la sud si de la est la vest, nu doar un an, un deceniu, un secol, ci pret de o mie de ani, ea reusind cu greu sa-si afirme statalitatea si numai pe felii incepand cu secolele X - XIV: Moldova, Transilvania, Tara Romaneasca, si nu ca intreaga Dacie. Voivodatele lui Gelu, Menumorut si Glad, in Transilvania, ale lui Basarab I, in Moldova, si ale lui Bogdan Voda, in Tara Romaneasca, sunt primele state feudale independente, incropite pe pamant romanesc.

In contextul in care pret de un mileniu daco-romanii nostri erau mereu "cu bagajele facute" pentru a se adaposti de invazia unora si a altora, gasind in paduri cel mai bun refugiu (de atunci codrul e frate cu romanul) este greu sa pretinzi acestor oameni sa mai si incropeze ceva stabil si de durata (ne referim aici la edificii de proportii, cu exceptia unor lacase de inchinaciune maiestuoase), cand stiau din practica lor multiseculara ca ele nu prea rezistau atacurilor barbare. Ne intrebam: oare mitul baladei mesterului Manole nu are radacinile in aceste triste realitati? In plus, mai era si problema resurselor. Dupa asemenea invazii ce se incheiau cu parjoliri este greu de crezut ca in visteria comunitatilor, a statului mai ramaneau ceva agoniseli cu care sa se poata face ceva mai mult decat pur si simplu a se supravietui.

Dupa incheierea valului de navaliri, cosmarul romanilor nu s-a incheiat. Daco-romanii, deveniti intre timp romani, au continuat sa poarte jugul greu al vasalitatii, fie in raport cu bulgarii si ungurii, fie cu austriecii, turcii si rusii. In indelungata lor existenta, atat Moldova, cat si Transilvania si Tara Romaneasca si-au pastrat un anumit grad de autonomie fata de imperiile celor amintiti, platind din truda celor multi biruri si tributuri enorme. Turcii carau intr-o parte, ungurii in alta parte, dupa ei sau in acelasi timp, austriecii si rusii. Unii din acestia au facut-o pana chiar in zilele noastre, astfel incat nu ne mai ramanea o letcaie. Daca totusi se mai gasea ceva pe fundul sacului, au fost destui dintr-ai nostri care, dupa strainul obicei, si-au insusit si restul.

Nu dispunem de date certe referitor la cat s-a carat din Transilvania la Budapesta sau Viena ori in ce procent somptuoasele palate cu care acestia se mandresc au la temelie aurul si argintul romanesc, doar conacele si proprietatile imense ale contilor, grofilor si baronilor, de pe arealul ei, ne sunt dovada certa a locului in care s-au dus banii si truda romanului. Iata insa cateva date foarte sugestive referitoare la cheltuielile pentru adjudecarea tronului de la turci, in cele trei principate, extrase din cartea lui Aurel Vijoli, un excelent fost ministru al Finantelor in perioada interbelica si imediat dupa. "Pentru a capata tronul, Alexandru Lapusneanu (1552-1561) a platit 200.000 de galbeni. Petru Cercel s-a angajat sa plateasca un milion de techini. Emanuel Aron a promis Istanbului 600.000 de ducati, iar Mihnea Voda 700.000 de scuzi. Obtinerea tronului Tarii Romanesti de catre Leon Tomsa (deceniul trei al secolului al XVII- lea) era evaluata la 200.000 de galbeni. Cheltuielile legate de urcarea pe tron a lui Matei Basarab (inclusiv datoria lui Radu Ilies) ar fi insumat 400.000 de galbeni. In perioada in care principatul Transilvaniei s-a aflat sub suzeranitatea Portii Otomane, la numirea lui Stefan Bethlen ca principe, in 1636, s-au facut daruri sultanului in valoare de 40.000 de taleri, iar lui Stefan Rakoczi al II-lea, in 1684, i s-au pretins daruri de 15.000 de taleri, pe langa alte daruri de 80.000 de taleri etc.” Daca am lua in calcul numarul total al domnitorilor si principilor instalati in toate cele trei principate de-a lungul vremii, cheltuielile suportate de romani doar cu aceasta destinatie sunt exorbitante. Asa se poate intelege de ce sultanii aveau tot interesul sa "roteasca" la conducerea tarilor cat mai multi pretendenti, mazilindu-i. Acesta este desigur doar un aspect al problemei. Modalitati de scurgere a avutiei romanilor catre altii, de-a lungul vremii, au fost nenumarate.

Asadar, in toata existenta lor multimilenara, romanii au fost mereu buni de plata. Din solul si subsolul tarii, din munca lor, s-a scurs catre zari, din toate punctele cardinale, atata bogatie incat ne miram ca a mai si ramas ceva. Necazul mare este ca, dupa modelul strainilor, romanii au invatat prostul obicei de a se fura pe ei insisi, practica veche de altfel, astazi aflata in floare parca mai mult ca oricand. Cum altfel, la numai 20 de ani de la rasturnarea regimului comunist, avem in tara o gramada de multimilionari in dolari, peste 500 la numar, cu averi pe care similarii din alte tari le-au acumulat de-a lungul a cinci-sase generatii. Daca ar fi numai acesti angrosisti ai hotiei, dar lor li se adauga o puzderie de indivizi care, ce-i drept, n-au dat marea lovitura, dar cat au furat le ajunge. Atunci, ne mai punem problema de ce nu mai scapam de saracie? Pentru a termina cu ea este necesar sa punem capat hotilor si hotiei ca practica nationala. Intrebarea este: cine o va face si cand, din moment ce tocmai hotii striga… hotii!!!

IOAN CISMAS

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a721-Saraci-in-tara-bogata.aspx