Cu Brancusi prin intelesuri scripturistice

CUMINTENIA PAMANTULUI

Daca Brancusi a numit-o asa, cum i-am putea zice altfel? Si sa fim sinceri cu noi si cu artistul, nu i s-ar potrivi nici un alt nume. Sa-i zicem Cumintenia cerului? Cumintenia lumii? Cumintenia, ce, cui, pentru ca nimic n-ar reprezenta-o. Sa-i zicem altcumva decat cumintenie, altceva ...... de-a pamantului? Rodul pamantului?, Izvodul pamantului?, Mirarea pamantului? Incercam degeaba. Aceasta opera este CUMINTENIA PAMANTULUI si nimic altceva. Ramane doar sa ne gandim daca este o cumintenie instinctuala sau volitiva, o cumintenie dinainte de greseala sau de dupa greseala, o cumintenie de conformare, sau una de parere de rau. Poate ca nici una singura, ci mai degraba toate la un loc, formand cumintenia in sine, corespunzator existentei atat de complexe, simplificata.

Oricum, nu putem face abstractie de faptul ca e vorba de fiinta umana; altfel am fi dat buzna la cumintenia mielului sau a porumbelului. Omul, fiinta de CAPATAI pe pamant. Celelalte fiinte au o miscare instinctuala pe care o numim tot viata, dar cata diferenta. Artistul nu creaza o cumintenie de felul ca nu are incotro, ci una de interiorizare, dupa care recunoasterea in sine, meditand spre adancul ei dar in chip constient, o autocumintenie, si prin aceasta mai presus de toate cuminteniile instinctuale. Chiar prin uimire, mirare, minunare, prin autoreflectie iese din restul cuminteniilor. Ea este numita cumintenia pamantului, nu pentru ca a iesit din pamant cum sugereaza unii comentatori, pentru ca prin definitie actul creator - fie el si al lui Brancusi de data aceasta, si poate cu atat mai mult, este unul de facere de catre cineva si nu unul de aparitie de la sine, sinele presupunand preexistenta. Brancusi se uita la ea cum iese din pamant si doar ii pune numele? Brancusi o face, cum Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului.

Este greu de inteles de ce Pogorilovscki zice despre Cumintenia pamantului ca este asezata intre celelalte vietuitoare ca o reprezentanta a unei SPECII MAI APARTE, zicere prin care se aseaza pe hotarul evolutionismului, adica am putea crede ca Brancusi ne reda prin aceasta opera de arta, un animal mai deosebit, oricat am vrea sa pricepem de mult prin acest deosebit, mai aparte? Dar chiar si acest comentator, dupa ce spune cele de mai sus, revine, - nu stiu prin ce minune - si revine viguros, declarand: clar si distinct, CUMINTENIA PAMANTULUI reprezinta omul luat ca fiinta generica. De ce am scotoci prin mitologiile multe, vreo faptura prin care sa-i gasim vreun grad de rudenie cand Eva ne este cel mai la indemana dupa atatea similaritati in marele regret, cumintenie de dupa necumintenie? Piere de Boisdeffre ne sugereaza ca aceasta opera brancusiana ar fi aparut ca influenta a artei primitive din Africa si Oceania prin antropomorfismul grec spre modernismul roman si considera aceasta zicere un omagiu adus marelui artist, la auzul caruia ne inchipuim pe Brancusi zambindu-i cu ingaduinta si compatimire.

Este frumos cum Noica vorbeste despre Brancusi ca a sculptat infinitivele lungi specifice limbii romane si de retinut comparatia pe care o face el cu odraslirea toiagului lui Moise (un teolog rau ar spune ca de fapt era al lui Aron, dar Moise si Aron in lucrarea lor erau una), ceea ce iarasi inseamna recunoasterea ca opera lui Brancusi e scripturistica. Ce l-a determinat pe Noica privind lucrarile lui Brancusi sa fuga inapoi cu patru mii de ani la intamplarea biblica? Ce altceva decat puternica ASEMANARE in simbol a celor doi, desi peste mii de ani.

Benone Burtescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a454-Cu-Brancusi-prin-intelesuri-scripturistice.aspx