Revenirea la Hegel

Rapida raspandire globala, scaderea initiativei economice, expansiunea neincrederii, punerea in discutie a stilului de viata, sunt indicii conform carora criza aparuta in 2008 nu se lasa inteleasa doar ca deranjare a operatiilor financiare sau blocaj al economiei.

Spunand aceasta, nu diminuam importanta analizelor financiare si a abordarilor economice. Mai cu seama la noi – unde tendinta de a topi in vorbe lucrurile si de a inlocui economistii cu ingineri, juristii cu administratori si pe toti cu o mana de activisti nepriceputi, este mai puternica decat in alte tari – nu este iesire din criza fara competente analize financiare si serioase abordari economice. Importanta acestor abordari este de reliefat o data in plus, in conditiile asimilarii inculte, din trecut si de astazi, a macroeconomiei cu economia politica si a acesteia din urma cu ideologia. Aceasta asimilare a facut ca economia politica, o disciplina esentiala pentru cunoasterea societatii moderne, botezata ca atare, cum se stie, de scepticul David Hume, sa fie neglijata.

Cea mai temeinica abordare economica a crizei din 2008-2009, cea din SUA, semnaleaza insa revenirea explicita de la analize financiare la abordari economice si, in particular, la macroeconomie. Scrierile lui Paul Krugman, Josef Stieglitz, George Cooper sunt elocvente in acest sens. De fapt, pe calea relansarii macroeconomiei, ne intoarcem, in cercetarile de astazi, la intrebarile cuprinzatoare privind functionarea societatii moderne insesi.

Nu se poate intelege functionarea societatii moderne, in raport cu care se abordeaza tot mai mult criza actuala, fara istorie. Max Weber, care a cercetat mai intens ca oricine modernitatea, si-a dat seama de indispensabilitatea abordarii istorice, iar cartile sale cele mai cunoscute- Etica protestanta si spiritul capitalismului si Economie si societate- sunt probe concludente. In orice caz, criza inceputa in 2008 ne pretinde sa ne actualizam cunostintele de istorie si sa ne activam reflectia macroeconomica si chiar filosofarea asupra istoriei.

Hegel, personalitatea care a inaugurat discursul filosofic asupra societatii moderne, a deschis si reflectia asupra crizei (sau, mai bine spus, asupra crizelor) modernitatii.

Hegel a avut intuitii puternice si conceptualizari care s-au confirmat. Este destul sa ne adresam Prelegerilor de filosofie a istoriei ale celebrului filosof, prelegeri pe care Filosofia dreptului si Filosofia spiritului le intaresc.

Hegel a inteles profund ceea ce s-a petrecut odata cu adoptarea constitutiilor moderne bazate pe recunoasterea de libertati individuale si drepturi cetatenesti inalienabile: trecerea la o alta societate, "moderna", cu o procedura noua de legitimare a "vointei politice". El vorbeste, in Prelegeri de filosofia istoriei, despre "timpul nostru" (p. 37 din editia in romana), fiind constient ca este vorba despre o societate diferita, de "lumea moderna" (p. 41). Aceasta este lumea in care "omul, in puterea sa subiectiva, se simte acum stapan in natura fata de lucrurile exterioare, stiindu-se liber pe sine si deci castigand astfel un drept absolut pentru sine" (p. 386). Hegel observa: "Daca in mod obisnuit istoria pare sa se prezinte ca o lupta intre pasiuni, ea a devenit azi, desi pasiunile nu lipsesc, pe de o parte, precumpanitor lupta intre idei ce vor sa se justifice, pe de alta parte, lupta intre pasiuni si interese subiective, avand in esenta doar titlul unor asemenea justificari mai inalte" (p. 37).

Societatea moderna este descrisa de autorul Stiintei logicii ca societate in care a triumfat – in stiinte, in drept, in viata spirituala – o alta interpretare a lumii, o "ratiune" aparte, care o va caracteriza, de altfel. "Criteriul absolut fata de orice autoritate a credintei religioase, a legilor pozitive, a dreptului si indeosebi a dreptului public era acum ca spiritul insusi, in libera prezenta "sa le patrunda continutul" (p. 408). Societatea moderna sta, in fapt, pe ceea ce rezulta, ca "vointa generala", din multimea "vointelor singulare". "Statul" (care la Hegel este mai mult decat "statul" din traditia anglo-saxona si din conceptualizarile actuale) exprima aceasta situatie.

Prin asezarea statului (a "vointei politice") pe temelia constiintei si vointei celor implicati se face un pas nou, mare, in istorie, dar se si deschide cursul unei lumi a crizelor. Hegel localizeaza criza societatii moderne in sfera politicii: "vointa celor multi rastoarna ministerul, iar opozitia de pana atunci ii ia locul; dar aceasta, odata ajunsa in guvern, ii are din nou pe cei multi contra ei. Astfel, agitatia si nelinistea se tin lant. Aceasta ciocnire, acest mod, aceasta problema este cea in care se afla istoria acum si ei ii revine menirea sa o rezolve in timpurile viitoare" (p. 417). Societatea moderna este astfel destinata sa fie in criza politica practic continua.

Ernst Wolfgang Böckenförde (Recht, Staat, Freiheit, 1991) a aratat concludent ca Hegel a conceput un "liant" al organismului politic modern, care este mereu amenintat de fragmentare si de crize, in sfera religiei, iar Jürgen Habermas (Der philosophische Diskurs der Moderne, 1985) a reconstituit succesiunea filosofica (Nietzsche, Heidegger, Foucault, Derrida, Horkheimer, Adorno si altii) a abordarii societatii moderne drept potential de criza. Voi urma o alta ruta, cautand sa stabilesc "crizele" care ne permit sa intelegem ceea ce se petrece din 2008 incoace.

Andrei Marga

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a637-Revenirea-la-Hegel.aspx