Arheologie biblica



Andrei Marga

Este fascinant sa observi ce se petrece in campul tot mai important al religiei, atat cu privire la scripturi si istoria lor, cat si in ceea ce priveste conceptualizarile teologice si eclesiale. Doua prejudecati se cer insa mereu depasite. Prima este opinia ca nu ar fi nimic nou sub soare in religii, incat ne-am putea rezema pe ceea ce stim deja.
A doua prejudecata este ca doar credinta traita in intimitate conteaza, restul, actiunile personale si alte manifestari exterioare, fiind nesemnificativ. Ambele prejudecati intampina astazi contraargumente hotaratoare (pe unele le-am desfasurat in volumele "Religia in era globalizarii", 2005, si "Teologia si philosophia hodje", 2008). Aceste contraargumente sunt parte a culturii de astazi, incat cel care este in mod serios religios si responsabil le ia in seama. Dupa cum ar trebui sa le ia in seama si cei care se pronunta asupra religiei.

Pentru cine impartaseste traditia iudeo-crestina (folosesc acest termen consacrat de Jean Danielou) ramane cruciala relatia dintre „Iisus escatologic" si „Iisus istoric", adica dintre Iisus redat de Noul Testament ca mesia si Iisus prezentat de cercetarile istorice din ultimii doua sute cincizeci de ani, in fapt de la Reimarus incoace. Suntem dupa schimbari majore, iar generatiile care traiesc astazi pot cunoaste, mai bine decat oricare alta generatie din doua milenii de crestinism, ceea ce s-a petrecut in Galileea si la Jerusalim inainte de nasterea lui Iisus din Nazareth, in timpul vietii lui pamantesti si dupa crucificare. Cate dintre aceste cunostinte sunt accesibile, la noi, publicului larg? Care este nivelul general de cunoastere? Cat tine seama liturghia de cunostintele noi? Din pacate, traducerile dintr-o literatura mondiala foarte prestigioasa sunt prea putine, iar cercetarile autohtone lipsesc. De aceea, ca sa iau doar un exemplu, monumentala interpretare din Jesus von Nazareth (2006), datorata lui Joseph Ratzinger-Benedict XVI, nu a starnit pe aceste meleaguri decat infime comentarii.

Am evocat in alt loc literatura majora a temei „Iisus istoric". Aici ma refer doar la cercetarile de arheologie biblica. Aceasta nu este o disciplina recenta, dar in ultimul secol a adus noutati ce au facut istoria iudeo-crestina din tara Sfanta verificabila in termeni concreti. Cu putin mai mult de un deceniu in urma, autori americani au listat descoperirile ce marcheaza timpul nostru (vezi John D.Crossan, Jonathan L.Reed, "Excavating Jesus. Beneath the Stones, Behind the Texts", Harper, San Francisco, 2001). Sunt descoperiri arheologice, precum inscriptia privindu-l pe Pilat din Pont, casa si barca lui Petru de la Tiberia, vestigiile de la Jerusalim si Cesareea ale lui Herod cel Mare, orasele Sephoris si Tiberia ale lui Herod Antipa, primele sate evreiesti in Galileea, monumentele rezistentei evreiesti de la Masada si Qumran, osuarul lui Caiafa, schelete ale unor crucificati, alte osurare (autorii exaltand importanta celui al lui Jacob cel Drept, care nu se confirma, totusi!). Sunt apoi, noteaza autorii, descoperiri scripturale ca, de pilda, manuscrisele de la Marea Moarta, codicele Nag Hammadi, la care se adauga interpretari noi, precum cea care vizeaza dependenta lui Matei si Luca de Marcu, a celor trei evanghelisti de o evanghelie sursa (acea cautata inca evanghelie Q), dependenta lui Ioan de evangheliile sinoptice, independenta lui Toma de ceilalti evanghelisti si existenta unei surse diferite pentru Petru, diferentele dintre Pavel si Stefan. La acestea putem adauga noutatile cercetarii istoriei romanilor si ale istoriografiei evreiesti (care permit, intre altele, mai profunda intelegere a interactiunii fariseilor, saduceenilor, esenienilor, crestinilor inauntrul iudaismului vremii), descoperirea de scrieri neinterpolate (precum cea a unor fragmente ale lui Josephus Flavius), lectura scrierilor in ebraica vremii (nu doar in greaca) si, desigur, noile strategii de interpretare, care permit sa se capteze contextul evreiesc, grecesc si roman al elaborarii evangheliilor.

