PETRE CURTICAPEAN – „Ofranda”, Ed. Nico, 2012



 „In dimineti cusute cu lumina din candele imparatesti”....

Scriitorul Petre Curticapean nu prea ne-a dat ragaz sa-i studiem creatia, in anii din urma sufletul lui de ardelean prea cuminte dand in foc si revarsandu-si prea-plinul de frumusete prea indelung ferecat in tacute si cuminti pupitre scolaresti. Caci, inainte de a ni se revela ca poet, Petre Curticapean a fost dascal si director de prestigioasa institutie targumureseana de invatamant. Iar cand porti ani de zile o asemenea responsabilitate, ceasurile de taina cu tine insuti sunt implacabil dijmuite de clipa cea repede ce ni s-a dat.
 Imi vin in minte, fara a le randui cronologic, si fara a le cita pe toate, „Miresme tarzii”,  „Coloanele campiei”, „Mopete de foc”, „Povesti cu talc”, titluri relevante pentru un autor care, la ceas de „Bilant”, considera ca:      „n-am ramas dator nimanui/ eventual, poate, mie insumi, / dar nu stiu de ce / ma justific?? / in fata cui??” Are dreptate. Si totusi... „ce bine-i cand, / intors pentru o clipa / din drum, / te recunoaste lumea!”.
Desigur, mai depinde si de ce, si pentru cine - mai ales, ne intoarcem din drum, fie si pentru o clipa... Dar Petre Curticapean e un roman ardelean cumsecade, tolerant, cu bun-simt, invaluindu-si sfiosenia din „Convingeri” intr-o perdea subtire de zambet: „nu stiu cum se face / dar oricat ma straduiesc / sa vad ceva in urma mea, / nu observ mare lucru.../ poate a inceput/ sa ma lase vedea... // ar trebui / sa-mi schimb ochelarii”. Cine spunea ca ardelenii n-au umor?
„Ofranda” se numeste cel mai recent volum de versuri al sau, aparut la Editura „Nico”, ilustrat de Ioan Astalus, plastician talentat si interesant. Personal nu agreez ideea ilustratiei de carte poetica decat in cazuri extreme. Fiind o conservatoare in domeniu, raman cu sufletul agatat de Ligia Macovei, Marcel Chirnoaga, Florin Puca...  o tempora..., considerand ca un vizual puternic poate strivi fiorul poetic. Intamplarea face ca, aici, schitele lui Astalus se pliaza pe starea poetica, autorul versurilor fiind, in esenta, un „devorator de imagini”, cum singur se marturiseste intr-un „Imn” de inceput, bantuit chiar si de... epic atunci cand recompune portrete, efigii ori intamplari care i-au inaltat axa devenirii.
Ofranda sa ne trimite cu gandul la o fie si imaginara Zi a Recunostintei de peste mari si oceane, care ar  trebui, dincolo de paralele si meridiane, sa existe in sufletul fiecaruia dintre noi, multumind Divinitatii pentru popasul nostru pamantean: „samburii de lumina / samburii sperantei / - ea, care moare ultima -/ ma mistuie / dar ma si otelesc / pentru ziua / ce-o astept / s-o iau de la capat”.
O carte interesanta, prefatata de Nicolae Baciut, in care Petre Curticapean nu pare a cauta cu tot dinadinsul poezia ca forma de arta si mestesug, ci cu precadere fondul - miezul ei, parabola cu parfum adesea amarui - ademenind Ecouri din Goga, ori de la curtea-nsinguratului Lucian Blaga, cel mut ca o lebada, litaniile toamnei staluminand chipul poetului Imnelor - Ioan Alexandru, al Craiului muntilor nostri de aur, al Voievodului intru carte, Ghgeorghe Sincai.
De data aceasta, e randul lui Petre sa pribegeasca pe la curtile dorului, cu Iliada sub brat. adastand pe Vale, unde: „ era asezata o casa, / nu mai frumoasa decat altele / si nici mai mare. / Pentru mine era mai deosebita / pentru ca era a mea.         /...../ Acolo se intretaie aortele sufletului meu / ratacit. / Prin ele pulseaza / sufletul satului. / Daca stau / si ascult, / aud catelul pamantului / latrand la toti / care-au tulburat / linistea pamantului meu.”
Este o carte de dragoste acest opus al prietenului meu. E clar ca ofrande nu daruim decat celor pe care-i iubim. Si vai de cel care nu-i iubit, caci nu exista, cred, blestem mai mare! Si vai de tara care nu-i iubita, precum vai si de mama lepadata de prunci! Iar Petre aici se destainuie de drag si dor de tara, de dragostea lui mare si rotunda, si inalta, pentru piatra, si iarba, si florile, si campia, si apele, si stelele acestui cer romanesc, dar marturiseste si trecute, fulgurante iubiri, pierdute, ori doar visate, in primaverile cu imbujorate flori de ciresi... salbatici. E fermecator si induiosator - li se intampla si barbatilor, cateodata! – cand scrie „Scrisoare la post restant”: „ma surprinde / cu cata patima / - si detasare -/ m-am asternut la scris.../ parca mi-as scrie/ un testament// desigur/ ti-o voi expedia candva/ la un post restant/ dintr-o gara imaginara/ si,/ poate,/ voi astepta/ sa-mi raspunzi.” Ce frumos! Iata de ce uneori, femeile isi pierd uzul ratiunii!!!
Dar dincolo de zambetul sagalnic, tonic si necesar ca un rasarit de soare in dimineti senine, tutelara e marea dragoste de neam si tara, de care Poetul nu se leapada, nu o ascunde in vreun ungher pentru a o scoate in lumina si la butoniera doar la defilare ori la sarbatori, ci o rosteste ca pe un crez, ca pe o sentinta ca pe o imaginara ... a 11-a Porunca biblica: „Simteam/ cu fiece bataie de frunza/ sub vantul tomnatic/ sufletele strabunilor mei/ inhamati eternei porunci/ a pastrarii/ pamantului sacru// Simteam/ cum doream sa raman/ in vecie/ pe varful bantuit de memorii/ alaturi de stafiile/ dacilor mei nesupusi.” („Sufletele strabunilor mei”)
Petre Curticapean aduce... „Ofranda” cititorului o selectie din volumele editate sau in curs de aparitie. Ar fi putut foarte bine sa-si intituleze volumul „Cele mai frumoase poezii”, dar poate nu era chiar exact. Are poezii si mai frumoase si, cu siguranta, vor urma altele. Autorul nu se poate obiectiva niciodata fata de propria opera. Comentatorul poate incerca. Asta am si facut. Am incercat sa va explic un fenomen aparent inexplicabil: atunci cand Dumnezeu vrea, sufletele „oamenilor seriosi” isi recapata culorile si primii care se bucura – dupa copii – sunt..., fireste, poetii!  Prietenul Petre Curticapean o dovedeste cu prisosinta, aducandu-ne „Ofranda” frumoasa lui carte, inspirat, delicat si pretios pusa in valoare de grafica lui Ioan Astalus. Felicitari amandurora!

MARIANA CRISTESCU

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a4381-PETRE-CURTICAPEAN-–-Ofranda”-Ed-Nico-2012.aspx