Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres din Cluj

 

Nelu Veres – la prima vedere, un nume ca oricare altul. Un nume dincolo de care se afla o viata obisnuita, cu bucurii si tristeti. O viata de om care a muncit, a crescut copiii si i-a vazut la casele lor. Cei care l-au cunoscut insa, pe pastorul Nelu Veres stiu ca mai presus de toate, acesta a fost un crestin devotat, un parinte in Israel, prin care Dumnezeu a facut adevarate minuni. Pretuit de urmasii lui Hristos din toate denominatiunile religioase, Nelu Veres va ramane unic, nu doar in istoria Clujului, unde a slujit ca pastor, ci si a credintei crestine din Romania. Tot astfel dupa cum Elisei si Ilie se detaseaza in felul lor, in paginile Vechiului Testament, datorita miracolelor pe care le-a facut Dumnezeu prin ei, si Nelu Veres si-a castigat un loc al sau, special, atat in istoria crestinismului din tara noastra, cat si in inimile atator credinciosi pe care i-a slujit, i-a iubit si i-a tamaduit, cu ajutorul Celui Atotputernic.

La inmormantarea lui Nelu Veres, pastor penticostal din Cluj, prin care odinioara se faceau miracole, pastorul Ioan Marinel Ceuta a spus in fata catorva mii de oameni: "Se duce cel neprihanit si nimanui nu-i pasa. Un mare om al lui Dumnezeu, un titan al credintei pleaca astazi dintre noi, spre celelalte tarmuri. A deschis prima filiala penticostala din judetul Cluj, a construit numeroase biserici, a avut autoritate divina si Dumnezeu l-a folosit la vindecarea multor bolnavi ce sufereau de boli incurabile: paralizie, cancer etc. Acest mare om al lui Dumnezeu a plecat, s-a dus faima Clujului!..."

Desi detestat de farisei, unii dintre ei fiind chiar sustinuti si promovati de acest suflet mare (care isi iubea chiar si vrajmasii), Nelu Veres a avut exceptionala calitate de a fi stiut sa se apropie de oamenii care frecventau sau vizitau biserica. De la copii pana la batrani, de la oameni simpli pana la demnitari, Nelu Veres a reusit sa-si castige reputatia de crestin care poate sa se faca inteles si apreciat de toti, indiferent de varsta, de pregatire sau de origine sociala. Fiecaruia, Nelu Veres i-a oferit exact acel cuvant, acea incurajare, acea raza de speranta de care avea cea mai mare nevoie, la un moment dat.

"Tu esti un om in pas cu vremurile."

In ceea ce ma priveste, nu voi uita niciodata ca ori de cate ori ma intalnea, pastorul Nelu Veres obisnuia sa imi spuna: "Tu esti un om al vremurilor." Dar vremurile s-au schimbat, anii au trecut si in 1992, am parasit definitiv Romania. Impreuna cu sotia, Ana, am emigrat n Statele Unite. La inceput, am locuit la New York, apoi in California si Washington, iar din 2004 ne-am stabilit in Arizona. Desi au trecut atatia ani, inca mai pastrez vii acele amintiri si clipe de neuitat de la biserica penticostala de pe strada Albinei, din Cluj, unde Nelu Veres era pastor. Erau vremuri de inviorare, de trezire spirituala, timpuri in care Dumnezeu lucra intr-un mod incontestabil, printr-un om consacrat intr-un mod cu totul neobisnuit. Atunci cand pastorul Nelu Veres ne-a vizitat, in perioada in care locuiam in Vancouver, WA, l-am gasit acelasi om, neschimbat. Timpul, batranetea, fariseii care i-au stat impotriva, bolile care nu l-au crutat, n-au reusit sa-l schimbe. Avea aceeasi pasiune pentru lucrarea lui Dumnezeu ca si atunci cand era in floarea varstei. Din pacate, cand scriu aceste randuri, fratele Nelu Veres nu se mai afla printre noi. In ziua de 25 iulie 2009, a plecat spre patria aceea cereasca, despre care ne vorbea adesea in predicile sale, pe vremea cand eram copii. In epistola catre Evrei, apostolul ne indeamna: "Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul".

Cine a fost Nelu Veres?

Cine a fost asadar, Nelu Veres? Am sa redau o biografie succinta a acestuia, prezentata cu ocazia ceremoniei de inhumare. Cei care doresc sa vizioneze serviciul divin de la inmormantarea pastorului Nelu Veres, o pot face accesand www.ccb.org.ro

