GLOSSE LA O VIZITA PREZIDENTIALA

 Un gures analist politic intreba tendentios, cazand, de fapt, intr-o capcana perfida, in timpul vizitei la Chisinau a sefului statului roman: "Ce a vrut domnul Basescu sa dovedeasca?". N-am fost, nu sunt, si sper sa nu fiu vreodata avocatul presedintelui Traian Basescu. Il stiu, cat de cat, patru ani fiind colegi parlamentari, intre 1992-1996, in Camera Deputatilor. Nimic, insa, nu ma poate opri, ca ziarist, sa spun ce cred, mai ales despre importanta deosebita a acestei vizite, in actualul context creat de rezultatele alegerilor anticipate, de anul trecut, in care, la Chisinau, au iesit invingatori tinerii romani, inlaturand, dupa tragicele evenimente din aprilie 2009, dominatia secerei si a ciocanului, mereu sub rubinia stea a vrerii si dominatiei Kremlinului.

Asadar, ce a vrut sa dovedeasca domnul Traian Basescu, prin aceasta vizita? Mai intai si mai intai de toate, seful statului a vrut sa arate ca, dincoace si dincolo de Prutul devenit "granita" prin vrerea altora, pusi mereu sa traga cate o sarma ghimpata prin sufletele noastre si prin apa ce "curge intre noi si plange", se intinde pamantul romanesc al mosiei lui Stefan cel Mare si Sfant. A vrut sa mai dovedeasca o data, daca mai era cazul, ca sangele apa nu se face, ca daca te tai la degetul mic sau la cel mare, mana te doare la fel. Ca, oriunde ar fi ei, fratii sunt frati! Sunt sigur ca asta a dorit sa spuna, in prima lui vizita din noul, al doilea, mandat, facuta, deloc intamplator, tocmai la Chisinau si la Cahul, ca un semnal dat fratilor din cealalta Romanie.

Ce a vrut sa dovedeasca presedintele Basescu? Multe! Ca, iata, au venit alte vremuri, cele ale lui Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, care, sosit la summit-ul desfasurat, la sfarsitul anului trecut, la Bucuresti, dandu-i-se cuvantul, a spus raspicat: "Permiteti-mi sa vorbesc in limba mea materna - limba romana!", ale presedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, care ocupa, conform Constitutiei, si functia de presedinte interimar al statului moldovean, ale primarului Chisinaului, Dorin Chirtoaca, buni romani, care pot sa le spuna, de la obraz, celor ce odinioara "doina ne-o furara,/ cu stravechea si frumoasa tara", ca dominatia lor moscovita s-a sfarsit pentru totdeauna. Ca acolo, pe mosia stefana, unde romanul, pana mai ieri doar, nu mai putea strabate - precum in "Doina" lui Eminescu - "de atata strainatate", unde "straine pofte ne-au ravnit/, si via dulce, si ogorul", fratii nostri trebuie sa fie, pentru vesnicie, stapani. In Basarabia, "sora noastra cea mezina,/ Trecuta prin foc si prin sabie,/ Furata, tradata mereu", neamul "mancat de vandutii de-acasa, / Vandut de mancaii straini" nu mai accepta drama inaintemergatorilor, cea a "Pahodului na Sibir", nici cea a pamantului parjolit, de la 1812 incoace, de focul si de poftele tuturor.

Ce a mai vrut sa dovedeasca domnul Traian Basescu? Ca pe toti, dincoace si dincolo de Prut si de Nistru, ne dor o harta si o rana, ca mai exista un cazan in fierbere continua - Transnistria -, zona de compromis, element de presiune asupra Chisinaului, acolo pe unde mai bantuie fantoma generalului Lebed, comandantul Armatei a 14-a de ocupatie, zis si "Tarul", frate cu dracul de Eltin, cel care se rastea la seful statului, taind si spanzurand, cel care, cu degetul ridicat, amenintase, holbat, vituperand, ca va invada Romania si va ocupa, cu diviziile lui, Bucurestiul. Mereu dorind Nistrul cu malurile in flacari, intr-o zona strategica de conflict, cu "statut special", dominatia a fost si este sustinuta prin vandutii Igor Smirnov, Maracuta si Caraman, carora le suflau in ciorba acrita Lebed, Netkaciov, Rutkoi, din armata cu stea rosie in frunte. Ei, nenorocitii astia, doar in bratele "ursului siberian" se simteau si se simt bine! Mereu cu cutitul in spatele inlacrimatei Basarabii, mereu cu "kazaciok"-ul la moda, opresiunea moscovita a "pintenului imperial" vietuia (si inca vietuieste!) pe la Tiraspol, Dubasari, Rabnita, Grigoriopol, asemenea unui vasc pe trunchiul unui copac batran, fara ca aceia cu reminiscentele ocupantului sa-si dea seama ca zidurile Moscovei devin tot mai subtiri.

