DAR UNDE-S CODRII DE MAI AN?

George PETROVAI



In istoria zbuciumata a romanilor, timp de mai multe secole, codrii, nepatrunsii codri de-atunci au jucat importantul rol al fortaretelor de pe alte meleaguri: Aici isi gasea adapost si liniste relativa tot romanul fugit din calea navalitorilor, aici se refugiau micutele dar curajoasele armate romanesti pentru organizarea indraznetelor atacuri asupra ordiilor asiatice si tot aici si-au gasit un binemeritat sfarsit trufasele armate maghiare, turcesti sau poloneze, care au cutezat sa se aventureze in necunoscut pentru nimicirea celor ce se incapatanau sa-si apere „saracia, si nevoile, si neamul”.
Caci pe-atunci codrul era frate bun cu romanul. Iata de ce nu-i intamplator faptul ca fundamentele culturii romanesti, durate din substanta vie a creatiei populare, se origineaza in legatura inseparabila dintre om, munte si padure. Din acele vremuri de maretie teofanica, cand romanul era mult mai aproape de ceruri prin dragostea lui patimasa fata de pamantul natal, din acele vremuri, prin urmare, ne tragem seva de popor respectat, dimpreuna cu tot ceea ce inca-i confera distinctie si demnitate – iubire de patrie, identitate culturala, cinste, omenie, ospitalitate etc.
Dar intinsii codri de odinioara, astazi au devenit doar amintiri! Caci romanul postdecembrist, modern in naravuri si profund ticalosit in esenta (venerabilul Neagu Djuvara spune cu amaraciune ca in romanul de azi nu izbuteste sa-l descopere pe romanul din perioada interbelica!), romanul de-acum, deci, intelege sa scoata bani chiar si din piatra seaca, fara sa-i pese de morala, legi, semeni, ori de ce va urma.
Asa ca, pretutindeni in Romania padurile sunt macelarite, caci pretutindeni gaterele far’ de numar lucreaza zi si noapte. Nu se stie cate dintre ele lucreaza legal, dar se stie ca toate se „hranesc” cu masa lemnoasa, care, daca nu este in intregime furata, atunci macar este procurata pe cai dubioase, si ca stapanii acestor gatere se descotorosesc de rumegus pe unde se nimereste, de regula il arunca pe malul raurilor, incat apele noastre curgatoare, sau, ma rog, cele mai multe dintre el, au devenit niste imputiciuni de unde pestele fuge ingrozit, daca- fireste – mai are puterea sa o faca.
Ti se rupe inima de jale cand vezi ce prapad s-a facut si continua sa se faca in falnicele noastre paduri de pana mai ieri (a se citi pana la Decembriada) – nenumarate cioturi ranjind la privitorul incremenit de uimire, precum resturile de dinti dintr-o uriasa gura stirba, mormane de crengi, dealuri rase ca-n palma. Iar de ai cumva ghinionul sa fii insotit de niscaiva straini, apoi realmente iti crapa obrazul de rusinea comentariilor si a exclamatiilor lor de surprindere, caci noi stim prea bine cu cata dragoste si pricepere isi ocrotesc ei padurile.
In apusul Europei, ba chiar si in nordul doldora de paduri, orice taiere trebuie autorizata! Mai mult. Imi spunea un prieten, care s-a miscat cam peste tot in Europa, ca la finlandezi, de pilda, in locul fiecarui copac taiat, trebuie plantati de indata cinci puieti! Cu precizarea ca la locul taierii nu ramane nici macar o crenguta. Elocvent, nu-i asa?...
In aceste conditii ale nesimtirii si bunului plac, pe cine mai poate sa mire ca si la capitolul suprafete impadurite, Romania este codasa intre tarile din Uniunea Europeana?! Cand toate sunt date peste cap, iar parlamentul, guvernul si cam toate institutiile statului sunt pline de megaraufacatori (unii chiar cu mai multe dosare penale), de mirare ar fi ca ceva sa se normalizeze si sa functioneze ca in alte tari.
Devine tot mai evident ca suprafata padurilor viguroase ale unei tari reprezinta un indicator exact nu doar al gradului de civilizatie, ci mai ales a starii de sanatate si echilibru pentru poporul respectiv.
O asemenea relatie nu este deloc hazardanta daca se au in vedere imensele foloase (de la cele economice pana la cele curative si estetice) pe care, in marea sa generozitate, padurea le pune la dispozitia omului chibzuit: purificarea aerului si filtrarea apei, fixarea solului, cel mai eficace mijloc de aparare (indeosebi la campie) impotriva vijeliilor. Unde mai punem ca palcurile si perdelele de padure de la ses constituie cea mai economica metoda (verificata si rasverificata) de sporire a productiei agricole, intrucat stiut este din experienta inaintasilor ca aceste cranguri nu numai ca apara plantele de furtuni, dar asigura si o foarte necesara rezerva de apa pentru perioadele de seceta.
Si cum instalatiile de irigare din zonele de campie ale Romaniei au disparut aproape cu totul dupa Decembrie ’89, sparcuite fiind de hoti, este lesne de inteles importanta pe care o detin, mai exact importanta pe care ar trebui sa o detina palcurile si perdelele de padure din zonele agricole ale tarii.
Numai ca si la acest capitol, Romania detine o nedemna intaietate: in loc sa fie marite, suprafetele impadurite de la ses au fost matrasite aproape in totalitate!
Atunci, ce sa ne mai mire periodicele calamitati, care – functie de anotimp – se abat tot mai pustiitor asupra romanilor si a agoniselii lor: uriase alunecari de teren (adevarate morminte pentru comunitati), primavara si toamna furia apelor slobozite de muntii despodobiti, vara secete prelungite, iarna introieniri de cosmar si in tot cursul anului furia cu care vantul isi face de cap, atata timp cat nici un obstacol natural mai acatarii nu-i curma avantul. Cu dreptate se spune ca fiecare cum isi asterne asa doarme, sau, ma rog, nu doarme...
Dar vanatul? Indiscutabil ca vanatul mare si mic este in inseparabila legatura cu starea mediului ambiental. Daca nu se vor lua urgent masuri prohibitive, se va ajunge in curand sa fie mai multi vanatori decat iepuri, vulpi si lupi la un loc. Aproape ca nu mai exista vanat mic (iepuri, dihori, vulpi), necum din cel mare.
Celebrul dicton latin – Non bis in idem, il consider just: Da, nu poti fi judecat de doua ori pentru acelasi delict! Atata doar ca la noi n-au fost judecati nici macar o data marii talhari, spertari si traficanti de influenta. Ba unii dintre acestia, bine cunoscuti in tara si strainatate, nu numai ca ies cu regularitate basma curata din toate potlogariile, dar chiar sunt rasplatiti cu inalte demnitati publice. Bunaoara, gloata puscariabililor din actualul parlament si guvern al Romaniei. In adevar, intr-o anumita economie de piata, totul este de vanzare...
Iata de ce cu indreptatire se poate spune despre actuala invechita stare de lucruri de pe la noi: Sint ut sunt, aut non sint – Sa fie lucrurile cum sunt (in alta parte, nota mea, G.P.) sau sa nu mai fie!

George PETROVAI
Sighetul Marmatiei
Martie 2013


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a5149-DAR-UNDE-S-CODRII-DE-MAI-AN.aspx