CEL FARA DE CASA



"Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul".    (Matei 8, 20)

Din marturia proorocilor care L-au vazut pe Domnul Isus cu anticipatie, din marturia contemporanilor Sai si a celor ce L-au descris retrospectiv, avem imaginea Sa neasemuit de frumoasa dupa care incercam sa ne schimbam si noi in fiecare zi.
Astazi ne oprim o clipa asupra unui aspect particular dar semnificativ pentru timpul nostru, inca un criteriu dupa care ne putem verifica daca suntem urmasii Lui, sau ne putem orienta daca cei care pretind ca sunt, sunt cu adevarat. SIMPLITATEA.
El a fost REGELE fara TRON, PREOTUL fara ODAJDII, EVANGHELISTUL fara AMVON, STAPANUL fara SLUJITORI, PROPRIETARUL fara CASA. Nici MARIA SA, nici INALT PREA SFINTITUL, nici Dr. REVEREND, nici SFANTUL PARINTE, nimic din toate acestea nu se poate asocia Numelui Sau.
Au intrebat magii rasaritului despre Imparatul de curand nascut, a mai scris Pilat pe crucea Lui, Imparatul Iudeilor, I-au mai zis ucenicii Invatatorule sau Maria Magdalena Rabuni si cam atat. In schimb Numelui Sau i se potriveste foarte bine Mesia, Emanuel, Fiul lui David, Odrasla, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu, Domnul pacii, Lumina lumii etc., denumiri ce nu pot sta alaturi de cardinali, inalti prea sfinti sau altceva de genul acesta.  Nu putem spune nici Isus Hristos Cardinal de Galileea, nici Inalt prea Sfintitul Antonie Lumina lumii. Si una si alta ar fi un sacrilegiu.
Contrastul de simplitate cu Isus a inaltei preotimi din Roma, l-a pus pe ganduri pe Luther si de-atunci pe multi, cu privire la cei ce spun ca sunt urmasii Domnului. In zilele noastre, de parca un semn al timpului care grabeste si el viitorul, contrastul dintre Isus si cei ce-L propovaduiesc creste pana la absurd. Vedem pe unii evanghelisti care abia de-si mai pot ridica mainile pentru rugaciune de atata aur cat au pus pe ele si ne gandim la mainile Domnului strangand coaja uscata a palmierilor din gradina durerilor si mai apoi pironite pe cruce. Pentru misiuni, fundatii, ctitorii, in esenta lucruri bune, se cere pana la ridicol. Povestea indulgentelor e depasita. Se vorbeste de milioane de dolari ca si cum n-ar fi nimic si chiar ca nu e. Noi ne amintim de Domnul care l-a trimis pe Petru la mare sa scoata un ban pentru templu din gura unui peste, sau care a cerut un banut pentru a le arata chipul cezarului de pe el.
N-a fundat Isus nimic de genul acesta. N-a ctitorit locasuri, n-a strans bani sa cladeasca vreun templu sau sa organizeze misiunea apostolica. Pana si punga lui Iuda - fondul financiar al ucenicilor - s-a dovedit un fiasco. TRIMITEREA ucenicilor nu a fost: strangeti bani cat mai multi si pe urma mergeti si predicati Evanghelia, ci "Duceti-va si predicati Evanghelia. Fara plata ati primit, fara plata sa dati."
Este o competitie fara egal in trecut, de construire de locasuri de inchinare (biserici, adunari, catedrale), cat mai mari si cat mai frumoase. Simplitatea lipseste.  Nefratietatea e prezenta chiar si in aceste actiuni. In comune alaturate sau in acelasi oras, membrii aceleiasi religii, un grup face o cladire impozanta, impodobita scump, candelabre de milioane, celalalt grup se chinuieste sa mai puna un rand de caramizi si se framanta de unde sa mai faca rost de bani pentru acoperis.
