Fotbal: Dinamo Bucuresti si-a prezentat ultimele achizitii


Clubul de fotbal Dinamo Bucuresti si-a prezentat vineri ultimele achizitii, polonezul Kamil Bilinski (atacant) si romanii Stefan Barboianu (fundas) si Ionut Cioinac (mijlocas), care au efectuat vizita medicala, anunta site-ul gruparii din soseaua Stefan cel Mare. Foto: 
Presedintele executiv Constantin Anghelache a vorbit despre noii componenti ai echipei: "Speram ca lotul echipei din Stefan cel Mare s-a consolidat si asteptam ca in perioada de pregatire, dar mai ales dupa aceea, sa dea un nou impuls jocului nostru". Kamil Bilinski, 26 de ani, care a semnat un contract valabil doi ani si jumatate, a declarat: "Sunt fericit, este un pas important pentru cariera mea! Presedintele mi-a vorbit de noul proiect de la Dinamo si sunt increzator ca vom reusi lucruri importante in acest campionat. Sper sa castigam Cupa Romaniei la finalul sezonului. Am obtinut titlul in Polonia si in Lituania, sper sa castig campionatul si in Romania... Suporterii? Fantastici! In ultima saptamana am vazut pe internet ce inseamna atmosfera creata de fanii dinamovisti!"Bilinski a jucat ultima oara la campioana Lituaniei, Zalgiris Vilnius, dupa ce a jucat in tara sa la Slask Wroclaw, Znicz Pruszkaw, Polkowice si Wisla Plock.
Stefan Barboianu, 26 de ani, care a semnat pentru 3 sezoane si jumatate, a afirmat: "Revin in Stefan cel Mare cu o singura dorinta: sa castig un trofeu cu Dinamo! Imi doresc Cupa Romaniei. Sunt optimist ca, impreuna cu fanii, vom reusi calificarea intr-o cupa europeana la finalul acestui sezon competitional".
Barboianu revine in "Stefan cel Mare" dupa trei sezoane la Astra Giurgiu. In Liga I, el a mai jucat la Universitatea Craiova.
La randul sau, Ionut Cioinac a spus: "Este un moment important in cariera mea. Ma bucur ca am ajuns la un club cu traditie, cu istorie, cu suporteri extraordinari. Am venit in Stefan cel Mare pentru a face performanta si sper sa confirm asteptarile tuturor dinamovistilor".
Mijlocasul de 23 de ani a evoluat in turul acestui sezon la ASA Tg. Mures si a semnat cu Dinamo pentru un sezon, cu optiune de prelungire pentru 3 ani si jumatate. Cioinac a mai jucat la Dunarea Galati si Poiana Campina si a adunat peste 100 de meciuri in Liga a II-a. AGERPRES (AS-autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea)

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a6246-Fotbal-Dinamo-Bucuresti-si-a-prezentat-ultimele-achizitii.aspx