Fratele Nelu Veres s-a nascut pe14 februarie 1938, in localitatea Aghires, judetul Salaj, intr-o familie cu zece copii. A plecat sa-si faca un rost in viata, la Cluj. Aici, a urmat scoala de meserii, scoala profesionala, scoala de maistri, lucrand pe rand ca muncitor, apoi ca maistru la "Triumf", actualul Sinterom, si ca tehnician la Depoul CFR, la "16 Februarie" si la Dacia Service. In anul 1955, o intalneste pe sora Lenuta, cu care se casatoreste. Vor avea sase copii: trei baieti si trei fete. Pe plan spiritual, Dumnezeu l-a chemat pe Nelu Veres inca din tinerete, la o lucrare misionara de evanghelizare, astfel ca la varsta de 24 de ani, este hirotonit pastor. De atunci, a slujit in mai multe biserici din tara si din strainatate. Dar in mod deosebit, Nelu Veres a slujit in biserica penticostala din strada Lemnului, in biserica din str. Carpatilor si in cea de pe strada Cepei. Peste cativa ani, in 1980, pastorul Nelu Veres deschide o noua biserica penticostala, cea de pe str. Septimiu Albinei, nr. 31. Acolo, Dumnezeu l-a folosit intr-un mod deosebit, dezvoltand lucrarea apostolica si facand minuni care au ramas pana astazi ca marturie ca Dumnezeu lucreaza prin oamenii Lui. Sute si mii de persoane au trecut pe aici si au fost atinse de Duhul lui Dumnezeu. Foarte multi dintre cei ce au simtit atingerea Duhului Sfant au plecat apoi, in Statele Unite, Canada, Australia si in alte parti ale lumii.

Pastorul Nelu Veres a calatorit mult in strainatate, unde s-a simtit ca si acasa. A contribuit cu darnicie la construirea a numeroase biserici locale si la ajutorarea saracilor. Dar a avut un vis. Sa existe o biserica mare, in orasul Cluj. Daca e posibil, cea mai mare biserica neoprotestanta din Romania. Si in anul 2003, visul i s-a implinit. Pe strada Scortarilor, cateva mii de oameni au participat la slujba de inaugurare a noii comunitati. Nelu Veres dorea sa ii vada pe cat mai multi adunati in jurul Domnului Isus Hristos, de aceea, a initiat o adunare publica lunara, numita "Maslinul", la care participau credinciosi din toata tara. In ultimii ani de viata, Nelu Veres a deschis o noua biserica apostolica, pe strada Constantin Brancusi 160, unde a slujit pana inainte sa moara. Cu toate ca suferea de o boala ascunsa si avea dureri, Nelu Veres nu s-a plans niciodata. Dar aceasta suferinta a evoluat si astfel, in noaptea de 25 iulie 2009, la ora 1.20, inima sa a incetat sa-i mai bata, pentru ca Dumnezeu l-a chemat pe robul Sau acasa. Nelu Veres si-a luat la revedere de la sotia Lenuta, cu care a convietuit 52 de ani, dar si de la fiul sau Nelutu si sotia acestuia, Ani, de la fiica sa, Cornelica si de la sotul ei, Cornel, precum si de la fiicele lor, Diana si Karina (din California). De asemenea, isi ia ramas bun, de la fiica Sanda si familia, de la fiul sau, Mihaita, de la sotia acestuia, Claudia, de la fiica lor, Cindy, care sunt stabiliti in SUA, in statul Tennessee, de la fiica Lenutica si familia si de la fiul Cornelus.

Dumnezeu raspunde la rugaciunile lui Nelu Veres prin miracole

Am urmarit de mai multe ori serviciul divin de inmormantare, la www.ccb.org.ro si am incercat sa fac o retrospectiva imaginara a vietii acestui mare om al lui Dumnezeu. Mi-l inchipui in tinerete, un adolescent ca multi altii, insa avand un caracter deosebit si o chemare speciala, recunoscandu-L pe Dumnezeu ca suveran al Universului, pe cand avea doar 14 ani. Adult fiind, ii placea sa-L proclame pe Dumnezeu sub orice forma. A construit biserici vii si i-a incurajat si promovat pe multi, in lucrarea lui Dumnezeu.

Sotia mea si cu mine am frecventat inca din copilarie, biserica de pe strada Septimiu Albinei, fondata de Nelu Veres. Aici, am fost martori la multe miracole, vindecari si eliberari pe care Dumnezeu le facea prin mainile acestui om. Eram elev de liceu si intr-o seara, dupa ore, m-am oprit la biserica. Tocmai atunci se facuse rugaciune pentru un barbat, olog de picioare, de multi ani. Era un caz cunoscut de nenumarate persoane. In timpul rugaciunii, am auzit brusc, un zgomot puternic si am deschis ochii, nestiind ce se intampla. L-am vazut pe acel om sarind si dupa aceea, fugind prin biserica, fara a avea nevoie de carje, si proclamandu-L pe Dumnezeu. Bucuros, acesta imbratisa pe oricine se afla in biserica, aproape fara sa ii vina sa creada ca poate sa umble. Carjele au ramas acolo, in biserica, marturie ca pe aici, a trecut Dumnezeu, odata. Acest gen de experiente nu erau straine pentru membrii bisericii de pe Albinei. Sute si mii de oameni din toata tara si din strainatate veneau in aceasta comunitate, pentru a experimenta puterea divina.

