INTERVIU

 Atunci cand poezia devine sacroterapie – Dialog cu scriitoarea Elena Armenescu Ciuhrii

Elena Armenescu Ciuhrii, medic si scriitoare, este presedinta Fundatiei Mirabilis – Medicina Alternativa (ONG club UNESCO), secretar general al Uniunii Nationale a Femeilor din Romania (UNFR), vicepresedinte al Academiei Dacoromane, membra a Uniunii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania si membra a Uniunii Scriitorilor din Romania.

Nascuta la 22 mai 1948, in localitatea Tatarastii de Sus, judetul Teleorman, Elena Armenescu Ciuhrii isi aminteste cu dragoste de parintii sai. Tatal a fost cel care a educat-o pe viitoarea scriitoare in spiritul respectului fata de valorile trecutului si ale dreptatii. Mama, fire visatoare si religioasa, iubitoare a curateniei interioare si exterioare, i-a oferit acesteia nu doar caldura unui camin, ci si intelepciunea vietii, pe care a descoperit-o pe paginile Bibliei. Licentiata in 1972, a Facultatii de Medicina din Timisoara, Elena Armenescu Ciuhrii este autoarea volumelor "Ferestrele somnului", "Regatul ascuns", "Exodul uitarii", "Dictatura iubirii", "Strigat spre lumina", "Memoria statuilor", „Iubirea imparateasca". Scriitoarea este casatorita cu Dr. Doc. Mircea Ciuhrii, virusolog de prestigiu international, inventator in biotehnologie, detinator a numeroase brevete de inventie, si are doi fii, amandoi licentiati in medicina.

„Am inceput sa scriu ca sa nu ma mai simt singura"

- Cum s-a nascut pasiunea dvs. pentru medicina si pentru scris?

- Empatia pentru oamenii in suferinta, sentimentele altruiste, umanismul, armonia care se poate gasi doar in starea de bine, de sanatate, dorinta de a vedea in jurul meu oameni plini de viata mi-au indreptat pasii spre medicina. Dupa ce m-am linistit, in sensul ca terminasem cu examenele grele prin care mi-am asigurat exercitarea profesiei de medic, am avut ragazul necesar si m-am reintors la vechile mele pasiuni: literatura, istoria, religia. Eram in perioada dictaturii comuniste si aveam timp mai mult decat in anii care au urmat dupa 1990. Carti, slava Domnului, gaseam de cumparat atat de la librarii, anticariat cat si din biserici – acum avem o biblioteca foarte bogata!

In ciuda aparentelor, eu fac parte din categoria oamenilor introvertiti. Aveam multe de spus si nu aveam cui sa le impartasesc, decat asternandu-le pe hartie, si nu oricum, ci de multe ori in mod subtil, greu de descifrat la prima citire pentru unii, si usor pentru cei care au "cheia". Incepuse sa ma bantuie sentimentul singuratatii, desi aveam doi baieti frumosi, expansivi, dar cand ramaneam cu mine insami era altceva. Se spune ca un om care scrie nu este niciodata singur. Probabil, am inceput sa scriu ca sa nu ma mai simt singura, scriind eram permanent intr-un dialog imaginar cu cineva serios, demn de incredere, in contrast cu starea de non-comunicare din vremurile acelea cand eram urmariti de Securitate. Acest lucru nu era o gluma, la CNSAS am vazut negru pe alb, cum se spune, dupa anii 90- cand am avut acces la dosare, ca am avut microfoane in casa din anul 1984, ex-sotul meu fiind fost detinut politic. In acele dosare mi-am gasit doua poeme transcrise de „baieti" (dupa benzile lor audio) pe care le citisem unor prieteni in sufragerie, alaturi de alte convorbiri intregi.

Concursul literar "Tudor Arghezi"

- Stiu ca inainte de debut ati obtinut doua premii la concursul literar "Tudor Arghezi". Ce anume v-a determinat sa incepeti sa scrieti?

