De Ziua Internationala a Holocaustului,

 27 ianuarie 2010,

Mizzi Locker si livada cu visini

http://www.youtube.com/watch?v=9zte0vT8MaA, virtual de la Muzeul Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.

In anul 1947 a aparut cartea (jurnal) Groapa e in livada cu visini, in librariile din Bucuresti, tiparita la editura SOCEC & S.A.R. si scrisa de pictorul Arnold Dagani in timpul deportarii in lagarul mortii de la Mihailovka (Ucraina), din timpul Holocaustului.

Titlul originalului in engleza este Let Me Live (Copyright 1947 by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors‘Gate, London).

Arnold Dagani a fost deportat, impreuna cu sotia sa, Anisoara (Ana Rabinovici), nu numai in Transnistria, ci si in Transbug, adica dincolo de raul Bug, in lagarul de la Mihailovka (Ucraina), acolo unde a scris jurnalul.

Lagarele de dincolo de Bug erau administrate de catre germani, deportarea fiind facuta de autoritatile romane antonesciene. Regimul era la fel de dur, ca la Auschwitz (Polonia), doar tehnica era altfel.

Ce este Transnistria? Citez: "Acest teritoriu, cuprins intre Nistru si Bug, pana la Marea Neagra la sud si pana la linia artificiala Moghilev - Podolsk la nord, denumit Transnistria..." (Jean Ancel, Introducere la volumul de memorii "Un taciune smuls flacarilor" de Al. Safran).

In introducerea la jurnal, semnata de autor (Bucuresti, iulie 1944), scrie:

"As fi dorit sa arat celor ramasi acasa mapa mea de tablouri lucrate in lagar si notitele mele. Vazandu-ma ca desenez si scriu, unii oftau si spuneau:

- De le-ar vedea America, ar intelege cat suferim.

Altii isi bateau joc:

- La ce bun?...

...In seara de 15 iulie 1943, Anisoara, sotia mea, si cu mine, am riscat si am fugit din cladirea societatii Dohrmann din Gaisin. (Nota mea: erau pentru cateva zile la lucru in localitatea Gaisin, Ucraina).

In noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, indreptandu-ne spre ghetoul din Bersad. Cinci luni mai tarziu, intre 10 si 18 decembrie 1943, toate lagarele de dincolo (de Bug, nota mea) au fost dizolvate, prin exterminarea generala a oamenilor. Gropile n-au nici un semn, nici un monument. Gropi comune intr-o livada, intr-un sant, in fata unui grajd, in spatele unui grajd, intr-o porumbitie, langa o fantana. Peste tot!..."

Intamplarea face ca am cunoscut aici, in Israel, pe o supravietuitoare a Holocaustului, pe doamna Mizzi Locker, nascuta la Radauti, traind la Storojinet, deportata din Cernauti (in noaptea de 14 iunie 1942) imreuna cu sotul, fratele si mama sotului, plus numerosi evrei, catre lagarul german de la Mihailovka, peste Bug (Ucraina).

Mama si fratele sotului, ulterior, au murit in lagar.

Mizzi Locker traieste in orasul Ramat Gan, Israel. De la ea am auzit prima oara ca a fost deportata in "Transbug". Adica, exprimandu-se corect, cu "Transbug" si nu "Transnistria". In lotul acela au fost 745 de persoane si s-au salvat doar 13, adica cei care au reusit sa fuga, sa evadeze, cu riscul vietii, bineinteles. Se pare ca, doar doamna Mizzi Locker mai este in viata, din cei 13.

La 26 mai 1943, Arnold Dagani avea sa scrie in jurnal:

"Eu ramasesem in curte, cand deodata Anisoara iesi intr-un suflet din cladire si, cu ochii inlacrimati, imi spuse ca totul era pierdut! Pepi, Bernhard si Mizzi Locker au fugit in cursul diminetii..."

Iata si una din relatarile supravietuitoarei noastre, Mizzi Locker:

"... Intr-una din zile, pe cand eram la lucru cu totii la cariera de piatra, am observat pe sub gene ca sunt urmarita cu privirea de catre SS Scharfuhrer Walter Mintel. Am simtit ca-mi ingheata sangele. Walter Mintel a trimis pe cineva la mine sa-mi spuna ca-i plac cizmele mele si ca seara, cand ma voi intoarce in lagar, sa le pregatesc si sa i le duc lui, in birou. Nu aveam deloc liniste! I-am spus lui Buzu (Bernhard Locker - sotul) si l-am intrebat ce sa fac. Mi-a raspuns ca nu ma lasa la el singura.

- Chiar daca ne va impusca, vom merge impreuna, mi-a spus el.

Dar minunea s-a produs si nu a mai fost cazul. In acea seara Walter Mintel fusese inlocuit. Kiesel si Mintel au fost transferati".

Mentionez ca deportatii lucrau la cariera de piatra si la construit sosele, zi lumina. Ziua incepea la ora 3:00 dimineata, si, pana la locul de munca, mergeau 6-7 kilometri pe jos, dus, si asemenea la intors. Ca "hrana" primeau, numai seara, o supa cu mazare furajera iar la zece zile, o jumatate de paine.

Dupa razboi, cei 13 supravietuitori, s-au stabilit in Bucuresti, si, au tinut legatura permanent, unii cu altii, iar in fiecare an, se adunau la cate unul acasa (prin rotatie) pentru a comemora victimele din lagar. La comemorare se pregatea pentru masa de pranz doua feluri de supa de mazare, una din cea furajera (ca in lagar), doar sa se guste si sa nu se uite, iar una din mazare buna pe care o mancau. Aceste comemorari s-au facut pana in anul 1950, cand au imigrat in Israel.

Mizzi Locker a fost cantareata de opera si profesoara de canto.

"O cantareata exceptionala, una dintre cele mai aplaudate artiste, care apare in spectacol "10 ani - La Multi Ani" (Nota mea: se sarbatoreau 10 ani de la infiintarea statului Israel, in 1958) al domnului Lica Abramovici, a fost Mizzi Locker, dotata cu o voce foarte cultivata. Ea a cucerit publicul meloman" - asa era scris in presa acelei vremi din Israel.

Lucretia Berzintu

Israel, 27 ianuarie 2010

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a65-De-Ziua-Internationala-a-Holocaustului.aspx