Iesirea din criza

O intrebare pune oamenii pe ganduri in acest an al crizei financiare si economice: este, intr-adevar, lipsa de reglementari pentru operatii financiare la originea actualei crize care afecteaza lumea?

Nu vreau sa alunec aici in controversa politica dintre adeptii lui Friedrich Hayek si Milton Friedman si cei ai lui John Maynard Keynes caci, dupa parerea mea, este nevoie de o solutie noua, dar inauntrul economiei de piata. O astfel de solutie pretinde insa, inainte de toate, o noua teorie a societatii. Vreau sa folosesc acest spatiu pentru a o apara, utilizand argumentarea lui Paul Krugman, din The Return of Depression Economics and the Crisis of 2008 (W. W. Nortos & Company New York, Roudon, 2009), acum celebrul premiat Nobel in economie.

Cunoscutul economist american pleaca de la observatia ca, spre deosebire de crizele economice ale anilor treizeci, exista astazi posibilitati incomparabile de interventie in "sistemul bancar national".

Aceasta, ca urmare a "garantarii depozitelor si a promptitudinii Bancii Federale de Rezerve de a transfera bani catre institutiile amenintate de criza" (p.5). Realitatea a atestat insa ca aceste posibilitati nu au fost suficiente pentru a preveni criza, caci "a fost ca si cum bacteria care cauza boli mortale, considerata demult descoperita de medicina moderna, ar fi reaparut intr-o forma rezistenta la toate antibioticele standard” (p.5). Iar astazi, "boala este pe noi”: criza financiara si, mai nou, criza economica, prima aducand reducerea fluxurilor financiare si a creditarii, a doua cauzand pierderea de locuri de munca si reducerea activitatii economice in inteles cuprinzator. Ce este de facut?

Paul Krugman face distinctia intre "economia in depresiune (economy in depression)” si "economia depresiunii (depression economics)”, ultima fiind, in fapt, abordarea care se aplica economiei reale. El arata ca "economia mondiala nu este in depresiune; probabil, nu va cadea in depresiune, in ciuda magnitudinii crizei actuale (desi imi doresc sa fi fost absolut convins de acest lucru)” (p. 181). in schimb, se opereaza cu abordari care duc la depresiune economica: "in timp ce depresiunea insasi era principala caracteristica a marii parti a economiei mondiale in 1930, ea nemaifiind vazuta de atunci, aceasta a pus la cale o revenire” (p. 181).

Pe acest fond, cunoscutul columnist de la “New York Times” aduce in fata cinci argumente cu privire la originea si, prin implicatie, la depasirea crizei. Primul argument invoca faptul ca autoritatile nu iau suficient in seama crizele care s-au petrecut in cursul anilor si care anuntau, pana la urma, o criza mai ampla. Mexicul anilor 80’, Argentina anilor nouazeci, din nou Mexic in 1994, Japonia dupa 1991, Asia lui 1997, Argentina in 2002 au fost crize din care ar fi trebuit invatat, caci erau “avertismente (warnings)”, confirmate acum de imprejurarea ca se repeta schema.

Cand, in 9 august 2007, BNP Paribas, cea mai mare banca din Franta, a suspendat retragerile din trei dintre fondurile sale, deschizand astfel actuala criza financiara, s-a repetat de fapt ceea ce s-a petrecut in crizele mentionate (p. 166), dar imprejurarea doar a surprins. Al doilea argument se construieste pe observatia ca economia se desfasoara in mediul institutiilor, iar abordarile economice se produc inevitabil in contexte politice. Abordarile actuale nu pot fi separate de contextul “colapsului socialismului” (pe care Paul Krugman il pune pe seama emergentei economiei capitaliste asiatice din China, combinata cu intrarea Uniunii Sovietice in razboiul imposibil de castigat din Afganistan si ascendenta militara coplesitoare etalata de Ronald Reagan, in anii optzeci).

