„MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE…”

Vavila Popovici



   Munca este definita ca o activitate fizica sau intelectuala, facuta pentru a crea bunuri materiale si spirituale. Exersata din copilarie si mai departe pentru formarea personalitatii si a identitatii adultului, ea ocupa locul cel mai important in viata omului. Munca este o conditie a existentei, dar si o dovada a sanatatii noastre fizice si sufletesti. Rostim rugaciuni pentru sanatate, ne dorim sanatate pentru a putea munci. Omul harnic este pregatit in orice moment pentru munca. Astfel el ajunge sa fie multumit si sa se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii implinite. „Placerea serviciului aduce perfectiune muncii”, spunea Aristotel, dupa cum, invers, perfectiunea muncii aduce multumire si placere.
   Chiar daca munca pretinde efort, ea nu constituie o povara a vietii, fiindca ea angajeaza omul spre un scop creator, care pe masura ce este implinit, aduce satisfactia materiala dar si pe cea sufleteasca. Fiind conditia esentiala a vietii, munca este sfanta ca viata insasi, fiindca ambele au origine divina, iar Dumnezeu binecuvanteaza totdeauna munca cinstita. Ea trebuie pornita cu entuziasm, facuta cu placere, nu in zadar Confucius medita: „Daca iti place ceea ce faci, niciodata nu va fi o munca”, a se intelege – truda. Sau, in exprimarea Academicianului Grigore C. Moisil: „Munca este o pedeapsa, numai daca omul nu se afla la locul potrivit, daca face altceva decat ii place”.         
   Efortul fizic sau intelectual facut in vederea atingerii unui scop este virtutea ce da sens si bucurie vietii, pe cand lenea este o patima ce degradeaza sufletul, considerata a fi un simptom al patologiei psihice si spirituale. Munca insa trebuie facuta cu cap, adica fara a ajunge la surmenaj, la robotizare; sa fie aleasa conform aptitudinilor fiecaruia, sa nu ocupe prea mult timp pentru a nu deveni „din subiect obiect”, adica o rutina obositoare; dupa cum spunea filozoful si scriitorul Emil Cioran; sa nu ajungi la sfarsitul ei obosit in asa hal incat sa nu doresti altceva decat sa dormi; sa existe si un timp liber pentru a ne pune intrebari, a gandi, a contempla ceva, a iubi sau a ne indeletnici cu de-ale artei, a avea timp si pentru prieteni. Inteleptul Aristotel spunea: „Muncim ca sa ne castigam timpul nostru liber”.
   Emil Cioran, caruia nu toti ii inteleg sau ii accepta integrala analizei sufletesti, era constient de necesitatea unei parti a timpului atribuit tie insusi si exprima parerea sa: „Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza. Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza.” A se intelege ca munca adevarata ar necesita nu numai munca „exterioara” ci si cea din interiorul fiintei noastre.
   Munca nu trebuie sa fie monotona si pentru aceasta trebuie facuta cu capul si cu inima, deopotriva. Un exemplu edificator a dat cineva cu detinutii din romanul lui F.M. Dostoievski - Amintiri din cartea mortilor - care isi ispaseau pedeapsa, mutand stereotip, fara nici un rost, nisipul dintr-o parte in alta… Monotonia, constand in executarea unui gest inutil, repetitiv, fara placere, poate ucide fiinta. Un romancier american spunea: „Feriti-va de monotonie, este mama tuturor pacatelor mortale”.
   Cioran mai afirma - si pe unii i-a speriat formularea - ca „Munca este un blestem”. Cu adevarat, munca este blestemul divinitatii, fiindca omul ar fi putut trai si altfel, fara efortul de a-si produce cele necesare; Dumnezeu ar fi putut face ca omul sa se hraneasca fara sa munceasca, insa a considerat ca nu i-ar fi folosit o astfel de viata. Dumnezeu, cu judecata Sa, a lasat ca bucuria sa vina in urma ostenelii. Canonul primit de Adam de la Dumnezeu, atunci cand a cazut in pacat a fost: „Blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale” (cf. Facerea 3,17).  
