Tudor Vladimirescu – de la agent rus la erou national



Nu intru in toate detaliile arhicunoscute din carti si manualele scolare ale vietii marelui revolutionar roman Tudor Vladimirescu, dar doresc sa fac cateva precizari pentru o abordare istoriografica corecta asupra sefului pandurilor din Oltenia si rolul sau de la 1821. Istoriografia romaneasca a oscilat in interpretarea actiunii lui Tudor Vladimirescu, conform epocilor schimbatoare si a regimurilor politice diferite. Pentru unii istorici Tudor a fost mandatar al Eteristilor, pentru comunistii sovietici un rasculat al taranilor, iar pentru Ceausescu un nationalist revolutionar autonom. Eram student la Istorie, cand dezbateam la seminarii infocat cele doua curente istoriografice despre Tudor: teoria academicianului Andrei Otetea, usor filo-sovietica, ca Tudor a fost mandatarul si subordonatul Eteriei la 1821, si teoria lui Gh. Iscru sprijinita de istoricii ceausisti Ardeleanu si Musat, ca olteanul a fost un revolutionar nationalist autonom si chiar cu accente anti-rusesti pe placul lui Nicolae Ceausescu, fapt ce era total neadevarat.
Se spune ca interpretarea autentica a istoriei o capata omul la varsta maturitatii, dupa o experienta de viata. Privind din urma evenimentul istoric lucrurile mi se par acum foarte clare. Numai marxistii in ideologia lor spuneau ca revolutiile izbucnesc spontan, fiind alimentate de norodul nemultumit si exploatat. Lecturile si viata m-au invatat ca revolutiile se pregatesc din timp si minutios de un grup de complotisti impreuna sau subordonate unei mari puteri straine. Recenta revolutie din decembrie 1989 s-a dovedit ca nu a fost o ridicare spontana, si documentele ies zi de zi la iveala ca a fost rezultatul unui complot minutios de sorginte moscovita. Tudor Vladimirescu nu a fost un taran sarac ca si Horea si nici un idealist revolutionar fara legaturi cu conspiratia pasoptista cum a fost ardeleanul Avram Iancu. Tudor Vladimirescu a fost un urmas de tarani mosneni liberi care a crescut la curtea boierului aroman Ionita Glogoveanu, din Craiova, care a facut din inteligentul si destoinicul baiat administrator de mosie si care l-a intrebuintat in afacerile de negot, mai ales la exportul de vite. El a devenit administrator de mosie si negot, devenind un boiernas instarit, temut si apreciat in epoca. Tudor Vladimirescu si-a constituit o avere prin cumparare de pamant, facand comert pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrand in randurile pandurilor – armata cu obligatii semipermanente – si participa la razboiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitatile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a. Tudor a devenit “sudit” rus, adica supus al Imperiului tarist pentru care avea protectia tarului de la Moscova si beneficii jurisdictionale si de impozit. In razboi Tudor a avut gradul de locotenent al armatei tariste. Tudor frecventa consulatul rus de la Bucuresti si era prieten cu consul Pini. A participat alaturi de armata rusa la lupte impotriva turcilor in razboi fiind apreciat de generalii rusi si chiar de catre tar. In 1806 a fost numit vataf de plai la Clotani, adica administrator al unui district de munte, functie pe care o va detine pana in 1820. Era un fel de prefect al judetului. Deci nu era un impilat sarac si nedreptatit. In perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o calatorie la Viena, in perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida mostenirea sotiei lui Nicolae Glogoveanu. Cunoscator al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut sa urmareasca problemele politice care se dezbateau in presa in capitala Imperiului Austriac. Prezent apoi in capitala tarii pentru sustinerea unui proces de mosie in fata Divanului, Tudor afla de hotararea Eteriei de a porni miscarea de eliberare a Greciei. Considerand momentul prielnic pentru a ridica poporul la lupta, are unele discutii cu reprezentantii Eteriei pentru cooperare militara, pentru ca „pandurii sa inlesneasca trecerea lui Ipsilanti peste Dunare“. Tudor isi da seama imediat de necesitatea colaborarii cu Eteria greceasca pentru eliberarea Munteniei de sub stapanirea turceasca. Andrei Otetea considera ca Tudor a depus un juramant secret fata de aceasta organizatie cu insemne si organizare de tip masonic. Rusia incuraja lupta grecilor si a sarbilor lui Garagheorghe de eliberare nu neaparat ca erau ortodocsi, ci sa puna in aplicare testamentul lui Petru cel Mare de a ajunge oastea rusa