Interviu cu Dr. Vitalia Vangheli Pavlicenco



Dr. Vitalia Vangheli Pavlicenco este presedinta a Partidului National Liberal din Basarabia (R.Moldova)

Motto: "Am un gol imens si de neacoperit in suflet – de aceea e pentru prima oara cand am reusit sa scriu despre mama – asta pentru ca EA, care m-a facut romanca, cea care canta "Seara pe deal" de Eminescu, "Pe langa plopii fara sot" si pentru care limba, literatura romana, Romania, istoria noastra, erau valori de capatai, a decedat cu numai doi ani inainte de a apuca alte vremuri in Basarabia, cand s-a adoptat grafia latina si limba noastra drept limba de stat. Iar cand am trecut in 1987, pentru prima oara, frontiera cu trenul spre Iasi, am plans in hohote de emotii nestapanite, pentru ca am ajuns la aceasta clipa nemaicrezuta in viata noastra, dar si pentru ca nu a putut sa retraiasca si mama clipa de revenire in Romania. (Dr Vitalia-Vangheli-Pavlicenco)

Gabriel Teodor Gherasim, New-York

Sunt unele interviuri grele: grele pentru gazetar si grele pentru cel care isi deschide sufletul cititorilor. Acesta este unul dintre ele.


I-am solicitat dnei Vitalia Vangheli-Pavlicenco acest interviu la inceput de 2013, in primul rand pentru ca adevarul despre martiriul poporului daco-roman dintre Nistru si Prut, cat si al restului Romaniei, trebuie spus si repetat raspicat, in ceea ce privesc persecutiile neamului nostru sub comunisti. Asta din doua motive: la 24 de ani de la caderea oficiala a comunismului in Estul Europei, romanii care au 24 de ani sau mai putin traiesc in necunostinta de cauza in ceea ce priveste holocaustul comunist. Al doilea motiv este ca – din cauza celor care inca idealizeaza comunismul si cad usor victime propagandei de indoctrinare (neo)comunista - din spatele fostei cortine de fier, dar si din partea celor ce au trait in Vest si considera comunismul drept subiect si obiect de admiratie "chic" (si incearca sa implementeze politici comuniste ce pot duce la o comunizare, intr-o forma sau alta, a Vestului) - avem de-a face cu uitarea a peste 150 000 000 (o suta cincizeci de milioane) de oameni, copii, femei, batrani, tarani, muncitori, intelectuali, preoti s.a., omorati de comunisti in numai 72 de ani de "revolutie continua" globala. Deci, daca nu le dam noi voce acestor victime ale comunistilor, ele o sa fie uitate, ceea ce ar putea readuce la putere dictaturi (neo)comuniste.

Gabriel Teodor Gherasim: Dna Dr. Pavlicenco, va rog, in primul rand, sa le impartasiti cititorilor nostri cateva date biografice, academice si din activitatea dumneavoastra politica, inclusiv pana in prezent.

Vitalia Vangheli-Pavlicenco: Precum spuneam, pe blog, intr-un articol intitulat de mine "In cautarea parintilor" si intr-un film recent, facut despre mine de o televiziune (http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6/ si http://www.pavlicenco.md/2012/12/23/la-asfalt-de-moldova-despre-viata-mi-si-familie/, exista ideea ca cineva trebuie sa fie mare erou ca sa il poti evoca. In Basarabia, la cat au suferit romanii aici, sunt putini care sa nu poata fi evocati drept eroi, exceptand leprele comuniste si vanzatorii de semeni. Astfel, asa s-a intamplat ca parintii mei au trait, impreuna cu bunicii, cele mai grele perioade ale ocupatiei sovietice, incepand cu 1940, cand mama mea a revenit din Iasi, unde se afla la studii, in stanga Prutului, la bastina (ea fiind nascuta in comuna Alunis, judetul Balti). La Iasi, mama a studiat de profesoara si toata viata a predat limba romana si franceza. Revenita in Basarabia, mama a lucrat in scolile din cateva sate, apoi s-a stabilit in comuna Grinauti, langa Pelinia, aproape si de Alunis. Acolo s-a casatorit cu tatal meu, Victor Vangheli, invatator, ca si mama. El preda matematicile si istoria. Mai e de remarcat ca bunicul meu matern Petru Bordeniuc, din Alunis, a devenit si el, la tocmai 50 de ani! invatator pentru clasele primare, bunicul patern era agricultor, iar bunica paterna a ramas la 6 ani fara mama. Insa, nu am avut parte nici de tata, nici de bunic patern. Pe acesta, pe nume Gheorghe Vangheli, l-au mobilizat sovieticii la 16 aprilie 1945, neavand impliniti 50 de ani si l-au terminat kaghebistii la scurt timp, pentru ca luase Biblia cu el, nemultumit ca „a fost mobilizat de Antihristul". A fost prima tragedie pentru bunica paterna.
A doua tragedie, bunica paterna a suferit-o alaturi de mama - unicul ei fiu, Victor, tatal meu, a fost ucis la numai 24 de ani, din invidia unora de a fi acceptat sa conduca el scoala, dupa ce mai multi ani a fost mama directoare, dar renuntase pentru ca astepta nasterea mea, avand-o deja pe sora Silvia. A fost o tragedie extraordinara in sumbrul an 1953, dupa moartea lui Stalin, cand au fost amnistiati mai multi fosti recidivisti, racolati pentru a-l omori pe tata. In actul rusesc de deces scria „polnoie otdelenie golovi ot tuloviscea" ("separare totala a capului de trunchi"), iar in cel moldovenesc, obtinut ca si duplicat mai tarziu, – simplu - „decapitare".

