PRACTICA EXCESULUI SAU SCRIERI IMPRUDENTE

Maria Diana Popescu, Agero

 Daca si Romania, la fel ca toate statele lumii, strabate cu pas accelerat pe drumul impins inspre margini de hau, impus de cadentele politice si economice internationale, apoi nu se cade, nu-i cuviincios fata de poporul in care te-ai nascut, sa-i arunci in curte, indoit, inzecit, clisee ale unor poveri scrise si ilustrate cu asupra de masura, de care nu se face responsabil poporul acesta, care a traversat intreg la trup si la spirit vicisitudinile istoriei. Dar mai cu seama, nu-i poti urca lesne si fara judecati de masura pe esafoadele pietelor publice ale lumii pe truditorii lui, carturarii si pe cei care au pus caramizi noi vechilor cetati, pentru ca de-a lungul veacului poporul nostru a stat pe locul pe care il merita in rindul popoarelor lumii si, in mod cu totul special in Europa. Sa ne amintim numai de vremurile istorice indepartate si de lucrarile unor mari invatati, carturari si domnitori romani, inscrise in istoria stiintifica a Europei: cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, stolnicul Cantacuzino, mare diplomat, istoric si geograf care a tiparit in Italia o harta a tarii Romanesti, care aducea motivatii convingatoare ale continuitatii poporului nostru in Dacia, apoi spatarul Nicolae Milescu, filosof si diplomat, domnitorul Dimitrie Cantemir, un savant al Renasterii, care a scris lucrari in franceza, engleza si germana. Contributia lor a fost una de seama la patrimoniul mondial al epocilor respective. Cam de pe-atunci noi sintem mintea integrata Europei. Atunci, cum?, de ce i se cere, i se ia, i se da putin, i se nesocoteste asezarea de-a lungul si de-a latul istoriei prezente. Poate si din cauza unor fii risipitori in stare sa-si nege fiinta neamului din care provin, cei care-si construiesc pentru uz propriu tratate despre morala si despre adevar, altele decit cele ancorate in universal, schitindu-si de fapt imaginea „fugitilor de acasa" in propriile granite.

 

Ii poftesc la o discutie onesta pe ziaristii care traiesc tensiunea marilor pasiuni pentru senzational, cei care deformeaza cu arta sau potrivit unor retete si scheme sablon realitatea romaneasca, cei care se cred, cum spunea teologul-filosof Petre Tutea, buricul pamintului, cei care din furii inexplicabile sifoneaza imaginea romanilor de acasa. Am dat intimplator peste o serie de scrieri imprudente pe saitul unei reviste care se adreseaza romanilor aflati cu traiul si cu munca in afara granitelor tarii. Lipsite de gramajul corect al adevarului, textele erau exclamatiile exasperate ale unui scutier prabusit sub greutatea calomniei si atacului la persoana, niste iesiri spectaculoase de sub carapacea deontologiei. Orasul de bastina, pe unde isi plimba anonim lodenul de razboinic, este scufundat de textele sale, precum un prunc la botez, dar cu dispret in canalul unui serial insalubru. De parca nu ar fi fost de ajuns, ilogicul protest jurnalistic se incheia de fiecare data cu formula, „vor urma si altii". Aflat in eroarea si in pripeala senzationalului, risca si fixeaza capete de acuzatii, intoarce roata lumii, suparat pe vecinatatea culturii, a religiei, dar nu se are partas decit pe sine atunci cind sententioneaza prefectul, primarul, ierarhul bisericii crestine (un carturar de toata isprava), diriguitorii de institutii culturale, conducatorii de reviste, scriitori, poeti, ziaristi, filosofi, psihologi, un pomelnic intreg de nume, carora le pune capul sub ghilotina semidoctismului. O proba de diletantism, o piesa la dosarul autoacuzarii.

 

Cam peste tot intilnita in media scrise, minciuna merge pina la gesturi fundamentale. Ne confruntam deja cu un olimpianism al minciunii. Adevarul si morala au devenit chestiuni de negot. Prea multe comenzi pentru bietii scribi, prea multe urgente. De unde si ridicolul situatiei: violentii, nebunii scriu despre minciuna ca despre adevar. Nu va lasati niciodata inselati de eroismul unui astfel de senzational media. Nu-i decit o grava deformare a imaginii noastre in lume, opera unor anonimi care vor sa se ridice pe dibuite in lumina, intunecind, ca o fatalitate, cu o imprudenta care ii inchide in cercul celor ce dau cu prastia in propria fereastra. Ei nu sint in stare sa explice din ce se compune patriotismul, conceptul acesta de onoare, pe care nu l-am considerat nici macar o clipa demodat dupa evenimentele din ‘89. Nu-mi dau seama cum ajung si prin ce oribile imprejurari li se scurge veninul pe fata intelectualului roman si asa aplecata de umilinte, de atitea agresiuni morale. Desigur, stiu sa traga foloase din asemenea raspintii. Arta de a trece de la o existenta banala la caruselul ametitor al renumelui ii proiecteaza in ipostaze jenante si implica, asadar, si abilitatea de a se obisnui, fara sa le tulbure echilibrul interior, cu slabiciunile si cu tot ceea ce ii priveaza de constiinta. Si nu putini sint ziaristii care isi arata tara cu degetul si o fac de ris in satul lumii.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a463-PRACTICA-EXCESULUI-SAU-SCRIERI-IMPRUDENTE.aspx