- Trairea extatica este mult mai intensa decat se poate exprima in cuvinte! Acelasi fenomen se intampla si in momentele de inspiratie poetica... Adevarul revelat intr-o fractiune de secunda iti apare clar pe cerul mintii si la lumina lui vezi ce nu ai vazut o viata. Aceasta este diferenta intre cei care simt, dar nu vad si poetul care simte si vede ceea ce nu vad ceilalti si nici chiar el in toate momentele, ci doar cateodata si anume atunci cand asupra sa coboara harul de a scrie ce a simtit si vazut - chiar nevazutul. Initial, nu indrazneam sa arat nimanui priceput in ale scrisului ceea ce scriam, dar dupa ce am citit intr-un cerc restrans cateva poezii, am fost indemnata sa frecventez mai intai cenaclul „Clepsidre" din Bechet, apoi Cenaclul „Haralamb Lecca" din localitatea Caracal, unde practicam profesia de medic.

Cum fiecare cenaclu trebuia sa se afirme prin activitatea sa, am primit propunerea sa fac o selectie a catorva poezii si sa le trimit la concurs. Intamplarea face ca au fost premiate. Acest lucru m-a incurajat si am trimis si in anul urmator, apoi chiar ma gandeam sa tiparesc o placheta de versuri.

Debutul

- Cand si unde ati debutat si cum a fost acest debut?

- Primul poem publicat intr-o revista literara de prestigiu a fost poemul: Confluente, aparut in "Luceafarul" din august 1989, ca o promisiune subtila a unei schimbari, si schimbarea a sosit! Se cunosc evenimentele din acel an!

- Cine sunt mentorii dvs., cei care v-au ajutat sa va descoperiti talentul si v-au incurajat sa scrieti?

- Incurajatori au fost colegii de cenaclu, mentorii, as putea spune ca au aparut mai tarziu, dupa ce am ajuns cu postul in Bucuresti, in urma unui concurs sustinut in anul 1990.

A inceput atunci o efervescenta perioada atat de dobandire a noi competente profesionale (diabet, boli de nutritie, acupunctura) si implicarea mea pe plan social, devenind membra fondatoare ori sustinatoare a diferitelor organizatii nonguvernamentale, in paralel cu afirmarea literara.

Am devenit membra a Societatii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania, condusa de Prof. Dr. C.D. Zeletin, (cunoscut prin opera proprie, dar si prin traducerea celebrelor "Sonete" ale lui Michelangelo, "Florile raului" de Baudelaire), am colaborat sporadic la revista "Viata medicala", condusa de dr. M. Mihailide, am participat la activitatile SMSPR din Romania.

Am cunoscut si alti scriitori, identificand printre apropiatii pe plan spiritual pe Vasile Andru, (nascut in aceeasi zi cu mine, dar in alt an!) care, ca un adevarat initiat, sustinea cursuri de Oratio mentis, la Universitatea Populara, Sala Dalles.

In acei ani am inceput colaborarea la diferite reviste literare periodice: Luceafarul, Convorbiri literare, Poesis, la radio etc.

La cenaclu si la concurs

- Vorbind despre inceputuri, ce a insemnat Cenaclul "Clepsidre" pentru dvs. si ce ati dori sa ne relatati din perioada cand participati la intalnirile acestui cenaclu?

- In 1981, ca medic specialist, am fost repartizata la Bechet, adica in Comuna Literara Bechet, cum le place catorva literati din zona s-o numeasca, localitate situata pe malul Dunarii, unde exista cenaclul literar "Clepsidre", infiintat in 1970, de filozoful Paul Bala si prof. D. Duta - carora li s-au alaturat profesorii: G. Boaghe, Janet Nica, cenaclu cu o bogata activitate animata de intalniri cu redactori ai revistelor literare: Luceafarul, Ramuri, Contemporanul. (Atunci am cunoscut-o pe I. Negreanu, poeta de mare sensibilitate, despre care din nefericire, nu mai scrie nimeni nimic) etc., cu scriitori romani (Marin Sorescu, Ioan Alexandru), bulgari (Crizantema Raseva) si sarbi (Petre Cardu-Varset, V. Barbu-Iugoslavia). Sa nu uitam ca eram in plina perioada de dictatura comunista, cand erau admise relatii de prietenie doar cu cei din lagarul (sic!) socialist.