In felul acesta, viata mea a fost plina de absenta tatalui, spun eu parafrazand doar putin cum a scris Ileana Vulpescu. Am crescut greu, cu mama si bunica, impreuna cu sora, cu cinci ani mai mare ca mine. Am fost mereu eminenta, la scoala in sat, la scoala medie din satul Pelinia, pe care am absolvit-o medaliata cu aur, apoi am intrat la Facultatea de Limbi Straine, sectiunea Franceza, dupa care am luat, la Academia de Stiinte, doctoratul in filologia romana (atunci ii spunea limba "moldoveneasca"), studiind la fara frecventa, in domeniul istoriei limbii, fiind vizat sec.XVII. In paralel, am fost redactor-stilizator la revista Academica "Limba si Literatura Moldoveneasca", devenind apoi traducator simultanist la agentia de presa ATEM, alaturi de reputatul lingvist si publicist Valentin Mindicanu, care m-a si invitat si angajat. Dupa proclamarea Independentei, acelasi Valentin Mindicanu a venit la noi acasa cu sotia si m-a invitat sa candidez la functia de director al Agentiei Nationale de Stiri Moldova-pres, eu fiind unicul doctor in stiinte acolo, dupa ce fostul sef, servitor al nomenclaturii comuniste, a fost demis si agentia, subordonata anterior TASS (agentia oficiala de informatii a URSS) a fost lichidata si creata, dupa conceptul nostru, al nationalilor de acolo, una noua, a statului R.Moldova. Am candidat, au fost niste jocuri si interese pe acolo, prin comisiile parlamentare, am fost desemnata prim-director general-adjunct al unui director, tot el deputat, care nu era nici pe departe specialist… Apoi am fost invitata de Valeriu Matei sa fiu redactor-sef la un ziar pe care l-am facut de mare succes "Mesagerul", un ziar de opozitie, fondator fiind Partidul Fortelor Democratice. Din patru ani, cat l-am condus, trei ani publicatia a avut cel mai mare tiraj in R.Moldova. Am devenit apoi deputat, vicepresedinte al Comisiei pentru Buget si Finante, cinci ani in total (in doua mandate de parlamentar) am fost si membru al delegatiei nationale la Adunarea Parlamentara a NATO. Acolo am obtinut – cu numai doua zile inainte de importantul summit OSCE de la Istanbul – o rezolutie istorica a AP NATO privind retragerea imediata si neconditionata a trupelor rusesti din R.Moldova si Georgia. Dupa venirea comunistilor la putere, am participat la unificarea fortelor democratice anticomuniste, am intrat in Parlament, in 2005 cu Blocul "Moldova Democrata", de unde am fost eliminata pentru pozitii nationale si antiruso-imperialiste. La propunerea unui coleg si a mea s-a discutat in plin regim neocomunist, problema iesirii R.Moldova din CSI, am adunat 26 de semnaturi (din cele 33 necesare) pentru modificarea Constitutiei in privinta limbii romane, am adunat 13 semnaturi pentru modificarea Art.11 din Constitutie pentru a putea adera la blocuri militare (NATO). Nu exista problema care sa se discute azi in Republica Moldova pe care eu sa nu o fi abordat in cei 7 ani cat am fost deputat si am avut cele mai multe interpelari, pentru ca oamenii mi se plangeau, stiind ca eu nu aruncam plangerile la cos, asa cum faceau altii. Apoi am reconstituit, impreuna cu ai mei colegi nationali-liberali, PNL, in a treia formula. Onorez si azi raspunderea de presedinte al PNL, care a avut trei congrese si a obtinut in Justitie dreptul de a avea un Statut si Program in care e fixat obiectivul politic de Unire cu Romania. Sotul meu, Sergiu Pavlicenco, este doctor habilitat in filologia spaniola, este hispanist-comparatist, profesor universitar, pana odinioara, de cand a inceput si el sa-si onoreze si functia de bunic, a fost seful catedrei de literatura universala, la Universitatea de Stat din Chisinau, acum lucreaza pe functia si gradul didactic de profesor. Fiica mea, Beatriz, este violonista, cu studii facute in R.Moldova, in Romania, in Germania, toti suntem doctori in stiinte, ea este stabilita cu familia in Germania si avem o nepotica minunata polilingva la nici doi ani, stiind de jumatate de an intreg alfabetul, pe nume Christiana-Beatrice – nume ales de tatal sau, ginerele nostru, Aleks.

