Pagini din Istoria Bucovinei

Nordul Moldovei, moneda de schimb dintre marile imperii.

Anexarea Bucovinei (1774-1775) de catre Imperiul Habsburgic

Prof. Dr. Marius Petraru

"Plaiurile Bucovinei sunt cele mai minunate din intreg lantul Muntilor Alpi si Carpati si este foarte greu sa gasesti in Europa centrala locuri mai frumoase ca aici“. Cu aceste cuvinte isi incepea articolul un autor anonim de la inceputul secolului al XIX-lea in paginile "Gazetei Liovului“, amintind despre frumusetea si locurile pitoresti ale Bucovinei, precum si de locul acesteia in galeriile de arta naturala ale Europei moderne. Este usor de anticipat cu ce scop Imperiul habsburgic a tintit asupra "Cheii Moldovei“ la sfirsitul veacului al XVIII-lea si prin ce metode subversive a reusit sa intre in posesia locurilor sfinte dominate de vechile manastiri si schituri si aparate de duhul marilor voievozi ai Moldovei.

Razboiul ruso-turc dintre anii 1768-1774 inceput la initiativa Portii a deschis o noua etapa in evolutia relatiilor politice internationale din estul si sud-estul continentului european. Si cu acest prilej ca de multe ori inainte, principatele romane au fost teatrul operatiunilor militare, fiind agravata greu situatia poporului roman, fiind pustiite satele si targurile si pirjolite cimpiile Moldovei si Tarii Romanesti. Confruntarea ruso-turceasca a stat la baza modificarii echilibrului european. De aici isi va avea sorgintea si anexarea zonei de nord-vest a Moldovei de catre trupele imperiale habsburgice. Noile chestiuni care vor preocupa cancelariile imperiale europene, vor fi cea poloneza si cea orientala, in speta cea a Imperiului otoman si a posesiunilor detinute de acesta.

Dorinta Rusiei tariste, mai ales dupa urcarea pe tron la 1762 a tarinei Ecaterina a II-a, de a se erija ca aparatoare a crestinilor ortodocsi din Peninsula Balcanica si Tarile Romane impotriva Imperiului otoman, precum si intentiile de a anexa teritoriile romanesti si intreg bazinul Marii Negre, au exercitat o puternica influenta asupra politicii orientale habsburgice. Mai mult la aceasta data Rusia s-a amestecat frecvent si in treburile interne ale Poloniei. Pentru a zadarnici planurile Rusiei si pentru a ajunge la un consens in politica sud-est europeana, Iosif al II-lea si imparatul Prusiei, Frederich al II-lea se vor intalnii la Neisse in august 1769 si la Neustadt in septembrie 1770.

Stapanind deja Transilvania si Banatul, Austria nu privea cu ochi buni ocuparea Moldovei si Munteniei de catre rusi, ea isi vedea amenintata flancul oriental al imperiului si posibilitatile de avans spre gurile Dunarii. Pe fondul agitatiilor confesionale din Transilvania, cat si prin intrarea trupelor tariste in Moldova si Muntenia, Austria a concentrat trupe militare si a recurs la demonstratii armate in Ungaria si Transilvania, fiind pregatita chiar sa se angajeze intr-un conflict armat cu Rusia. In acelasi timp Curtea vieneza a stiut sa exploateze la maximum slabiciunile puterilor beligerante. Astfel Turcia se afla in plin proces de cadere politico-militara si economica, iar Rusia era macinata in interior de razboiul taranesc condus de Emilian Pugaciov. Date fiind aceste imprejurari favorabile si urmarind propriile castiguri, habsburgii vor incheia la 6 iulie 1771 tratatul de subsidii cu Poarta otomana. Prin acest tratat, Imperiul habsburgic se angaja sa actioneze prin negocieri sau pe cale militara spre a restitui turcilor fortaretele si posesiunile militare ocupate de rusi, in schimbul unei sume de bani, a cedarii Olteniei si a unor mici modificari teritoriale de la granita Transilvaniei cu Moldova.