- Un alt moment important in activitatea dvs. literara este Cenaclul « Haralamb Lecca ». Va rugam sa ne prezentati pe scurt, in ce a constat contributia dvs. la acest cenaclu.

- Erau acolo cativa scriitori remarcabili de diferite profesii, ale caror nume se regasesc acum pe volume de versuri sau proza: Paul Aretzu, Dumitru Nicolicioiu, Ion Precupetu s.a.

Contributia? Le-am adus premii..., dar subliniez, toate acestea se intamplau inainte de anul 1989.

- La ce alte concursuri literare ati mai participat si cu ce rezultate?

- Am participat, cred ca prin 2005, la concursul de poezie "Una favola per la pace" de la Lugo, Italia, organizat sub egida Universitatii din Bologna si acolo am primit un Atestat de merit.

„Din atasament pentru nespus, neauzit, nevazut"

- Cum v-ati defini propriul stil?

- Cred ca este bine ca la aceasta intrebare sa citez ceea ce scria in urma cu cativa ani in revista Luceafarul, Dan Stanca:

"Din fericire, la ora actuala, in poezia romana contemporana mai exista un strat aproape necunoscut, ca si ignorat de critica literara sau considerat in cel mai bun caz ca diletant, care mai pastreaza un minim record cu spiritualitatea, reusind sa intemeieze ceea ce altfel ar fi iremediabil pierdut in vartejurile stilistice. Din acest strat- foarte interesant! – fac in general, parte femei (Monica Pillat, Donca Teodorescu, Nazaria Buga, Silvia Chitimia si iata, Elena Armenescu), toate fiind unite, contopite in acelasi atasament pentru nespus, neauzit, nevazut, toate slujind in acelasi altar al inefabilului, cu mai mult sau mai putin talent, dar crezand in capacitatea de transcendere, de depasire a limitelor in perimetrul carora au fost sortite sa traiasca".

- Am remarcat pe Internet ca scrieti frumoase poezii de dragoste...

- Da! Spre surprinderea si incantarea mea, ele sunt preluate de tineri si transcrise pe blog-urile lor. In urma cu cateva luni, am primit un e-mail in care cineva imi scria un lucru foarte frumos, intr-o singura propozitie, care mie nu mi-ar fi trecut prin cap: Ai seva vietii!

- Intr-adevar, frumos si profund! Dar scrieti si poezie religioasa. Cum explicati aceasta tendinta, aceasta chemare?

- Traim vremuri tulburi, se incheie un ciclu astrologic plin de zbucium, razboaie, nedreptati, minciuna, „atat de apasat de chipul de Iuda...", trebuie sa inceapa altul, luminos.

Geofizicienii vorbesc despre modificarea vibratiei pamantului, scaderea magnetismului si chiar posibila schimbare a axei polilor pamantului.

Toate acestea si altele nestiute vor fi, altele nu, unele vor trece, dar cuvintele inscrise-n Cartea Sfanta nu vor trece! Apropierea de religie este o cerinta! Ea asigura respectarea legilor morale, da stabilitate atat individului cat si societatii. Tema este vasta, am scris si un studiu despre Puterea de vindecare a rugaciunii. Cred ca am fost printre primii medici din Romania, care vorbind – in calitate de presedinte - despre Fundatia Mirabilis (nume derivat de la Terra Mirabilis- Pamant minunat) si metodele naturale de vindecare, am subliniat Sacroterapia.

„Destinul calatorului"

- Scrieti si proza?