G.T.G: Dna Pavlicenco, intr-un material publicat anterior, descriati momentul trecerii, prima data, a vamii din Basarabia in Romania. V-ati gandit la mama dumneavoastra, care n-a mai apucat sa-si vada Iasiul iubit al almei mater, dupa intoarcerea in Basarabia, in 1940. Ce nu pot intelege tinerii de azi este de ce a fost atat de greu de trecut un rau dintre un pamant, unde se vorbeste romaneste, pe alt pamant, unde se vorbeste romaneste? Cine i-a oprit din 1940 pe oameni sa mearga din Basarabia in caruta la Iasi, pentru a-si duce copiii la scoala, plasand sarma ghimpata intre cele doua maluri de Prut, scoase in Basarabia, in abia secolul XXI?

V.V.P: Imi pare foarte bine ca, in ultimii ani, in special, reluandu-se - chiar si partial - libertatea exprimarii din primii ani de dupa proclamarea Independentei celui de-al doilea stat romanesc, a reinceput sa se vorbeasca si public in societate despre romanism, despre Unire, ea fiind readusa, si prin efortul nostru, al unionistilor, in spatiul public. Mama mea, de exemplu, imi canta Hora Unirii, invatata la Iasi, imi povestea cum a fost inainte de ocupatie, cum a fost la Iasi si cum a fost dupa ocupatie. Mama m-a invatat literele latine, iar cand am crescut mai maricica, imi povestea despre abuzurile si persecutiile la care a fost supusa, nefiind niciodata "iertata" pentru ca avea scoala romaneasca. As fi vrut nespus de mult ca mama sa traiasca inceputul Renasterii Nationale in Basarabia. Dar a murit in martie 1987, din vina unor medici, unii fiind azi deputati, cu putin inainte de inceputul caderii comunismului si de implozia URSS. De aceea, cand am trecut frontiera mergand in Romania, prima oara in general, care a coincis cu anul mortii mamei mele (abia atunci s-a putut merge la invitatia unor prieteni, nu doar a rudelor de gradul I si II), am plans in hohote regretand ca mama mea, care a fost pentru mine o sfanta, nu a mai apucat sa revada Iasiul drag, de care mi-a vorbit atata. Aveti dreptate ca tinerii de azi nu cunosc toate aceste aspecte ale istoriei, neintelese azi, nici motivatiile atrocitatilor, care au avut mereu menirea sa distruga totul ce e romanesc aici. Si ar fi bine sa nu afle despre asta decat din filme si arhive. Asta inseamna ca exact trebuie sa vorbim despre ce a suferit poporul roman si ma bucura ca tinerii de azi in mare parte isi cunosc identitatea, au constiinta nationala si stiu ca – fiind romani – trebuie sa fie impreuna cu toti romanii. Pana nu demult erau priviti cu ironie, in bataie de joc cei care vorbeau de Unire, de Reunire, iata, insa, ca astazi lucrurile se schimba si societatea intelege ca romanii din Basarabia au dreptul sa-si decida in mod liber soarta. Tinerii nu au frica pe care au avut-o si o mai au generatiile supuse persecutiilor. Tinerii – nu toti, desigur, ca provin din diferite familii, unele cozi de topor, - cunosc si ca Rusia nu ne lasa in pace si, acest pamant romanesc, fiind la rascruce de civilizatii, de mari interese, are o soarta tragica, de 200 de ani, deoarece – ca sa vezi! – au rusii o ambitie ca ei ar trebui sa decida si soarta altora! E clar ca Basarabia continua sa fie victima luptei Rusiei impotriva Vestului, contand mereu ca pamanturile ocupate cu forta sunt ale ei pe veci. Noi, in special, fiind vazuti de Kremlin mereu drept un vesnic al lor cap de pod impotriva Occidentului, a SUA si UE, unde noi tindem sa ajungem. Interesul pentru sferele de influenta, asa cum am cazut noi in impartirea criminala din anexa secreta la Pactul odios Molotov-Ribbentrop, a dictat si mai dicteaza soarta romanilor si a alogenilor de pe acest colt de pamant romanesc. Plus propaganda de doua secole cu menirea de a spala creierii romanilor, a le crea o alta identitate, deportandu-i, dislocandu-i, trimitandu-i in Siberii de gheata, aducand aici, in locul lor, reprezentanti ai altor natiuni, care nu ne respecta pamantul, traditiile, limba, cultura, istoria, nici nu-i doare inima pentru un viitor al nostru liber. E timpul sa punem capat ipostazei Basarabiei de orfan al razboiului rece, de orfan al Europei si sa reobtinem unitatea nationala romaneasca, pentru binele copiilor nostri si al intregului nostru neam frumos, destept si foarte patimit.
(Va urma)

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a4934-Interviu-cu-Dr-Vitalia-Vangheli-Pavlicenco.aspx