Oriunde ar fi ei, fratii sunt frati!

Motto: "Cum se scrie cuvantul «mama», in limba romana?" - intreaba copilul. Raspuns: "Limba romana nu are alfabet!"

Despre Boian Alexandrovici din Malainita s-a vorbit si s-a mai scris mult. El este preotul de pe Valea Timocului, care, pe terenul ce ii apartine, in aceste timpuri potrivnice pentru minoritatile din Serbia, a ridicat o biserica ortodoxa. Acea casa a Domnului, "mama noastra a tuturor" - cum spunea Mihai Eminescu. "Eu - preciza preotul Boian Alexandrovici - sunt impartit in doua: partea cea sarbeasca - sanatoasa - si cea romaneasca - bolnava." Tata roman si mama sarboaica avand, el completa: "Vreau sa se insanatoseasca si partea cea bolnava”. Adica, cea romaneasca... Evident, preotul facea referire, mai pe ocolite, la lipsa drepturilor romanilor de pe Valea Timocului.

Ascultam, mai deunazi, o varianta a "Mioritei", culeasa din zona romanilor timoceni, si, inca o data, mi-am putut da seama de toate cele care ne unesc pe noi, romanii din nordul Dunarii, si cei din sudul fluviului, iar de acolo si mai departe, pana la fratii nostri din Muntii Pindului. Imi amintesc de o calatorie de neuitat, facuta, cu ani in urma, la Meteora, impreuna cu academicianul, poetul si prietenul basarabean Nicolae Dabija, pe vremea cand eram amandoi deputati, unul in Parlamentul de la Chisinau, celalalt in cel de la Bucuresti, membri ai delegatiilor Romaniei si Republicii Moldova in Adunarea Parlamentara a Cooperarii Economice a Marii Negre. Trecand prin cateva sate grecesti, undeva, in apropiere de fantastica Meteora, am oprit, zarind, pe o casa, un Tricolor romanesc.

Proprietarul vorbea bine romaneste, cu un accent usor de sesizat: "Sunt roman cu obarsiile in Muntii Pindului! Eu si tot neamul nostru!” - a exclamat. Numai ca Grecia, prin Constitutie, nu are minoritati, ca si Franta. Toti sunt cetateni greci!

La fel ca si o buna parte dintre romanii din Serbia si din Bulgaria, ei n-au bani, n-au biserici! N-au nimic. Iar gandul ne zboara imediat spre minoritatea maghiara din Romania. Minoritate care are scoli, facultati, nu exista”! - spun Elena Lela, directoarea scolii din Costei, Ionut Tudoran, care conduce Radio “Victoria” din Varset, si Lorian Magda, unul dintre cei vreo 600 de romani din Serbia, studenti, masteranzi sau inscrisi la doctorat la Universitatea din Timisoara. Pentru ei, intr-adevar, granita nu exista. Exista numai Patria-Mama!

Din nefericire, dupa acelasi pacat al romanilor mereu bantuiti de dihonie, si prin alte tari din sudul Dunarii lucrurile se petrec la fel: adica, ce uneste limba, limba noastra cea romana, dezbina politicul! Intr-un fel, nici romanii din sudul Bulgariei nu se afla intr-o situatie cu mult mai avantajoasa. Ii uneste, ce-i drept, Biserica Ortodoxa "Sfanta Treime” din Sofia, iar pentru fratii nostri de acolo Romania ramane, cum se exprima unul dintre ei, "tara lor de dor”. Totusi, pe acolo, putin se vorbeste romaneste. Gandul lor pentru toti romanii de acolo, pentru cei din tara si din lume este sa fie buni crestini! Oricum ar fi luate lucrurile, un adevar este dominant: ortodoxia din Balcani, religia nu pot, in niciun fel, sa fie despartite de scoala. Aceasta-i ideea dainuitoare de la Vidin, in Bulgaria, la Salonic, in Grecia, din Valea Timocului (Serbia) pana inapoi la Rilla Rodope, in Bulgaria. Scolile si bisericile, se stie, mentin flacara romanismului. Deocamdata, toate acestea raman doleante teoretice in drama romanilor din Balcani. Multi romani de acolo sunt mistuiti de dorul limbii romane. De dorul de Romania. Este sentimentul dominant care strabate toate comunitatile romanesti din sud-estul Europei. Le este greu romanilor raspanditi prin lume, precum si celor din teritoriile care par definitiv pierdute! Ei doresc sa se simta cat mai aproape de Patria-Mama, de Romania, "tara inconjurata de romani” - cum se exprima Nicolae Iorga -, mereu cu speranta ca ea nu i-a uitat. Pentru ca, asa cum avem o singura mama, avem o singura tara! Tinerii de acolo nu mai cunosc, unii deloc, limba romana. Este mare nevoie, asadar, de acele visate "poduri culturale” peste Dunare. Iar problema ridicarii lor este delicata, atata timp cat ziduri intre sufletele celor instrainati si romanii din tara inca mai exista! Daca te tai la degetul cel mic sau la cel mare, mana te doare la fel! Pentru ca ei sunt fratii nostri uitati! Ei, raspanditi pe alte harti, ne cheama. Sa nu-i parasim! Sa nu-i abandonam! Doar asa, copilului, care intreaba: "Cum se scrie cuvantul «mama» in limba romana?”, pe acolo nu i se va mai putea raspunde: "Limba noastra nu are alfabet!”.

P.S. 1. Dupa cum vedeti, ne-am referit doar la romanii din sudul Dunarii, neglijati inainte si din 1989 incoace! Credem ca, pentru necesara si visata apropiere de fratii nostri, Secretariatul de Stat pentru problemele romanilor din afara granitelor, precum si Biblioteca Metropolitana "Mihail Sadoveanu” din Bucuresti ar putea face mult mai mult!

2. Ma situez printre cei care, in momentele grele pentru vecinii nostri - cum a fost si razboiul de agresiune asupra fostei Iugoslavii! - am fost alaturi de sarbi si de suferintele lor. Atunci cand, in Parlamentul Romaniei, a fost votata acceptarea survolului avioanelor NATO peste teritoriul national romanesc, spre bazele militare din Italia sau pentru bombardamentele salbatice, barbare, de la Gredelicka, Savine Vode, Peci, Aleksina, Surdulica, Lujane, ca deputat, ca roman, am votat impotriva. Multe dintre articolele mele (chiar si poezii) din perioada aceea mi-au fost traduse in limba sarba, de poetul, prietenul si deputatul Slavomir Gvozdenovici, publicate in ziare si reviste din Romania si chiar din fosta Iugoslavie. In cazul de fata este cu totul altceva! Adica "Mi-e prieten Platon, dar mai prieten imi este adevarul!" (Aristotel).

LAZAR LADARIU

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a701-Oriunde-ar-fi-ei-fratii-sunt-frati.aspx