Personal, impreuna cu toti tinerii din generatia aceea, am invatat multe de la acest pastor dinamic. Tin minte ca atunci cand Nelu Veres te atingea, simteai ca din el iesea o putere inexplicabila, ca de curent electric. Desigur, crescand de copil in acea atmosfera si sub mana unui astfel de pastor, am avut ocazia sa vad multe minuni si experiente, pe care nu le-as putea uita sau nega vreodata, oriunde m-as afla si in orice imprejurare. Una dintre marile minuni personale pe care le-am vazut este cea legata de vindecarea mamei mele. Aveam cam 13 ani, cand mama s-a imbolnavit de o boala incurabila. Era internata la spitalul din Cluj. Impreuna cu tata, am mers intr-o zi, la ea, la spital. Tot atunci venise la capataiul mamei, sa se roage pentru ea, si pastorul Nelu Veres. Imi amintesc ca a inchis usa la salon si a inceput sa strige puternic la Dumnezeu, pentru mama. Ii tinea o mana pe frunte si o ungea cu undelemn, iar cu mana cealalta prinsese mana tatei. Cu mana care ii ramasese libera, tata imi apucase mana. Pastorul privea in sus si se ruga. La un moment dat, din el a inceput sa tasneasca, asa cum se intampla de obicei, acea putere, ca un curent electric. Imi amintesc ca tata s-a smuls din mana lui, neputand sa reziste. Apoi, Nelu Veres i-a spus mamei: "Du-te acasa, in pace, Dumnezeu te-a vindecat. Spune-le medicilor sa iti faca, daca vor, analizele si sa te externeze, pentru ca tu ai copii de crescut." In gluma, i-a dat tatei un cot si l-a intrebat: "Ce faci, Gheorghe, te temi?" Iar tata i-a raspuns. "Nelule, ne stim de tineri,  dar nu mi-am dat seama ca esti asa periculos." El i-a replicat tatei: "Nu sunt eu periculosul, ci Domnul Dumnezeu." Apoi, mi-a dat niste bani si bomboane si mi-a spus: "Daniel, sa nu uiti niciodata de Dumnezeu, oriunde ai ajunge cand o sa cresti. El are de lucru cu tine." A mai vorbit dupa aceea, cu parintii mei si a plecat… Mama si tata inca triaesc. Mama este sanatoasa si tocmai a implinit 71 de ani. Cum am putea sa uitam de Dumnezeu sau sa Ii negam existenta, asa  cum fac multi, astazi. Dumnezeu are totusi, rabdare cu fiecare dintre noi.

"A fost un exemplu, un model, nu a gresit si nu a vorbit niciodata de rau pe nimeni."

Pastorul Nelu Veres a fost un om al lui Dumnezeu. Tot ce a avut, a dat pentru El. Nu era bogat, desi calatorind foarte mult si in toata lumea, mai ales pe vremea regimului comunist, ar fi avut posibilitatea sa stranga bani. A ramas un om simplu  si tot ce avut I-a dat lui Dumnezeu, ajutand saracii si orfanii si construind  biserici. A fost un exemplu, un model, nu a gresit si nu a vorbit niciodata de rau pe nimeni. A fost respectat si chiar daca dusmanii au dat de multe ori, cu pietre in el, sau chiar daca, in ultimul timp s-au inteles sa il dezarmeze si chiar sa ii vanda pana si biserica, pentru care Nelu Veres a cutreierat pamantul sa adune banii necesari s-o construiasca. Am asistat de multe ori, la astfel de donatii. Mai mult, pot sa afirm ca Nelu Veres isi iubea dusmanii, pentru ca asa invatase de  la Dumnezeu. Fara dusmani nu se poate, pentru ca si Domnul Isus a avut dusmani. Intr-o zi de vara, Dumnezeu, vazandu-l pe Nelu Veres prea obosit, l-a luat acasa la El. Pentru ca El nu are placere sa ii stie pe copiii Sai ca sufera, ca sunt invinuiti pe nedrept si fara dovezi. Insa noi, cei care am ramas sa ne continuam alergarea pe acest pamant, ce avem de invatat din experienta sa? In primul rand, trebuie sa invatam ca judecata nu este a noastra, ca nu trebuie sa luam repede, piatra si sa aruncam cu ea. Apoi, sa intelegem ce inseamna biserica. Iar daca Dumnezeu a lasat printre noi o stea, sa stim sa o pretuim mai mult. Iar cu un om scump, a carui personalitate este ca a Mielului lui Dumnezeu, sa ne purtam cu preturie, daca vrem sa-l mai avem printre noi. Ma alatur si eu, atator frati eroi care l-au stimat pe acest veteran al crestinismului si zic, la fel ca fratele pastor Ioan Ceuta, din Bucuresti: "Nu imi pasa de nimeni, orice ar zice, eu stiu una - pastorul Nelu Veres a avut ungere de sus, de la Dumnezeu." Ii dorim cu totii odihna in pace si asteptam sa ne revedem pe plaiurile vesnice.

Daniel Ganea - actor

Surprise, Arizona, USA

www.phoenixmission.org

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a351-Lumea-crestina-va-fi-mai-saraca-spiritual-si-sufleteste-odata-cu-moartea-pastorului-Nelu-Veres-din-Cluj.aspx