Un Rasarit de Soare pentru Fiecare Zi



De pe terasa hotelului priveam valurile marii cum brazdau suprafata orizontului pana departe in zare. Strigatele pescarusilor sfredeleau linistea zorilor de zi inainte de aparitia zgomotului produs de nenumaratele autovehicule ale orasului. Mirosul sarii se amesteca in bataia vantului racoros, insa totusi placut la atingere, pe masura ce rafale dinspre mare veneau asupra mea. Si amestecate cu aceste nenumarate senzatii, o multime de imagini imi veneau in minte din vremuri de mult apuse, dar care prin alchimia misterioasa a memoriei, mai staruiau cu prospetimea experientelor din nou traite la o aceeasi intensitate dureroasa.

Imi aduc aminte, cand copil fiind, veneam in tabara pe litoral, de regula la Eforie Nord, cu dorinta de a ma bucura de experienta atingerii marii. Valurile nu ma speriau, ci dimpotriva, imi generau o atractie aproape irezistibila. Stiam sa inot, puteam sa ma deplasez cu usurinta pe suprafata apei, dar cel mai mult imi placea sa simt nisipul calcat sub picioare si curentul puternic ce mereu isi schimba directia ce te impingea inainte si inapoi fara nicio regula.

Dialogul cu marea se rezuma la un fel de joc al atractiei si respingerii intr-o succesiune imprevizibila. Cam in felul acesta percep curgerea timpului in momentul de fata, ca o scufundare intr-un ocean de particule ce altereaza regulile spatiului. Acesta din urma ajunge sa se faramiteze sub actiunea picaturilor eterice ale vremii ce transforma mereu chipul lucrurilor vazute. Imaginile trecutului apar si dispar insiruite caleidoscopic; trairile asociate apasa cu putere asupra harpei sufletului; noi impresii ies la suprafata cu intentia unei clarificari necesare, dar imposibil de realizat.

In cele din urma, dificultatea integrarii fragmentelor de memorie ajunge sa ma oboseasca fiindca etalonul logicii nu poate sa puna ordine in trairile ce s-au acumulat in nenumarate straturi de-a lungul vietii. Si atunci, ma las in voia valurilor timpului, care ma poarta pe drumuri ce mereu se schimba in jocul dantelat al iluziei sau realitatii efemere.

Dar pe masura ce dansul imaginilor se incheie, reverberatiile armoniei ii iau locul. Cu vibratii ce transcend orizontul imediat si pe masura ce orizontul privirii devine mai clar, lumina sensului ce strabate veacurile incepe sa se faca simtit, chiar daca el nu poate fi redat prin cuvinte. Fiindca undeva, dincolo de intelesul obisnuit al vorbirii se asterne infinitatea combinatiilor posibile, ce niciodata nu va fi epuizat pe deplin.

Din nou, disting profilul nisipului de pe plaja, undeva in Mamaia, loc prin care am trecut de multe ori. Disting valurile marii, care macina, asemenea timpului, stancile adancului si le transforma in particule fine pe care le arunca pe mal impreuna cu o puzderie de cochilii ale diferitelor animale marine. Iar acest lucru ma conduce sa contemplu efemeritatea tuturor lucrurilor pana la punctul in care se pare ca distrugerea va deveni universala, fara putinta de evitat.

Insa imediat, gandul imi este atras de imaginea rasaritului de soare, care m-a fascinat de fiecare data cand am venit pe aceste meleaguri. Din fericire, de pe litoralul romanesc este imposibil sa vezi asfintitul in mare al soarelui, insa rasaritul sau se profileaza magnific in fiecare dimineata. Prin raze stralucitoare de culoare galben-portocalie, astrul generator de lumina se ridica din mare inconjurat de raze ce se proiecteaza magnific pe fundalul cerului. Acest spectacol se desfasoara pe durata catorva zeci de minute, pana cand intensitatea sa devine prea puternica pentru privirile noastre. Acest salut oferit de soare intregii naturi pune totul in miscare si determina uitarea instantanee a noptii care a trecut impreuna cu visele, himerele si umbrele ei.