De ce a mai facut presedintele Romaniei aceasta vizita? Raspunsul il afla, repede, oricare om bine informat. A sosit vremea ca tot mai putin sa se auda pana la noi "... glasul blandei Basarabii/ ajunsa-n ziua de apoi,/ E sora noastra cea mezina, / Gemand sub cnutul de calmuc, / Legata-n lanturi, ei o mana, / De streang tarand-o ei o duc", asa cum au dorit, doresc si (inca) vor dori comunistii rusofoni. Geamatul inabusit, pe Prut si pe Nistru, a durat prea mult! E mare nevoie azi sa revina acel act luminos, din 27 august 1991, momentul proclamarii entuziaste a independentei visate, "ceasul de aur" al trezirii fratilor ajunsi, atata amar de vreme, sub stapanirea si cnutul "Jandarmului Europei". Din pacate, mai ales dupa alegerile din 1998, secera si ciocanul, rau prevestitoare, ale dusmanului vremelnic, din nou s-au instalat la Chisinau. Zadarnic li se aminteau rusofonilor cuvintele lui Mihai Eminescu despre ocuparea Basarabiei "cu mucul condeiului": "Drepturile noastre sunt prea vechi si prea bine intemeiate pentru a ni se putea vorbi cu umbra de cuvant de onoarea Rusiei angajate prin Tratatul de la Paris. Basarabia intreaga a fost a noastra, pe cand Rusia nici nu se marginea cu noi. Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamant de drept al nostru, cucerit cu plugul, aparat cu arma...". Asta trebuie s-o stie si comunistii rusofoni de la Chisinau! Sa stie ei, comunistii lui Stepaniuc, ca urgia cu chipul rapirii din anul 1812, intreg cortegiul de suferinte si dureri, rusificarea fratilor, toate au trecut, odata cu acele deportari in gulagurile Kolamei, Vorkutei, Magadanului. Sa stie comunistii veniti la putere, in martie 1998, cu acea pofta acaparatoare, nestapanita, ca agresiunea sovietica din 28 iunie 1940, cu acel calvar al fratilor si batjocorirea lor sub greaua pecete si povara a destinului, s-au scris cu litera cernita a durerii, in pagina neagra a istoriei pe care o dorim definitiv inchisa.

Ce a vrut sa mai dovedeasca seful statului roman? Increzator in "biruinta principiului national" - cum spunea Nicolae Iorga, si in indemnul patriotic al maresalului Ion Antonescu, atunci cand rostise: "Ostasi, va ordon, treceti Prutul!" -, Traian Basescu crede in triumful "trunchiului neamului romanesc", ca trebuie sa lupte "cu credinta in Dumnezeul strabunilor si in porunca istoriei". Schimbul de garda de la Kremlin, veneticii specializati in manuirea cnutului imperial, urcati cu obraznicie ofensiva in carca fratilor nostri, "cancerul si tavalugul rosu" ar trebui sa stie, macar la acest inceput de secol 21, si de mileniu trei, ca si deviza "Rabda si spera!" are o limita, ca intoarcerea spre fundul Siberiei nu mai este posibila, dar mai ales ca "Poti construi un tron de baionete, dar nu poti sta la infinit pe el!". Cei care-si schimba doar parul, nu si naravul, toti "haidamacii", "pitpalacii", "tarlevii" si "motpanii" sa afle ca Basarabia, "copilul nascut cu inima afara", "lacrima neamului meu", si-a gasit o cadenta europeana, sprijinita de Romania, pasind pe un drum nou, al ei. Ca a iesit deja, prin tinerii ei conducatori de azi, din frigul singuratatii, situandu-se sub floarea si culoarea sperantei. Vremea capitularilor a trecut. A trecut si acea tacere de pana acum, ca rusinoasa acceptare.

Ce a mai dorit sa le dovedeasca unora presedintele Romaniei? Poate ca bine ar fi ca si acea jeluire a lui Toma Jalba, la Congresul ostasesc din 21-28 octombrie 1917: "Fratilor, nu ne lasati, nu ne uitati! Iar daca ne veti uita, noi vom sapa malul Nistrului si vom indrepta apa dincolo de pamantul nostru, caci mai bine sa-si schimbe raul mersul, decat sa ramanem noi, moldovenii, despartiti unii de altii!", sa ramana doar in paginile istoriei timpurilor trecute, ca document al disperarii si suferintei! Iar atunci "cand dimineata te trezesti cu Nistrul in fata", sa-ti amintesti de mama, de tata, de sora, de frate!