"Pentru prima data din 1917 incoace, traim intr-o lume in care drepturile proprietatii si pietele libere sunt vazute ca principii fundamentale, si nu ca solutii de baza; aspectele neplacute ale sistemului de piata – inegalitate, somaj, injustitie – sunt acceptate ca realitati ale vietii. Precum in era victoriana, capitalismul este in siguranta nu doar datorita succeselor sale – care, asa cum vom vedea imediat, au fost reale – ci si datorita faptului ca nimeni nu are o alternativa plauzibila. Aceasta situatie nu va dura o vesnicie. Cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu, vor aparea alte ideologii, alte visuri, daca criza economica va persista si se va agrava” (p. 14).

Abordarile economice au nevoie insa de pe acum de emanciparea de cadrele de gandire mostenite, de o improspatare si de noi initiative de conceptualizare. Al treilea argument este acela ca dupa crizele care au avut loc in deceniile anterioare, si au fost premonitorii, a devenit limpede ca "adevarata controversa... priveste politica. De ce guvernele nu au putut face mai mult pentru a limita pagubele?” (p. 100). intrebarea capata substanta in plus avand in vedere imprejurarea ca, alaturi de sistemul bancar, au aparut institutii care opereaza ca banci, fara a se intitula astfel si a fi regularizate. "Structura sistemului financiar s-a schimbat fundamental in perioada prosperitatii economice, cu cresteri drastice ale cotei activelor, in afara sistemului bancar traditional.

Acest sistem financiar nebancar a ajuns sa fie foarte mare, mai ales pe pietele monetare si de finantare” (p. 161). Odata, insa, cu expansiunea "sistemului bancar din umbra (shadow banking system)”, pana la nivelul la care acesta depaseste, ca volum, "sistemul bancar conventional”, s-a creat o vulnerabilitate de genul celei care a facut posibila marea depresiune din 1930. Situatia a fost abordata in ultimii ani (mai cu seama de administratia Bush) cu optici economice conduse de ideea "dereglementarii (deregulatory)” sau chiar “antireglementarii (antiregulatory)”.

Dar aceasta situatie a devenit mai complicata ca urmare a "cresterii globalizarii financiare, cu investitori, in fiecare tara, ce detin depozite mari in alte tari” (p.177). Al patrulea argument se refera la solutia pentru iesirea din criza, pe care Paul Krugman o articuleaza din doua componente majore. Politicienii au de facut doua lucruri: "reluarea fluxului creditelor si sustinerea cheltuielilor” (p.184). Primul lucru este de atins in conditiile dificile ale "increderii scazute in institutiile financiare si in capitalul lor decimat”, incat o componenta indispensabila a solutiei este "mai mult capital”, iar pasul de facut este "recapitalizarea bancilor” prin “stimulus packages”, de genul celor lansate de administratiile americane recente, in coordonare cu celelalte "tari avansate” si cu "tari in curs de dezvoltare”.

Apoi, este nevoie de "stimulente fiscale” de genul celor recomandate de Keynes si de "sustinerea si folosirea cheltuielilor guvernamentale” (p.187). Este nevoie, in sfarsit, de "reforma sistemului, astfel incat sa nu mai aiba loc o criza” (p.188) in chiar conditiile globalizarii. "Nu voi incerca sa expun detaliile noului sistem de reglementari, dar principiul de baza trebuie sa fie clar: orice lucru care este de salvat pe perioada unei crize financiare, datorita faptului ca joaca un rol esential in mecanismul financiar, ar trebui sa fie reglementat atunci cand nu este perioada de criza, pentru a nu fi expus la riscuri excesive” (p. 189-190).

Al cincilea argument se refera la importanta ideilor (viziunii) in schimbari, respectiv in gasirea de solutii. Paul Krugman isi asuma constatarea lui Keynes – dupa care "mai devreme sau mai tarziu, ideile, si nu interesele particulare, sunt cele periculoase, in bine sau rau” – si formuleaza acest diagnostic: "unii spun ca problemele noastre economice sunt structurale, fara vreun tratament rapid la dispozitie, dar eu cred ca singurele obstacole structurale importante ale prosperitatii mondiale sunt acele doctrine invechite care arunca oamenii incolo si incoace” (p. 191). in chip evident, unul dintre cei mai mari economisti de astazi solicita cultivarea viziunii ca inceput al iesirii din criza.

Andrei Marga

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a708-Iesirea-din-criza.aspx