POVESTEA LUI HARAP ALB în oglinda teoriei extra-terestrilor antici



 
Prof. Dr. Const. MIU


Vom aborda in acest eseu Povestea lui Harap Alb din perspectiva teoriei paleoastronautilor antici, pornind de la un documentar difuzat pe canalul TV History, in data de 8.09.2013. Acolo, se facea o apropiere intre un cal inaripat, cu opt picioare – un desen pe un perete al unei necropole din Coreea de Sud, unde ar fi ingropat intemeietorul dinastiei Silla – si mijloacele de locomotie si lupta ale hindusilor antici, din Mahabharata. Specialistii considera calul ceresc asemanator cailor inaripati din culturile tibetana si mongola. Calul din necropola sudcoreana are opt picioare, in flacari.
In povestea lui Creanga, Sfanta Dumineca este – indiscutabil – mesagerul altei lumi. Ea este ca si profetul antic, spunandu-i feciorului de crai, dupa ce acesta o milostiveste: „Putin mai este si ai sa ajungi imparat, care n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic (…) pentru tie ti-a fost scris de sus, sa-ti fie data aceasta cinste.” (s. n., p. 233-234). *
Ca profet si consilier, Sfanta Dumineca il invata pe fiul craiului ce „recuzita” (haine, arme si cal) trebuie sa-i ceara tatalui sau, spre ba razbate in lungul sau periplu, spre curtea unchiului sau, Verde Imparat: „…du-te la tata-tau si cere sa-ti dea calul, armele si hainele cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce unde n-au putut merge fratii tai (…) Hainele despre care ti-am vorbit sunt vechi si ponosite si armele ruginite, iar calul ai sa-l poti alege punand in mijlocul hergheliei o tava plina cu jeratec; si care dintre cai a veni la jeratic sa manance, acela are sa te duca la imparatie si are sa te scape din multe primejdii.” (s. n., p. 234). Asa cum este descris, calul trebuie socotit un vehicul extra-terestru, care intocmai ca o locomotiva cu aburi, „functioneaza” cu jeratic. Armele si hainele „cu care a fost mire craiul dau informatii la varsta cand au fost folosite, nu la ceremonial, pentru ca la nunta nu te duci cu arme.
Cand Sfanta Duminica il sfatuieste pe feciorul de crai sa-i ceara tatalui sau calul, armele si hainele purtate cand a fost mire, batrana nu se refera la o varsta biologica anume, propice mirelui. Din perspectiva teoriei astronautilor antici, batrana foloseste un anumit cod lingvistic, inteles doar de Crai. E vorba aici de raportul aparenta – esenta. Aparent, fiul Craiului e sfatuit sa ceara tatalui un cal anume (si in cazul acestuia avem de-a face cu raportul aparenta – esenta: aparent e o martoaga, in esenta e un cal cu puteri neobisnuite pentru unul normal/ pamantean) si anumite obiecte (arme si haine. In esenta, calul cu puteri neobisnuite poate fi – cum spuneam – un mijloc de locomotie si, in egala masura un „robot”, iar hainele reprezinta costumul „navigatorului”, ca si armele, fara a se preciza care anume. Intr-un singur loc Harap Alb primeste de la Sfanta Duminica palosul si obrazarul (obiect de protectie pentru un gladiator in filmele SF, de tipul Razboiul stelelor) ce apartinusera lui Statu-Palma-Barba-Cot – personaj enigmatic ce poate fi identificat cu un razboinic galactic, in acelasi tip de filme.
Dupa discutia avuta cu Sfanta Dumineca, fiul de crai o vede pe aceasta invaluita intr-o nacela si apoi levitand – inca o dovada ca aceasta era o fiinta extra-terestra: „Si pe cand vorbea baba aceste, o vede invaluita intr-un hobot alb, ridicandu-se in vazduh, apoi inaltandu-se tot mai sus si dupa aceea n-o mai zari de fel.” (p. 234). Ca sa poata sa intre cu fiul de crai in vorba, aceasta entitate oraculara recurge la travesti, luand chip uman. „Si cum sta el pe ganduri (…), numai iaca se trezeste dinaintea lui cu o baba garbova de batranete, care umbla dupa milostenie.” (p. 232).

Zborul calului preschimbat dintr-o gloaba intr-un cal „cu parul lins prelins si tanar tretin, de nu era alt manzoc mai frumos in toata herghelia.” (p. 236), avandu-l in spinare pe fiul de crai, poate fi considerat o rapire specifica fiintelor extra-terestre: „…si atunci,, calul o data zboara cu dansul pana la nouri si apoi se lasa in jos ca o sageata. Dupa aceea, mai zboara inca o data pana la luna si iar se lasa in jos mai iute decat fulgerul. Si unde nu mai zboara si a treia oara pana la soare si, cand se lasa in jos, intreaba: <>.” (s. n., p. 236). Faptul ca „tovarasul” de drum al fiului de crai declara ca-si va relua infatisarea de mai inainte, cea cum era in herghelie, si precizarea facuta de praslea ca are de trecut prin multe si nu vrea sa-l ia lumea la ochi, daca s-ar arata cu alt fel de cal (cf. p. 237), releva puterea de metamorfozare a acestui robot.
Cele doua comparatii referitoare la felul de a zbura al calului – cand il are pe fiul de crai in spinare („se lasa in jos ca o sageata”, „si iar se lasa in jos mai iute decat fulgerul”), iar apoi, cand isi intreaba „conducatorul” – pilot cum ar vrea sa-l duca, in calatorie – „ca vantul ori ca gandul” – acestea fac referire la cele doua viteze ale „masinii de zbor”.