Si a mai dorit ceva domnul Traian Basescu. Sa dovedeasca tuturor romanilor, de pe malurile Prutului, ca vremea doritorilor unor translatori intre sefii celor doua state romanesti s-a dus, invartindu-se in hauri, ca zbaterea unor avortoni, a unui denigrator, Vasile Stati, cica doctor in Filologie, a fost zadarnica, prin acel dictionar "moldo-roman", o rusine a zilelor noastre. Dusman infocat al unitatii limbii, acest detractor ii numeste "tradatori si degenerati" pe Constantin Brancoveanu, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Spiru Haret, Onisifor Ghibu, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Gh. Asachi, Mircea Eliade. Pentru el, capul sec, bibliotecile, de dupa 1990, de la Chisinau, numite "Maramures", "Targu-Mures", "Transilvania", "Alba Iulia", "B.P. Hasdeu", "Onisifor Ghibu" - sunt "fabrici de plodire a romanilor", 1 Decembrie 1918, Unirea tuturor romanilor, este "un act de genocid impotriva poporului moldovenesc", "navalire miseleasca", Romania Mare este "ocupatie militara a celor patru divizii trimise de Regat", romanii sunt niste "navalitori", Armata Romana-i "invadatoare", conchizand, ca un natang: "E clar ca noi, moldovenii, nu suntem romani!". Marele iubitor al "Republicii Narodnice", el sustine ca "Mama limbii romanesti" ar fi "limba moldoveneasca", facandu-se de toate fecalele dispretului. Pana si rusofonul presedinte Vladimir Voronin considera dictionarul ("in care nici Stati nu crede!") "un mare deserviciu". Demersul ramane o nepermisa insulta din partea unui aparator al hegemoniei imperiale!

Fara tagada, domnul Traian Basescu a mai dorit ceva. Sa aduca in constiinta publica versurile Leonidei Lari, poeta care, alaturi de Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Valeriu Matei, Ion Ungureanu, Ion Hadarca, Mihai Cimpoi, Nicolae Mosanu, Mircea Druc, atunci cand batea "ceasul de aur" al fratilor, scria: "Bat clopote tare, de vuie-n Cuvant./ Neinduplecata-ntrebare:/ Sunt doua popoare cu-acelasi pamant?/ Un singur popor e cu acelasi mormant/ La Putna lui Stefan cel Mare". Poate ca potrivite ar fi aici, in acest moment, si versurile lui Vasile Tarateanu: "Rastignit pot fi chiar maine, / Numai nu pe doua harti, / Numai nu pe doua harti!"

Ce n-ar mai putea uita, in asemenea situatii, un sef de stat roman? Poate cuvintele lui Nicolae Balcescu: "Menita prin nationalitate, limba, religie, obiceiuri, sentimente, pozitie geografica, trecut istoric si nevoia de a se pastra si mantui", Basarabia trebuie sa iasa definitiv din jugul Pactului Ribbentrop-Molotov, printr-un atat de necesar recurs la memorie si la istorie. Mai ales acum, cand deschiderea devine cuvant de ordine, cand gandul prielnic al destinului ar cuprinde, rapid, dobandirea cetateniei romane, micul trafic de frontiera, mai multi elevi si studenti care invata in scolile si in universitatile de la noi, deschiderea consulatelor de la Cahul si Balti, drumul Republicii Moldova spre valorile europene, noile pasapoarte, scoaterea fratilor nostri de sub influenta Moscovei si a CSI (Comunitatea Statelor Independente), proiecte de 183 de milioane de euro, asteptate, urgent, sa fie puse in practica, accederea in UE si in NATO, o viitoare conducta (comuna) de gaze, alte convorbiri, la nivel inalt, decat cele cu rusofonul "presedinte rosu", Vladimir Voronin, miza economica, cu rol deosebit de important pentru ambele parti, un regim de frontiera logic si firesc. Cum sa tragi frontiere, te intrebi, intre romanii de acelasi sange, de acelasi neam, de aceeasi credinta, de aceeasi limba? "Cine dracu a mai vazut - se intreba Badea Cartan, taranul autodidact, ajuns, cu desaga plina cu carti pentru Vechiul Regat, in "Vama Cucului" - granita prin inima tarii?". E bine sa se stie ca, visand mereu un curcubeu peste Prut, cu freamatul pamantului "in peisajele sufletului", nu ne vom lua, niciodata, gandul de la teritoriile furate! Ca pe aceia care "au indragit strainii..." ii ajunge blestemul poetului si al Neamului! Ca, din aceasta Romanie, "tara inconjurata de romani", trebuie mereu sa se auda pana dincolo de Prut: "Acolo este tara mea / Si neamul meu cel romanesc..."

Asadar, ce doreste presedintele romanilor? O tara, un popor, o limba, un imn, un singur Tricolor, o singura vointa – romaneasca! Asta conteaza, nu o litera "b" incurcata, de presedinte, in rostirea numelui unui oras (Cahul), spre bucuria mare a unor pescuitori in ape tulburi, care n-au sarit, ca arsi, cum o fac acum, atunci cand unii incurcau, regretabil, Bucurestiul cu Budapesta!

LAZAR LADARIU

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a70-GLOSSE-LA-O-VIZITA-PREZIDENTIALA.aspx