"Mai suna-vei, dulce corn"

Ma uitam, sambata seara, la Ilie Dumitrescu, pe micul ecran. Ilie a fost unul dintre cei mai veseli fotbalisti romani. Acum era trist. Incerca sa infrunte, zambind, durerea despartirii de gazon, dar nu reusea. Avea pleoape grele, de om foarte obosit. I s-au pus nenumarate intrebari. Le-a parat pe toate, cu finetea talentului sau greu de contestat.

Mi-am adus aminte de o intamplare de acum aproape 15 ani. Fusesem la un meci al Oltului jucat la Slatina. L-am vazut pe Lucescu, venit si el la acel meci. L-am intrebat: "Ai retinut pe cineva, Mircea?" "Imi place fundasul stanga. Ce mult as vrea sa-l am la mine". Iar fundasul stanga era nimeni altul decat foarte, foarte tanarul Ilie Dumitrescu.

Au trecut destui ani, Ilie a traversat toate etapele fotbalului mare. A continuat sa imparta zambete. Se parea ca e singurul lui mod de a dialoga cu fotbalul. Facea totul din talent.

La terminarea acelui meci amical, l-am intrebat inca o data pe Mircea: "Si chiar iti place atat de mult Ilie?" "Da, cred ca va fi singurul care va urca". Dupa numai un an, Ilie Dumitrescu era in lotul Stelei, unde a inceput marea lui serie de succese.

Ilie avea ceva foarte personal. Mult mai mult decat celebra fenta "Garrincha", pe care o reusea la fel de usor ca si modelul sau. Apoi, filmul vietii lui s-a derulat in mare viteza. Prima escala a fost Londra. Nu pot sa spun ca am fost de acord cu acest transfer. Ce sa caute Ilie in disputa cu masivii fundasi englezi?

Eram totusi curios sa aflu daca e posibila o adaptare la "stilul englezesc". Cand colo, Ilie avea sa se adapteze mult mai repede. A urmat episodul cu englezoaica, in masina. Il stiam pe Ilie "vanator de caprioare", dar nu m-am asteptat ca totul sa se consume atat de repede. Intamplarea m-a afectat. Mi-am dat seama ca din acel moment Ilie avea sa inainteze - daca mai era cu putinta - cu frana de mana trasa. Si n-am gresit prea mult. Steaua lui Ilie incepea sa coboare. Englezii nu admit un asemenea afront.

Pentru ei, intamplarea era un afront. Un afront care angaja intreg fotbalul lor, daca nu chiar mai mult. Si astfel, Ilie a iesit de pe autostrada. S-au incercat tot felul de mijloace menite sa faca sa uite intamplarea din masina, dar n-a mers. A fost incercat si transferul la Sevilla. A urmat revenirea in Anglia. In zadar.

La Mondialul american, Ilie a reusit formidabilele sale goluri de biliard, ca in celebrele emisiuni cu snooker. Mult dupa aceea, spre surprinderea noastra, a tuturor, Ilie a ajuns la Atlante, in Mexic. Corespondentele transmise de peste ocean pareau sa ni-l readuca pe Ilie la adevarata lui cota. Dar ceva parea sa roada pe dinauntru.

In cele din urma, el s-a intors acasa. Pentru scurta vreme - ne-a spus. Totul a durat cateva zile. Ne-a aratat cu mandrie masinile achizitionate. A urmat reintoarcerea in Mexic. Imi dadeam seama ca nu e fericit desi era, oarecum, bogat.

La a doua venire "acasa" a stat de vorba cu sefii Stelei. Se parea ca Steaua ii deschide larg portile din Ghencea. Dar Ilie suferea. Nu-l interesau banii. Era legat de altceva. A vrut sa reintre pe gazon. Spunea ca la Steaua are doar prieteni. Dar nu era chiar asa. Si nici jocul nu-i mergea. De fapt, acolo era cheia. Si Ilie nu admitea sa revina oarecum invins.

Zilele treceau. Imi dadeam seama ca ceva nu e in regula. Ceva pe dinauntru. Daca vreti, era starea de spirit a fiecarui fotbalist care se intoarce. Si cat de mult ar fi vrut sa fie primit ca o vedeta, asa cum a si fost, de altfel.

Sambata trecuta a fost conferinta de presa. Parea din nou vesel, dar mi-am dat seama ca este momentul sau cel mai greu. "Mai suna-vei dulce corn, pentru mine vreodata?" Asta ma framanta si pe mine, dar sansele de a auzi sunetele acestui corn scadeau mereu. Aceasta este, pe scurt, drama lui Ilie. "Mai suna-vei dulce corn, pentru mine vreodata?".

Ioan Chirila

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a43-Mai-suna-vei-dulce-corn.aspx