Oameni foarte bogati fac danii de biserici intregi. O singura astfel de danie ar fi prevenit traumatizarea a mii de emigranti, produsa de acele cateva luni de NIMENI si de NIMIC de dupa aeroportul Kennedy, strangandu-si in palme nesiguranta foodstamps-urilor, oameni de valori incontestabile ramasi cu cicatricea nefratietatii. Ca sa vina la biserica acum, trebuiau chemati la masa atunci. Dar Dumnezeu e mare si ii va vindeca. Ei or sa vina la biserica, dar cei ce puteau sa-i cheme la masa au pierdut ocazia. Ba nu. Ii pot chema pe cei de azi.
Si mi-e drag sa va spun ca sunt si oameni ai bisericii care seamana cu Isus, roade ale exemplului Sau. Va amintiti de pictorul Van Gogh si stiti ca el a fost preot. Mai stiti si ca el a slujit la o biserica intr-o comuna de mineri. Viata foarte grea. Ce sa le predici acelor ghemotoace de intuneric ce se miscau pe strazi catre si dinspre mine? Sa le mai ceri si bani sa-i trimiti la dioceza?  Preotul Van Gogh se cutremura in toata fiinta sa. Singurul lucru ce-l poate face este sa se identifice cu enoriasii lui. La fel ca ei, ba chiar slujitorul lor. Munceste cu ei, salariul il da saracilor din sat, rupe un cartof pe din doua, se innegreste de carbuni, renunta la hainele preotesti. O inspectie dinspre dioceza il gaseste nedemn, ii ia slujba. Nu se opune. Van Gogh a fost nebun, zice lumea. Mie nu mi se pare ca a fost, mi se pare ca a innebunit. Oricum nu multi nebuni de felul acesta a avut lumea si numarul lor se imputineaza pe zi ce trece.
Sa va mai spun de cineva, de Pavel, cel mai mare apostol. In prima sa epistola catre Corinteni, la capitolul 9, el vorbeste despre dreptul lucratorului crestin.  "Domnul a randuit", zice el, "ca cei ce propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca din Evanghelie". Foarte buna randuiala. Pavel insa n-o respecta. El zice, mai departe, "vestesc fara plata Evanghelia... si nu ma folosesc de dreptul meu in Evanghelie". Zilele noastre au schimbat randuiala Domnului de la "traiesc din Evanghelie pentru ca propovaduiesc Evanghelia" la "propovaduiesc Evanghelia ca sa traiasca din Evanghelie" - ca e mai usor.      
Vorbind de crestinatate numai, cate temple, catedrale, biserici or fi de toatelea? Multe. Si mai mult atractii turistice decat locuri de propovaduire. Intri in ele. Ca sa ajungi la Isus cel simplu cu mieluselul in brate, sub o cununa de spini sau pe cruce, trebuie sa treci in revista mai intai un fast de bogatie cutremurator.
Intr-o zi, Isus a intrat in templu, a dat afara pe vanzatori si "a rasturnat mesele schimbatorilor de bani"! El nu a facut aceasta la vama sau in vreun loc oficial de comert, ci in templu.
Isus va face aceeasi lucrare de curatire in templul zilelor de pe urma si va preface in nimic spectacolul de grandoare religioasa.  Apocalipsa 18, 16-17: "Vai! vai!  Cetatea cea mare, care era imbracata cu in foarte subtire, cu purpura si cu stacojiu, care era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare! Atatea bogatii intr-un ceas s-au prapadit!"
In seara aceea, mama ii citea baietelului tocmai textul din Matei 8, 20: "Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Si odihni capul".  Mama, de ce Domnul Isus nu a avut o casa, a intrebat copilul. Pentru ca intre El si casa, au fost totdeauna cei "fara de casa", a raspuns mama, gandindu-se ce ar fi fost daca de-alungul anilor ei fara casa, Isus ar fi avut o casa.

Benone Burtescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a4351-CEL-FARA-DE-CASA.aspx