Intre mersul pe branci si mersul in picioare,

Regasirea demnitatii (aproape) pierdute

Daca te comporti ca o sluga, cu siguranta ca vei fi tratat ca atare. Demnitate, echilibru, firescul in limbaj si in comportare, dar mai ales coerenta in expunerea unui mesaj clar si ferm. Asa ar putea fi caracterizata prestatia ministrului Diaconescu de saptamana trecuta, de la Roma. Aproape ca ma obisnuisem cu incompetenta, obedienta si prestatia lamentabila a mai multor ministri de Externe (gen Cioroianu), care s-au succedat de un timp incoace la acest minister. Insa pentru a doua oara in decurs de mai putin de un an, dar dupa aproape 20 de ani de asteptari neimplinite, m-am simtit bine ca roman. Cu mandrie nedisimulata, recunosc ca acest sentiment il mai incercasem atunci cand ascultasem pledoariile sustinute la Haga, de tanarul Bogdan Aurescu in problema Insulei Serpilor. Insa in ceea ce-l priveste pe Cristian Diaconescu, fara a cadea in patetic, vreau sa spun ca in raport cu cameleonicul Frattini, prestatia sa a fost cat se poate de convingatoare. Dar a fost in primul rand demna. A trebuit astfel sa accept in forul meu cel mai intim ideea ca dincolo de sinecuristii si amploiatii vechiului sau mai noului regim, ofiteri SIE mai mult sau mai putin acoperiti, in ministerul de Externe, dar probabil si in alte structuri ale statului mai exista totusi si profesionisti - mai mult sau mai putin politizati - oameni care in afara de calitatile cerute de profesia respectiva, au totusi ceva in plus. E vorba de o calitate devenita din ce in ce mai rara: demnitatea. Dar cum in tara aceasta nimic nu ramane neterfelit, haidamacii de presa s-au grabit sa scormoneasca si prin trecutul lui Diaconescu si al sotiei sale. Un oarecare Vintilescu incercase cu ceva timp in urma, dar fara succes, sa arunce indoiala asupra trecutului lui Florin Piersic. Un alt Vintilescu a incercat sa faca acelasi lucru cu Cristian Diaconescu "descoperind", vezi Doamne, secretul lui Polichinelle: Diaconescu a facut armata la trupele de securitate. Si pentru ca nu era de ajuns, "au mai descoperit" ca sotia acestuia a fost numita pe criterii politice in fruntea unei banci. Jenanta postura si vizibil neconvingatoare pentru un jurnalist sa incerce sa arate ca de fapt Diaconescu ar avea ceva "probleme" in trecutul sau si al familiei sale. Intr-o lume in care nu mai exista minimul si necesarul respect fata de lege, fata de familie sau fata de Dumnezeu, niste Robespieri inchipuiti, cu un trecut incert, dar cu un viitor nebulos dau verdicte intransigente ce se vor a fi si definitive. Nu-i mai crede nimeni. Romanii s-au saturat de scandal si au nevoie de normalitate. Au nevoie sa se regaseasca pe ei si tot ceea ce s-a pierdut in ultimii ani, iar demnitatea este printre aceste regretabile pierderi. Incercarea acestor naimiti sau mercenari de presa de a compromite la ordin, e o lipsa evidenta de caracter. Iar daca prostia pe mine personal ma deprima, lipsa de caracter ma dezarmeaza de-a dreptul. Si asta pentru ca stiu ca niciuna dintre ele nu are leac. Desteapta-te, romane!

Nicolae BALINT

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a602-Intre-mersul-pe-branci-si-mersul-in-picioare.aspx