Semnarea acestui tratat si mai ales pregatirile de razboi lasau sa se inteleaga ca Austria urmarea sa-i indeparteze pe rusi din zona Principatelor romane si a bazinului Marii Negre. Acestea prefigurau schimbarea echilibrului de forte in zona central-est europeana. De aceea imparatul Prusiei Frederic al II-lea urmarind propriile interese va invita atat Rusia cat si Austria in octombrie 1771 sa se infrupte din trupul Poloniei, ca o masura benefica pentru pastrarea echilibrului de forte si a celui european dintre cele trei mari puteri. Prin tratatul din 25 iulie 1772, semnat la Petersburg intre Prusia si Rusia si la 5 august si de catre Austria, s-a consemnat prima impartire a Poloniei. Astfel Austriei ii reveneau un numar de 13 orase in Zips, Rusia Rosie, jumatate din palatinatul Cracoviei, principatele Zator si Oswiecim, parti din Podolia, Sandomir, Belsk si Pocutia. Cele 13 orase din Zips au fost unite cu regatul Ungariei, iar restul teritoriului a format provincia Galitia si Lodomeria cu capitala la Lemberg. Impartirea Poloniei si obtinerea Galitiei de catre austrieci a marcat inceputul pretentiilor Curtii din Viena asupra Bucovinei. De acum incolo intreaga atentie a Imperiului habsburgic se va concentra asupra anexarii partii de nord-vest a Moldovei.

In urma unei vizite intreprinse de catre Iosif al II-lea la inceputul verii anului 1773 in Transilvania, cand ostilitatile militare ruso-otomane erau in plina desfasurare, imparatul s-a convins odata in plus ca nu Oltenia putea oferi amintitele avantaje-stipulate in tratatul de subsidii incheiat cu Poarta otomana- ci "acel colt care se margineste cu Transilvania, Maramures si Pocutia", adica nordul Moldovei. Prin noua achizitie, Imperiul habsburgic a urmarit nu numai sa-si consolideze pozitia in aceasta parte de rasarit a Europei ci mai cu seama sa obtina o pozitie strategica atat fata de Rusia tarista cat si de Imperiul otoman. Pe langa acestea, noul teritoriu ocupat a oferit si o serie de avantaje economice atat prin marile bogatii ale solului si ale subsolului cat si prin faptul ca monarhia ajungea sa controleze astfel si vechiul drum comercial al Liovului care lega Marea Baltica de Marea Neagra. Pentru achizitionarea noului teritoriu, diplomatia habsburgica va intreprinde o serie de demersuri politico-diplomatice prin cancelarul regal Wentzel Anton Kaunitz Reitberg, prin intermediul ambasadorului ei la Poarta, internuntiul Franz Maria von Thugut cat mai ales prin o serie de ofiteri superiori din armata austriaca. Diplomatia austriaca se va folosi in demersurile ei si de slabiciunile puterilor beligerante incercand si chiar reusind ca mediator al pacii dintre Rusia si Imperiul otoman sa obtina unele avantaje importante.

Prima actiune de anvergura pe care a intreprins-o Iosif al II-lea in vederea ocuparii partii de nord a Moldovei, a fost aceea de trimitere a unei expeditii de recunoastere, care l-a avut in frunte pe colonelul Karl baron von Enzenberg comandantul Regimentului 2 roman de infanterie din Transilvania, in partea de sud a zonei din viitoarea Bucovina. Acesta insotit de inca un ofiter si doi subofiteri, a avut misiunea de a se informa asupra a cinci chestiuni importante, si anume: despre posibilitatea construirii unui drum durabil care sa plece de la granita Transilvaniei prin Dorna catre Galitia, apoi despre posibilitatea largirii posesiunilor luandu-se in considerare obtinerea unei graniti care sa fie usor de aparat, apoi despre proprietatile si valorile terenurilor din aceasta zona, despre beneficiile pe care le poate avea monarhia prin ocuparea acestui teritoriu si in cele din urma despre atitudinea populatiei in cazul schimbarii regimului.

(Va urma)

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a585-Pagini-din-Istoria-Bucovinei.aspx