   Inteleptul Solomon spune ca „cea mai scumpa comoara pentru un om este munca” (cf. Pilde 12, 27), iar harnicia este socotita o virtute, fiindca odata pus in aceasta stare, omul trebuie sa se osteneasca muncind, fara a ajunge la surmenaj. Munca facuta rational si cu tragere de inima nu imbolnaveste niciodata, ci din contra, miscare fiind, ea contribuie la sanatatea noastra.
   Unii oamenii insa, gresesc neglijand odihna.  In Facerea lumii se spune: „…Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa, pe care a facut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut. Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut si le-a pus in randuiala”(Fac. 2, 1-3). Altii se zapacesc, mintea li se imprastie, o iau razna cum se spune, incercand sa faca mai multe lucruri deodata, cand normal ar fi sa termini lucrul inceput, astfel mintea se curata, se odihneste si omul poate incepe altceva.
   Exista si aspectul tragic al zilelor noastre. Din cauza lipsei de ocupatie, adica in lipsa muncii, multi ajung sa se imbolnaveasca, depresia fiind una dintre bolile des semnalate. Este situatia actuala a tinerilor care nu au locuri de munca. Despre „o generatie pierduta, lipsita de perspective” vorbeste un jurnalist, si inclin sa-i dau dreptate. La ce mai folosesc diplomele de studii superioare cand nu te poti folosi de ele?     
   Mihai Eminescu, la vremea sa, scria: „Munca este legea lumii moderne… temeiul unui stat e munca… bogatia unui popor nu sta in bani, ci iarasi in munca…. Fiecare, si mare si mic, datoreste un echivalent de munca societatii in care traieste.” Da, munca a fost si ramane legea lumii, numai ca astazi ai o diploma, ai mintea, sufletul si trupul pregatit pentru munca, pentru aceasta datorie, dar buzunarele celor care ar trebui sa o primeasca sunt cusute. Traim intr-o societate care ne indeamna sa consumam permanent, consumul este evaluat in bani, banii se obtin prin munca, munca ne hraneste, munca ne imbogateste, munca ne fericeste, ca atare societatea datoreaza omului posibilitatea de a munci. Dar, nici studiile superioare, nici supercalificarea nu le ofera tinerilor aceasta posibilitate, nu ajuta la reducerea somajului. Unii tineri se angajeaza pe posturi care nu corespund studiilor facute, calificarii lor, altii nu gasesc nici astfel de posturi. Cuvantul „Job” s-a internationalizat, a ajuns un cuvant pretios si este rostit ca o rugaciune de catre tinerii vesnic in cautarea lui.
   Poate ar fi momentul unei reevaluari serioase si grabnice a situatiei si gasirea tot atat de grabnica a solutiei? Societatea moderna a suferit o mare schimbare si este necesara gasirea solutiilor, cu scopul ajungerii la un viitor umanizat si a nu lasa ca timpul sa sacrifice generatii intregi. Saracia, dar si lacomia creeaza pauze, pauzele duc la degradarea societatii. Poate oamenii adunati pe specialitati vor putea gandi si gasi solutii, daca elitele politice ale lumii nu o pot face?
   Viata tinerilor este prea pretioasa pentru a se permite cuiva a o neferici. Timpul este daruit fiecaruia de Dumnezeu si timpul risipit in zadar nu poate fi rascumparat niciodata. Iata de ce ma trec fiorii gandind la aceasta „generatia pierduta”. Si cred ca ea va fi cu adevarat pierduta, in cazul in care nu se va gasi o solutie salvatoare si aceasta cat de curand posibil.
  Vavila Popovici
  Raleigh, Carolina de Nord, SUA


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5388-MUNCA-ESTE-LEGEA-LUMII-MODERNE…”.aspx