Insemnatatea rasaritului de soare a fost mereu avut in vedere in toate culturile majore ale lumii. De exemplu, egiptenii se temeau ca nu cumva soarele sa nu mai rasara pe cer dupa trecerea timpului noptii. Aceasta viziune a propulsat cultul acestui astru in centrul intregului sistem religios de la acea data, iar acest gand ma determina sa reflectez din nou, dar intr-o directie diferita.

Amintirile se transforma intr-un nisip dens sub actiunea devoratoare a timpului, insa imaginea rasaritului de soare imbraca mereu viziunea prezentului si perspectiva viitorului. Cumva, noi, fiintele omenesti, avem aceasta vocatie a viitorului si mai putin, sau chiar deloc, a trecutului. O senzatie de zadarnicie ne va intampina ori de cate ori incercam sa ne cantonam in experientele si evenimentele din decursul timpului ce s-a scurs. Aceasta este o dimensiune insondabila a realitatii prin care trecem, iar a insista asupra ei reprezinta o greseala.

Mult mai importanta ramane capacitatea de a trai in fiecare zi experienta rasaritului de soare; sa iei viata de la capat zilnic reprezinta un act de intelepciune; sa traiesti la maximum clipa prezenta inseamna sa te bucuri mereu de darul vietii; sa ignori feluritele umbre ce incearca sa se asterne in inima ta iti ofera posibilitatea de a fi cu adevarat fericit. Si de aceea, in acea dimineata in care priveam superbul rasarit de soare de pe terasa unui hotel de pe litoral, am inteles ca dincolo de crepusculul diminetii se afla, cu siguranta, o noua zi.

Bineinteles, exista un crepuscul al asfintitului asupra caruia staruie involuntar mintea noastra, o viziune ce se termina cu intunecimea impenetrabila a noptii. Asemenea unor tentacule invizibile, aceasta imagine ne sfredeleste inima si ne tulbura emotiile prin asteptari negative pline de neprevazut. In aceasta perspectiva dureroasa mi-am petrecut o mare parte a vietii pana cand am ajuns sa sondez adancimea acestui abis existential, ce tinde sa distruga complet bucuria vietii.

Din fericire, ceva din interiorul meu a refuzat sa mearga pana la capat pe acest drum si astfel, am intuit realitatea celuilalt crepuscul, de dimineata, care are un cu totul alt inteles. Este ca si cum ai intra pe un alt taram in fiecare zi. Realitatea poate fi oarecum similara, dar de fapt ea se schimba de fiecare data. Ziua de astazi poate sa semene cu cea de ieri, dar are multe lucruri schimbate, cel mai important factor fiind timpul, care a alterat creativ spatiul pe care l-am parasit o data cu inceperea noptii.

Si astfel, am parasit terasa de pe care priveam tacut nasterea unui nou spatiu-timp cu hotararea ferma de a nu mai lasa niciodata ca perspectiva apusului sa mai imi umbreasca ziua continua pe care mereu doresc sa o traiesc de acum inainte. Acest salt de perspectiva m-a determinat sa impartasesc impresiile ce m-au condus la intuitia inceputului ce se desfasoara in fiecare experienta prin care cumva trebuie sa trecem. A distinge germenul nasterii vietii in tesatura prezentului reprezinta fundamentul intelepciunii practice pe care fiecare dintre noi ar trebui sa o aiba.

De aceea, puterea de a privi dincolo de intuneric ascunde in ea vocatia de a fi capabil sa distingi rasaritul soarelui in fiecare zi si de a intelege ca un nou continuum spatiu-timp ne este pus la dispozitie. Trecutul s-a faramitat in particule de nisip, dar prezentul si viitorul se desfasoara larg inaintea noastra. De fapt, aici se afla capacitatea de a trai fiecare zi in perspectiva renasterii si regenerarii interioare. Cat de inaltatoare ar fi gandurile noastre daca le-am lasa sa se prinda de tabloul luminos al zilei ignorand noaptea ce se asterne mereu in urma noastra!

Octavian Lupu
Constanta
19.09.2013
Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5691-Un-Rasarit-de-Soare-pentru-Fiecare-Zi.aspx