Asemenea fapte iti vin in minte citind extraordinara carte a lui Shimon Gibson, "The Final Days of Jesus. The Archeological Evidence" (Lion, Oxford, 2009). Acesta foloseste cercetarile arheologice, inclusiv personale (dupa mai mult de doua decenii de sapaturi la Ierusalim), pentru a verifica traseul lui Iisus, mai ales saptamana finala care a schimbat istoria lumii. Eminentul cercetator britanic combina, ca orice investigatie de arheologie biblica temeinica din zilele noastre, constatarile facute in urma excavarilor cu datele inscrisurilor si face deductii riguroase. El aduce linii pentru un portret istoric demn de atentie. Iisus s-a nascut in anul 6 i.e.c. si a fost crucificat in 30 e.c. (p.7). A fost echivalentul unui rabin instruit, ganditor cuprinzator („cosmopolitan individual, free thinker", cum spune Shimon Gibson la p.170), avand capacitati terapeutice iesite din comun. A venit la Ierusalim, in „cetatea lui Dumnezeu", pentru sarbatoarea Pastilor si cu intentia precisa de a-si face cunoscuta viziunea. In saptamina finala, inconjurat de discipolii sai, a atras din nou multimi mari de oameni, starnind autoritatilor romane impresia unei mari forte „disruptive", in vreme ce autoritati ale Templului percepeau capacitatile terapeutice extraordinare ca amenintare. Dupa arestare, Iisus a fost dus mai intai la Marele Preot iudaic, si nu la autoritatile romane, intr-un efort al lui Iosif din Arimathea de a preveni condamnarea. De teama impactului enorm al lui Iisus in randul multimilor, in cele din urma romanii au procedat la condamnare, vazand in Iisus „a subversive troblemaker and a leader of a potentially dangerous group of agitators and malcontents" (p. 86).

Portretul lui Iisus este sprijinit de Shimon Gibson pe argumente arheologice si scripturale. Noutatea cercetarii sale este, insa, si mai conturata pe planul a ceea ce cercetatorul britanic localizeaza cu siguranta. Este vorba de doua contributii pe care el le aduce, sprijinite pe arheologia biblica. Prima se refera la stabilirea cu probabilitatea cea mai ridicata a locului in care a avut loc procesul lui Iisus si condamnarea de catre Pilat din Pont. Acest loc este, dupa cum permit sa se conchida excavarile de la Poarta Esenienilor, in Jerusalimul de sus, pe latura vestica a palatului lui Herod cel Mare (p.106). A doua se refera la stabilirea locului Sfantului Mormant. Shimon Gibson respinge, pe buna drepteate, propuneri fanteziste de localizare (precum Muntele Maslinilor sau Hinnom Valley) si analizeaza cu atentie propunerea multor arheologi si teologi de a considera cunoscuta Garden Tomb, situata (pentru cei care sunt familiarizati cu harta Ierusalimului) la cateva sute de metri, spre nord, in afara zidului cetatii, de ceea ce traditia socoteste loc al Sfantului Mormant. El conchide ca traditia are in acest caz dreptate, chiar daca, intre timp, din vremea lui Hadrian, trecand prin Constantin, incoace, zona din jurul Golgotei a cunoscut schimbari arhitecturale (p.152 si urm.). Shimon Gibson incheie riguroasa sa cercetare cu o concluzie pe care o citam caatare: nu exista explicatie istorica pentru mormantul gol („the reality is that there is no historical explanation for the empty tomb (...) p.165).

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5834-Arheologie-biblica.aspx