Convorbire literara care nu priveste guvernul - CORNELIU LEU raspunde unor întrebari puse de FLORENTIN POPESCU


F:P: Ca sa incep cu cele din afara literaturii, sau de pe langa ea, citindu-va biografia, cititorii dumneavoastra pot observa cu usurinta ca ati practicat vreme indelungata si gazetarie, absolvind chiar si facultatea de profil din Bucuresti. In ce masura v-a folosit experienta ziaristica in scrierile proprii? Aveti vreo carte al carei subiect sa va fi fost sugerat (inspirat) de o astfel de experienta?

C.L: Pai scrieri proprii sunt si cele de gazetarie. Si, slava Domnului, am vreo sase-sapte asemenea culegeri.

F.P: Sunteti malitios daca nu intelegeti ca vorbeam despre beletristica: Roman, nuvela, piesa de teatru... Chiar scenariu de film, poftim; ca, doar, versuri n-ati scris!

C.L: Am scris, dar nu m-am considerat niciodata un profesionist al lor.

F.P: „Profesionist” ?!... Acceptati sa folositi un termen atat de rece?

C.L: Bine-nteles! Mai bine o modestie rece in ce priveste profesionismul, decat veleitati si vanitati desarte practicate amatoristic, asa cum...

F.P: Stiu, cunosc obsesia dumneavoastra cu cei care scriu ne avand ce face. Circula replica pe care i-ati dat-o unui batran fost demnitar care va aducea prima carte a lui enervandu-va cu declaratia: „Am pensie buna incat pot sa platesc si tipografia ca sa ma fac scriitor”...

C.L. Nu, nu asta m-a enervat.

F.P: Dar ce?

C.L.: Urmarea. Cand adaugat la asta: „... asa ca m-am gandit sa fac si eu, ca voi, putina arta”... „Putina”, auzi!... Putina, dar „Ca noi”. Ca si cum noi pierdusem pana atunci timpul in viata iar acum, la batranete, ne facea si el favoarea sa aiba veleitati de autor!

F.P.: Stiu, atunci i-ati raspuns: „Daca vrei sa faci arta, de ce te bagi tocmai peste a mea si nu faci balet?!” ..

C.L: Exact. Urla profesionistul din mine. Nu e placut sa straduiesti o viata intreaga spre a-ti desavirsi profesia, spre a deprinde, a cizela si a inova, sau spre a perfectiona si a maiestri actul profesional de creatie, pentru ca, apoi, sa vina unul care stie de bine de rau sa caligrafieze si sa puna punctuatia, cu pretentia de a-ti fi confrate, coleg, sau, mai ales beneficiar al recunoasterii publice care, uneori, vine dupa ce ai straduit o viata. Ca sa nu mai vorbesc de aia care ravnesc la pensie, sau aia care-ti pretind sa le scrii o prefata in care sa-i declari geniali! Vreau sa-ti spun ca, exact dintre astia, cu toate ca n-am facut in viata mea recenzii si n-am tentat la critica literara, se aleg si cei care, din ignorata amatorismului lor setos de glorie te jignesc spunandu-ti: „Haide, bre, scrie ceva si despre mine, ca n-oi fi mai prost ca altii!”...
F.P: Deci, rezistati pe linia profesionalismului.

C.L: Si chiar insist. Duios-temerare abstractiuni precum „talentul” sau „geniul” pot prinde forma ceva mai consistenta doar printr-o larga opinie publica. Profesionismul, insa, trebuie sa existe in constiinta lucida a fiecarui om, nu numai daca se angajeaza pe o directie creatoare, ci chiar in practica exercitarii functiilor din viata de zi cu zi. Priviti in ce jale a ajuns tara fiindca nu are politicieni profesionisti si ganditi-va ce s-ar face cultura, invadata de toti amatorii care aspira la pozitii artistice!  

F.P: Dar dumneavoastra, care atacati diverse genuri, in ce considerati ca sunteti profesionist?

C.L: Aveti dreptate cu practicarea mai multor genuri; dar eu nu am tentat  niciodata macar sa cred ca pot fi un  profesionsit al prozei; al prozei in general. M-am pastrat pe parcela mea considerandu-ma un profesionist al romanului si am obstinat pe asta cautand mereu noi formule si perfectionari. Or, cum romanul inseamna constructie, cum structura lui este una arhitectonica ce trebuie sa conduca spre o metafora unica, aici se imbina elemente de actiune si de dramaturgie propriu-zisa cu elemente de analiza psihologica, de meditatie eseistica si de descriere reportericeasca sau viziune cinematografica, in asa fel incat, procedand la o imbinare cat mai coerenta si cat mai fireasca, fara fortari, accentuari si tuse groase de alta natura, ci in curgerea daruita a povestirii, sa ridici in fata cititorului un edificiu si echilibrat si original, dar si convingator printr-o alegorie proprie pe care vine sa o reprezinte.

F.P: M-ati convins. Dar, ca sa revenim la intrebarea de inceput: Cum ramane cu gazetaria? Mult public, din lumea asta care nu prea mai citeste cartile, va cunoaste ca pe un publicist redutabil.

C.L: Poate ca sunt! O fac de cel putin saizeci de ani, de cand am inceput-o pentru o leafa si nu fiindca n-as fi vrut sa zbor doar prin literatura, ca o boema pasare libera. O fac si cu condeiul, am facut-o si cu aparatul de filmat, m-am raliat cu mult devotament si celor care o fac astazi prin modalitatile internetului.