- Da! la inceput tot timid, pana intr-o zi cand i-am citit Silviei Chitimia urmatorul fragment din:

„Destinul calatorului"

Desertaciune a desertaciunilor, toate sunt desertaciuni! (Ecleziastul cap I-2).

Pe buna dreptate, afirmatia din Ecleziast a cutremurat toate generatiile prin adevarul care-l contine: „desertaciune a desertaciunilor, totul e desertaciune si vanare de vant!"

Masa pe care scriu, ieri a fost un copac falnic. Maine va fi cenusa...

Din mugetul taurului care m-a speriat alaltaieri pe izlaz, azi am auzit doar sunetele zdrangului si pocnetele biciului facute din pielea lui. Maine si ele vor fi pulbere sau cenusa..., se spune intr-o frumoasa lectie indiana de intelepciune. Toti am venit aici, pe Pamant, pentru o scurta perioada.

Azi este o zi aspra, geroasa, cu vant ascutit de decembrie. Zorile s-au lasat indelung asteptate. Perdeaua de nori nu vrea sa se retraga si cerul ramane in continuare intunecat. Obiectele din camera, din jur, care stau cuminti pe locurile lor, invaluite in gri, par mai triste ca de obicei. Asteapta cu siguranta, lumina triumfatoare a soarelui care sa patrunda rand pe rand pana la ele, sa le inveseleasca, iar tremorul, dansul razelor, pe suprafata lor, sa le aduca aminte de vremea cand erau insufletite".

Dupa ce a ascultat, aceasta mi-a spus:

-Elena, apuca-te de scris proza!

Acelasi indemn l-am primit de la profesorul Ion Rotaru, cand, cu prilejul lansarii celui de-al saselea volum - "Memoria statuilor" - si-a exprimat convingerea ca voi scrie o proza interesanta, plina de substanta. De altfel, ma bucur de aprecierea profesorului Ion Rotaru, prin faptul ca mi-a oferit onoarea de a-mi analiza scrierile de pana atunci, in monumentala sa opera "O istorie a literaturii romane de la inceputuri pana in prezent".

- Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?

- Pentru ca suntem in luna ianuarie, cand recitim sau ne gandim mai mult la scrierile si mesajele operei eminesciene, vreau sa le reamintesc cititorilor dumneavoastra (si ai mei!) sa fie la inaltimea acelor urmasi visati de poet, care prin comportamentul, daruirea si faptele lor, sa-i raspunda peste veac lui, poetului, care a identificat, demascat si condamnat dezbinarea ca fiind raul suprem in aceasta natie, si intr-o adevarata urare de mare sarbatoare, rostea:

"Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,

Tanara mireasa, mama cu amor.

Fii tai traiasca numai in fratie!

Ca a noptii stele, ca ai zilei zori

Viata in vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tarie, suflet romanesc,

Vis de vitejie, fala si mandrie,

Dulce Romanie, asta ti-o doresc!"

Confluente

Priveste cu ochiul acela nevazut,

(imi spuse el).

Priveste insusi nevazutul!

Nu simti ca este ceva

Ca un zvon dintr-o limba de clopot,

Ca un dangat de clopot,

Ce se revarsa si acopera o lume?

Priveste si povesteste lumii intregi

Despre razboaiele invizibile,

Despre sabiile de aer

Si cuvintele injunghiate de cuvinte.

Despre cercurile doncentrice,

In jurul punctului care esti.

Cercuri ce se departeaza, se apropie

Si-ti aduc miresme de sunete

Si culori dau cuvintelor neatinse

Ca un flux si reflux,

Ce acopera si descopera desnadejdea tarmului,

Ce ascund intrebari

Si semne pun implinirilor trecatoare.

Ce dezgolesc cuvantul magic- raspunsul

Si-l acopera fulgerator cu nepatrunsul.

(poem aflat in vol. Ferestrele somnului)

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a51-INTERVIU.aspx