Vorbind despre extra-terestri antici, autorii documentarelor de acest tip au avansat ideea ca e posibil sa fi existat de-a lungul istoriei umanitatii doua categorii de astfel de entitati: una benefica, ajutand la progresul omenirii si alta malefica, impiedicandu-i evolutia/ devenirea. In Povestea lui Harap Alb, daca Sfanta Dumineca poate fi trecuta in prima categorie, Spanul cu siguranta este din cea de-a doua. Batranul crai, la despartire de fiul sau, inainte ca acesta sa fi purces la drum, il sfatuise pe acesta sa nu aiba de-a face cu omul ros sau cu cel span: „…tata mi-a dat in grija, cand am pornit de acasa, ca sa ma feresc de omul ros, fara mai ales de cel span, cat oi putea; sa n-am de-a face cu dansii, nici in clin, nici in maneca…” (p. 240). Din spusele fiului de crai intelegem ca tatal sau cunoscuse candva astfel de entitati umanoide, care insa aveau cate un stigmat: omul ros, omul span. Aceasta inseamna ca asemanarea cu oamenii era partiala, incat puteau fi lesne identificati. Intalnirea din padurea-labirint si stratagema la fantana-uter, prin care Spanul reuseste sa-l pacaleasca pe fiul craiului si sa-i ia identitatea (in unele filme SF, sunt frecvente asemenea situatii, cand personaje malefice se folosesc de astfel de tertipuri si capata chip uman), ne fac sa-l consideram pe Span din categoria entitatilor non-umane, aceea a „ingerilor cazuti”, de tip luciferic. Nu intamplator, fetele Imparatului Verde susotesc intre ele ca Spanul n-ar asemana la chip si la fire cu ele, adica presimt ca acesta n-ar fi om: „si din ceasul acela, au inceput a vorbi ele in de ele ca spanul de fel nu seamana in partea lor, nici la chip, nici la bunatate; si ca Harap Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta si seamana a fi mult mai omenos.” (s. n., p. 242). Asa stand lucrurile, podul unde se da proba de curaj pentru fiii craiului face trecerea catre alta lume – cea a maleficului Span, entitate non-umanoida.

Batranul Crai si Spanul reprezinta doua categorii/ generatii distincte de extra-terestri:
- Craiul a avut candva costum special („hainele cand era mire”) si arme specifice unui razboinic galactic, dar si pielea de urs (folosita in testul de curaj, dat fiilor sai la pod) – alta masca folosita in lupta;
- Spanul nu mai are nevoie de masca sau costum special. El este un „robot” evoluat, un umanoid, de tipul celor din filmul Predator. El se poate metamorfoza, luand chip uman – cele trei deghizari sub care se arata feciorului de crai, in padurea-labirint. El nu mai foloseste arme, ci se speculeaza slabiciunea umana – credulitatea, avand si o mare putere de seductie verbala. Cu limbutia sa va reusi sa-l faca pe fiul craiului sa dea crezare vorbelor sale prefacute si sa coboare in fantana.

Din felul cum sunt prezentati adjuvantii lui Harap Alb (cand acesta va avea nevoie de fortele lor, in aducerea la indeplinire a muncilor herculeene solicitate de Imparatul Ros), observam ca autorul se foloseste de o serie de perifraze:
- „o dihanie de om care (…) era ceva de speriat: avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase si dabalazate.” (s. n.,p. 262) – Gerila;
- „o namila de om manca brazdele de pe urma a 24 de pluguri si tot atunci striga in gura mare ca crapa de foame.” (s. n., p. 262) – Flamanzila;
- „o aratare de om bause apa de la 24 de iazuri si o garla (…9 si tot atunci striga in gura mare ca se usuca de sete.” (s. n., p. 262) – Setila;
- „o schimonositura de om avea in frunte numai un ochi (Ciclopul din Legendele Olimpului – n. n.), numai cat o sita, si cand il deschidea, nu vedea nimica, da chior peste ce apuca. Iara cand il tinea deschis, dar fie zi, dar fie noapte, spunea ca vede cu dansul si in maruntaiele pamantului.” (p. 263) – Ochila;
- „alta zgatie si mai si: o pocitanie de om (…) Avea un mestesug mai dracos si o putere mai pe sus decat isi poate dracul inchipui: cand voia, asa se latea de tare, de cuprindea pamantul in brate. Si alta data, asa se desira si se lungea de grozav, de ajungea cu mana la luna, la stele…” (p. 264) – Pasarila.
Toti acesti uriasi sunt experiente nereusite in laboratorul extra-terestrilor, amintind prin diformitatea lor de salbaticii Yeti sau Enkidu, din Epopeea lui Ghilgames.

* Citatele sunt dupa editia Ion Creanga, Opere, EPL, Bucuresti, 1957.

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5660-POVESTEA-LUI-HARAP-ALB-238-n-oglinda-teoriei-extra-terestrilor-antici.aspx