F.P: Internetul? Oare nu  tehnicizeaza si vulgarizeaza comunicarea aceea eleganta, prin cuvantul asternut cu grija, precum se desavarsea odinioara stilul epistolar?

C.L: Tehnicizarea monotona si vulgarizarea facand sa decada din exprimare aspectele de stil, nu sunt o problema de utilaje si instalatii, ci una de cultura. Nenorocirea este ca, nu intotdeauna, mainile care tasteaza pe internet vin sa exprime si un act de gandire culturala. Nenorocirea contemporana nu consta in tehnicile electronizate prin care ne exprimam; nenorocirea este ca se constituie categorii tot mai mari de oameni care nu citesc, sau citesc in domeniile restranse ale meseriilor cu care isi castiga traiul acesta consumerist. Nu invata lucruri care largesc universul cunoasterii, ci se distreaza in regim digital; nu au timp de meditatie pentru ca sunt cu ochii prea mult pe ecrane; nu gandesc cum sa spuna o vorba de duh pentru ca sunt lipsiti de idei valorice comparative; devin vulgari din pricina unor subarte obsedate de sex, cascadorie si relatii interumane reglabile doar cu pistolul si, mai ales, nu au ca temei de apreciere a vietii pe care o duc decat talk-show-urile politice in care li se spun fie minciuni fie banalitati, incat ajung sa deteste chiar si aceasta unica forma impusa de televiziuni ca un rudiment, o portioara redusa si falsificata de meditatie asupra problemelor contemporane. Ei bine, pune-i dumneata pe acesti oameni sa nu mai scrie cu prescurtari, neologisme vulgarizate obsesiv si simulari fonetice ca o pasareasca in exprimarea diacriticelor sau a combinatiilor lingvistice americanizate, ci sa foloseasca cea mai frumoasa pedanterie stilistica a genului epistolar de fin-de siecle, si tot nu va iesi ce-a fost odata. Nu pentru ca litera electronica n-ar fi compatibila cu profunzimile de gandire, ci pentru ca nu exista temeiul cultural spre a produce asa ceva. Tastarea pe ecran este doar un mijloc, la fel cum a fost pana de gasca si calimara de la bracinarii scribului. Problema este ce continut exprima ea si, din acest motiv, cu cat ne vom implica mai mult ca act cultural pe internet, prin ecran si litera sau imagine electronica, cu atat va avea mai mult de castigat cultura contemporana. Si vom avea de castigat chiar noi, ca autori. Vorbesc in deplina cunostinta de cauza deoarece eu, in librarii electronice din lume, am vreo patruzeci de titluri din care, de bine de rau, incasez cate ceva. In vreme ce, fara vreo sponsorizare, nu poti spera nimic de la o editie tiparita in Romania. Dar asta este o alta problema care, cred eu, cum veti vedea in ce vreau sa va spun mai incolo, este neglijata in mod voit de guvernare ca si de organizatiile noastre profesionale. Sunt tari cu populatie mult mai mica si numar mult mai mic de cititori in limba respectiva, trecute prin aceleasi experiente ca ale noastre, unde exista grupuri de scriitori care traiesc din munca lor. Si nu doar din precare paleative precum bursele si ajutoarele financiare, care conduc imediat la favoritisme si chiar manipulari mafiote.

F.P: Sunt cunoscute preocuparile dumneavoastra obstesti in aceasta directie ca si in altele asupra carora  as vrea sa ne aplecam; doar ati candidat de curand si la functia de presedinte al Uniunii Sriitorilor!

C.L: Am semicandidat. Pentru ca am fost lasat sa-mi fac oarecare campanie in care, tocmai incepusem sa vorbesc despre asemenea probleme de fond ale existentei artistice si culturale in Romania contemporana, incercand sa propun unele solutii; dar m-am trezit oprit din avant, pe un motiv strict formal al neplatirii cotizatiei, tocmai de cei care,  vreme de mai multe legislaturi, nu au putut gasi asemenea solutii sau nu au fost preocupati sa le gaseasca. Fapt care ma face sa ma intreb oare de ce si-au mai dorit realegerea?!

F.P: Credeti ca este singurul exemplu de acest fel in contemporaneitatea noastra?

C.L: Nicidecum.Tocmai de asta nu ricanez si nu port nici un fel de ranchiuna; ci ma rog la Dumnezeu sa ne vina mintea romanului cea de pe urma, sa depasim starea de sistem precar in organizarea sociala pe care o are intreaga tara in momentul de fata si, macar noi, ca obste artistica ce intruneste niste elite, sa ne organizam mai bine ca sa iesim din marasmul cu care suntem blestemati astazi.

F.P: Vorbiti de noi, scriitorii?

C.L: Din pacate, toata tara; morbul care ataca intreaga societate romaneasca este lipsa de solidaritate. Solidaritate sociala, solidaritate nationala, solidaritate crestina, daca vreti; ca sa nu mai vorbim de solidaritatea politica in problemele fundamentale ale existentei noastre, cele care obliga la unirea chiar si a celor mai contrare forte. Am spus: blestemul e mare; mai mare decat la Uniunea Scriitorilor unde inca mai sunt sperante!
Va urma
Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a6010-Convorbire-literara-care-nu-priveste-guvernul-CORNELIU-LEU-raspunde-unor-238-ntrebari-puse-de-FLORENTIN-POPESCU.aspx