la Constantinopol. Este evident ca intelegerea si subordonarea lui Tudor Vladimirescu fata de Eterie era cu acordul si la ordinele consului rus. Rusia ducea o politica inteligenta: creea razmerite controlate in provincii ale imperiului otoman ca sa justifice apoi interventia militara rusa pentru pacificarea zonei. Tudor a devenit executantul fidel al intereselor Rusiei in tara Romaneasca si agentul de influenta potrivit de a actiona la ordinele Moscovei. Autonomia exagerata a lui Tudor fata de Rusia este o poveste a istoriografiei national-comuniste pentru a justifica o indepartare a lui Ceausescu de Moscova. Realitatea istorica este alta, Tudor a executat ordinele consului rus de a se alia cu Eteria in ridicarea populara de la 1821. Mai mult ca sigur ca Tudor Vladimirescu a jurat supunere Eteriei, numai astfel se explica arestarea din mijlocul trupelor sale, dincolo de cearta si executile capitanilor sai pentru “furtisaguri”, ca o perceptie de subordonare fata de Eterie, care actiona mandatata de Moscova. Arestarea lui Tudor de catre Iordache Olimpiotul si capitanul Dimitrie Macedonski si judecarea de un tribunal eterist dupa refulile societatilor secrete, dovedeste ca Tudor si-a incalcat angajamentele fata de aceasta organizatie oculta. Executia lui Tudor este specific societatilor secrete care isi elimina membrii care le-au tradat interesele. Sigur ca Tudor avea toate motivele politice si economice sa tradeze Eteria, odata ce aceasta organizatie a fost dezavuata de tarul Rusiei la congresul Sfintei Aliante de la Lubliana, la insistentele cancelarului austriac Metternich. Tudor Vladimirescu a considerat ca nu mai este legat de Eterie odata ce Rusia nu o mai sprijina. Pe langa aceasta interesele lui Tudor, care devenise “Domn” cu acceptul tacit al Comitetului boierilor patrioti romani, unii dintre ei fugiti la Brasov de frica turcilor, nu mai corespundeau cu obiectivele grecilor pusi pe jaf in tara Romaneasca. Tudor, ca agent de influenta rus considera ca trebuie sa iasa din intelegerea cu Eteria dezavuata de Moscova, dar si sa puna in aplicare planul de inlaturare a boierilor fanarioti greci din administratia tarii, la intelegere cu boierii patrioti romani din Divan. Nu este exclus ca Eteria sa fi avut dreptate ca Tudor ar fi intrat in tratative secrete cu Turcia pentru a evita varsarea de sange pe teritoriul tarii sale devenita poligon de razboi datorita nationalistilor greci cu care fusese aliati la ridcarea “norodului” din ianuarie, dar interesele din primavara lui 1821 difereau deja, datorita iesirii din ecuatie a Moscovei. Moartea lui Tudor e dramatica, dar el a stiut de la inceputul rascoalei, asa cum ii spunea unui boier prieten la Pades, ca “a imbracat camasa mortii”, cand acesta i-a spus “ca nu va iesi viu din aceasta actiune”. Vladimirescu a fost condamnat la moarte de consiliul de razboi al eteristilor, conform articolelor 3,7 si 8 din codul penal ostasesc, dupa un ospat la Mitropolie. Uciderea lui Tudor a fost incredintata secretarului lui Ipsilanti (Lasanis sau Scufos) si la doi aghiotanti ai sai (probabil Orfonos si Cavaleropulos ori Garnovschi), care l-au luat din mainile lui Caravaia – un betiv macelar din Galati – si l-au dus afara din Targoviste pana in fata unei gropi sapate curand. Moartea prin strapungere cu sabia si topoarele a survenit lent, ceea ce dovedeste stangacia asasinilor. La inceput, Ipsilanti, “voind sa arate marinimie”, a oprit executia. Dar, sub influenta lui Iordache, care i-a aratat o scrisoare gasita in camera lui Tudor, Ipsilanti ordona lui Gherasim Orfano sa-l omoare in secret. Pandurii lui Tudor se alatura Eteriei si lupta eroic la Dragasani impotriva turcilor. Continuarea luptei pandurilor alaturi de greci dovedeste istoric ca acestia il percepeau pe Tudor ca un colaborator al Eteriei, care a fost eliminat pentru ca tradase interesele organizatiei in lupta impotriva turcilor. Numai astfel se explica logic alianta de nezdruncinat dintre pandurii olteni si nationalistii greci in continuarea razboiului impotriva turcilor, dupa asasinarea “comandirului” Tudor din Vladimiri de catre Eterie. Tudor este cel mai bun exemplu din istoria noastra cum poate un agent al Rusiei Tariste sa se identifice cu interesele poporului sau intr-o revolutie de eliberare social si nationala de sub stapanirea turceasca si a administratiei grecesti.
Ionut Tene

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a4990-Tudor-Vladimirescu-–-de-la-agent-rus-la-erou-national.aspx