SCRISORILE PIERDUTE pe drumul SPRE DAMASC



Zilele trecute, o comentatoare de televiziune de partea siriana, ne-a amintit ca Damascul este unul dintre cele mai vechi orase ale lumii. Asa este. Nu este frumoasa replica "si ce daca", dar frumoasa, nefrumoasa, ea poate fi data.
Sa ne grabim insa spre esential.  Ne aflam si azi -ca intotdeauna -, in cadrul zicerii biblice "Dumnezeu rastoarna si pune pe imaparati".  Face acest lucru cum crede El de cuviinta. El a zis lui Ilie: "Du-te, intoarce-te pe drumul tau prin pustie pana la Damasc, si cand vei ajunge, sa ungi pe Hazael ca imparat al Siriei". Proorocul a facut asa. Nu a pierdut sticluta cu untdelemn pe drumul spre Damasc. Era trimisul Domnului.
Un netrimis al Domnului, Saul din Tars, mergea pe acelasi drum spre Damasc, dar cu "misiunea" de a-i persecuta pe cei care umblau pe "Calea credintei". Avea la el niste "scrisori" de imputernicire sa faca acest lucru. Mai era putin si intra in cetate, dar in incumetarea mandriei lui, nu s-a petrecut asa. "Lumina" l-a orbit, si cand te orbeste "lumina" totul se schimba, chiar daca ochii par a fi deschisi. A intrat in Damasc nevazand nimic, dus de maini de slujitorii lui. Cum isi inchipuia el "intrarea triumfala" in Damasc, cu doldora de scrisori de acreditare?  Cel mai probabil, aceste scrisori s-au pierdut ca fara nici o valoare prin nisipul ultimei parti a pustiului de dinaintea portilor cetatii.
Mare este istoria Damascului si demna de invatatura, de al un capat al timpului la celalalt. Intr-o imprejurare de razboi, slujitorul lui Elisei, profetul Domnului, s-a ingrozit vazand numarul ostirii si cailor si carele sirienilor si a strigat catre stapanul sau "Ah! Domnul meu, cum vom face"? Este strigatul tipic omului la ceea ce vede el.  Proorocul s-a rugat Domnului "Doamne, deschide-i ochii sa vada"!  Si "a vazut muntele plin de cai si de cara DE FOC imprejurul lui Elisei". Am subliniat acest "DE FOC" pentru a-i vedea insemnatatea tehnica moderna si pentru a o descifra in profetia apocaliptica de acum, "capetele cailor erau ca niste capete de lei, si din gurile lor iesea FOC, fum si pucioasa", dupa ce putin mai inainte citim "Aveau niste platose ca niste platose de FIER si VUIETUL pe care-l faceau ARIPILE lor, era ca vuietul unor CARE trase de multi CAI, care se arunca in LUPTA".
O fi trecut si proorocul Iona prin Damasc in drumul sau spre Ninive sau l-a ocolit sau Duhul Domnului l-a mutat direct acolo, nu stiu. Stiu doar ca desi nu se poate spune ca "toate drumurile duc la Damasc" precum s-a spus despre Roma in zilele ei de glorie, nu cred ca este gresit a spune azi "multe drumuri duc la Damasc", - desi comentatorii spun ca acum un singur drum concret mai duce la Damasc, cel din Beirut -, pe o geografie profetica la zi, chiar daca Isaia 17 nu este asa cum l-ar vedea slujitorul proorocului pana sa i se deschida ochii de catre Domnul. Ochii insa, nu i se deschid nevazatorului pana ce el nu striga: "Ah! Domnul meu, cum vom face"?, adica pana ce nu se aseaza in planul divin.
Ce bine ca proorocul Ilie nu a pierdut prin pustie pe drumul spre Damasc sticluta cu untdelemnul ungerii lui Hazael ca imparat al Siriei, caci e de invatat ca imparatii pot fi pusi si prin "ungere", o practica ce se pare nitel invechita, dar de preferat. Ce bine ca Saul din Tars a pierdut scrisorile de persecutare a "crestinilor" din Damasc prin nisipurile aceluiasi drum de pustiu pana sa intre pe porti in cetate. Ce bine ca avem posibilitatea sa pretuim semnele timpului nostru privindu-le in istoria aceluiasi nume, aceleiasi geografii concrete si simbolice, si ca avem posibilitatea sa nu gresim mai departe, ci sa strigam la Domnul sa ne dea vederea cea buna. Este ca o abecedare in marele dictionar profetic. Dupa cum nici vorba de "conluczii profetice", la fel nici vorba de abandonare a profetiilor care ne orbesc cu implinirea lor.  Intr-un anume fel - fiecare in felul lui - lumea este din nou si poate pentru ultima data la portile Damascului.

Benone Burtescu
Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5655-SCRISORILE-PIERDUTE-pe-drumul-SPRE-DAMASC.aspx