CHIRIAS AL TIMPULUI...



 (Continuare din editia precedenta)

Atunci am fost prea mic, ca sa pot pricepe misterul mortii mamei mele, dar, mai tarziu, am inteles ca toti oamenii sunt muritori, ca toti sunt inrolati in marsul acesta lung si dezolant al mortii. Mama, ca si tatal meu, a trecut pragul vietii terestre prea devreme si n-am inteles de ce, dar gandul nefiintei m-a indemnat sa-L caut pe Dumnezeu si sa patrund in aceste taine, ca sa-mi inteleg rostul pe care-l am si pe care, si tu, cititorule, il ai pe acest pamant, de la leagan la mormant...
Am ajuns sa constat ca nimic nu este mai de temut ca moartea. Iata de ce ma opresc asupra acestui subiect atat de neplacut si crud; si totusi, atat de real. Suntem confruntati cu efemerul si tragediile vietii zilnice, din cele ce vedem in jurul nostru, auzim sau citim in ziare, reviste, in carti, le privim pe ecranele televizorului sau le gasim pe internet. Ziua de maine, dar nici chiar secunda ce urmeaza, nu ne garanteaza certitudinea existentei: oricand ar putea sosi clipa disparitiei noastre dintre cei vii...
Oamenii, ca si mine, cauta sa evite moartea, caci nu doresc sa o intalneascca in culoarea neagra inventata de mintea noastra. Macar daca am fi avut imaginatia s-o fi vazut in culoarea alba a sperantei, caci prin credinta in Dumnezeu omul are harul sa intre in lumea de Lumina si fericire eterna...
Cititorule, poti sa ignori moartea si sa nu te gandesti la ea. Realitatea insa ramane! Moartea o intalnesti sau te intalneste. Cu totii inaintam in marsul lung sau mai scurt, dar trist al mortii. Epitaful tuturor generatiilor este: „S-a nascut, a trait si a murit!”...
Nu se poate sa nu vina un moment in viata, cand te uiti in jurul tau si te sperii, caci constati ca oamenii din jurul tau au disparut, pe cand inima ta mai bate!... Dar intr-o zi, si inima ta obosita va uita sa mai bata... Genunchii tai se vor indoi sub greutatea trupului tau obosit, sangele va inceta sa-ti mai curga prin vine si vasul de lut se va reintoarce in tarana. Poate se va nota si numele tau intr-un buletin dominical, in vreo biserica, sau intr-un chenar negru, cu un necrolog hiperboloc, mai ales, daca dupa tine asteapta „coliva” urmasii infometati dupa o glorie efemera, cat de mica. Poate iti vor pune si poza zbarcita de vreme sau una frumoasa cu chipul tau mai tanar... Si pe urma?!...


   MEMENTO MORI! NU UITA!...

In pieptul nostru purtam un tic-tac tot mereu!
Este viata ce curge in noi ca seva prin ram...
Si-naintam in calatoria noastra spre alt liman,
Unde va fi o Inviere, in dimineata, cu Dumnezeu.

In lumea aceasta alergam si muncim sa traim,
Dar uitam ca putem in orice clipa si sa murim,
Caci cortul de pamant prea repede se frange...
Ne tine doar credinta ce-n suflet nu se stinge!

Pe pamant, orice om are un ceas al vietii,
Dar acesta-i fragil si se poate sparge orsicand,
Caci orice faptura umana e slaba in fata eternitatii;
Si doar credinta ii tine speranta in suflet si-n gand...

Vin anii grei de-argint, cand toate incep sa te doara,
Cand te lasa auzul, o mana, un picior incepe sa moara,
Vederea slabeste, lumina-n privire-i tot mai neclara;
Si gandul la moarte incepe sa te sperie si te infioara!...

In viata, poti avea experiente multe si grele de-ndurat,
Dar esti invingator, de ai prin credinta sufletul eliberat!
Atunci, nu te mai sperie durerea; si moartea poate sa vina,
Caci tu esti, ca un porumbel, gata sa zboare-n Lumina...

Nu uita! Curand, mai curand de cat iti poti inchipui, se va sfarsi si viata ta pe pamant... Astazi esti mandru si, poate fericit, dar maine vei disparea. Vei pieri, omule si tu! Vei disparea si tu din ochii oamenilor si, curand vei pieri si din amintirea lor, oricat ai incercat sa-ti cultivi persoana si eul. Ma intreb, cititorule, in fata acestei realitati crude: „Cum poti sa te preocupi doar de lucrurile materiale, de acum, fara sa te gandesti la viitorul tau spiritual? In toate faptele si in gandurile tale ar trebui sa fii in asa fel, ca si cum astazi ar trebui sa mori... Esti gata de moarte?
Daca nu esti gata de moarte astazi, cum vei fi maine? Ziua de maine este nesigura si de unde stii ca o vei apuca?
Fiecare din noi, tanar sau batran, suntem pe drumul spre cimitir! Te-ai oprit vreodata, ca sa te gandesti cate zile vei mai avea de trait? Biblia ne spune ca „anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani...”( Ps.90/10) si asta inseamna cam 25. 550 de zile!...
Cel mai profound gand ce mi-a strafulgerat mintea este ca, intr-o zi, va trebui sa stau in fata Creatorului intergului Univers!... Am meditat asupra acestui gand si doresc sa-ti marturisesc concluziile experientei mele.

1. Certitudinea si realitatea mortii

Prima mea amintire de consternare socanta in fata mortii a fost, asa cum am scris mai sus, in momentul cand am fost martorul trecerii in nefiinta a trei fiinte scumpe sufletului meu: mama si cei doi gemeni, care n-au vazut lumina, ci au facut calea intoarsa spre fericita stare imateriala. De atunci, de multe ori, ma gandesc ca, daca as sti unde voi muri, nu m-as duce acolo, ca sa traiesc...
Totusi eu stiu, ca si orice om, ca – mai devreme sau mai tarziu – experienta mortii va veni... Nimic nu este mai clar ca moartea. Cine se naste, traieste; si moare. Solul mortii poate sa intarzie mult timp, dar cu siguranta, va veni! Biblia ne spune ca „oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata”(Evrei 9/27). Psalmistul foloseste o atentionare intr-o intrebare axiomatica: „Este vreun om care sa poata trai fara sa nu vada moartea?...”(Psalmul 89/48).
Va urma

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5831-CHIRIAS-AL-TIMPULUI.aspx