UN OM NEBUN SI-ATÂT DE OM!



 Convorbire cu  ZOLTAN TERNER, autorul recentei carti de succes: „LUMEA DE SUB POD sI ZARVA EI”
 
 (Continuare din editia precedenta)

Roni CACIULARU: Le scoateti din cap si acum, iar ele devin eseuri, filme, povestiri, versuri... Cartea de curand aparuta („Lumea de sub pod si zarva ei”) este, de exemplu, un succes incontestabil. Face valuri, cum se spune. Ma gandesc, printre altele, si la Colocviul de la Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Romana, condus cu inteligenta si subtilitate de Profesor Doctor Honoris Causa, Andrei Strihan. S-au implicat acolo, la o buna temperatura intelectuala, numerosi scriitori si distinsi oameni de cultura. Dovada ca scrisul dumneavoastra este percutant, incitant, intrigant. Apropo, de ce scrieti?
       
Zoltan TERNER: Imi place sa fiu singur... cu mine. Cu lumea din capul meu, cu capul din lumea mea. Si totusi, scrisul il percep ca pe un risc si ca pe o penitenta. Cand scriu, parca as tine in palma un cartof fierbinte. Asta ma tine treaz, viu, lucid, chiar in alerta uneori. Pe cale de a ma naste. Asta cred ca este scriitorul: mereu pe cale de a se naste, un amestecator de nori, un pieton descult pe carbuni incinsi. Dar asta se intampla doar la cei vanduti definitiv. Inhamati pe veci la jugul minunat al scrisului. Eu sunt doar un diletant. Ruda cu Pandele de la scularie, vecin cu bormasina de cartier. Agatat de frontispiciu, inscris la tabula rasa. N-am destule cuvinte sau am prea multe. Vin greu ori dau navala sa-mi ciuguleasca din palma. Sau sa-mi dreaga ochii cei nevazatori. Cand imi iese ceva ca lumea, am sentimentul rar si pretios ca scrisul ma daruie mie insumi, sau ca imi restituie sinele. Asta face scrisul, in ultima instanta, te restituie pe tine tie insuti. Repet: asta se poate spune numai daca e vorba de un adevarat scriitor. Poate sunt si eu, cand si cand, o asemenea struto-camila. Chestia asta n-am descoperit-o acum, la spartul targului. Dar trag tare abia acum, aproape de stinsul felinarelor.
 
Roni CACIULARU: Dupa felinare pot urma becuri, neoane, lampi fluorescente... Iar literatura prelungeste           lumina, chiar si-n timp.

Zoltan TERNER: Nu fac din umorile mele literatura. Mai degraba din viziuni, naluciri  si obsesii. Din chinuitoarele mele pierderi sau din gaselnitele care ma urmaresc. Nu din cele fixe. Ma mandresc cu faptul ca nu am idei fixe. Pentru asta sunt taxat de schimbator de sine in pareri. Eu, pur si simplu, mi le revizuiesc. Altfel as plonja in senilitate. In scleroza varstei a paispea. M-as repeta la infinit. Cazand in pacatul de a gandi, imi aleg cuvintele. Ma balbai. Nu am ticuri verbale. Nu am formule prestabilite. Am grija sa ma feresc de clisee. Totusi, uneori pic si eu in capcana cate unui cliseu. O clipa de neatentie si...

Roni CACIULARU: Sa recunoastem ca ne place mai mult ceea ce facem fiecare din noi, si mai putin ce-i al altora. Ceea ce e bine dar, mai ales, daunator. Arghezi scrisese – si cata dreptate are: „E parca un facut ca nimanui/ Sa nu-i miroase murdaria lui,/ Pe cand, pe vrute sau nevrute,/ Parfumul altuia ii pute” („Inscriptie pe un flacon de cristal”). Nu-i usor sa-ti recunosti, nu numai calitatile, ci si propria prostie. Ca nu suntem numai destepti, ci si prosti. Importanta e proportia.
       
Zoltan TERNER: Dublul sau Triplul meu, intr-adevar, nu recunoaste intotdeauna ca nu intelege. Il inteleg. Accepta greu ca ar avea si defecte. Inteleg si asta. Adica e de inteles. Asa e omeneste. In orice om exista dorinta de a apare in lume mai bun decat este, mai frumos, mai destept. Asta-i de cand lumea. Spunandu-i cuiva ca e prost – chiar daca faptul e vizibil pentru oricine – echivaleaza cu o insulta. In fond, cine esti tu sa apreciezi nivelul de inteligenta sau de neghiobie al unui om? Nu-ti cunosti sau nu recunosti propria prostie, dar pretinzi de la altul s-o faca

Roni CACIULARU: Deci, nu-i spui omului tot ce crezi despre el?

Zoltan TERNER: Anumite lucruri le pastrez numai pentru mine, sau nici macar pentru mine. Si, de altfel, de cand a inceput sa-mi dea tarcoale senectutea, m-am jurat sa ma dezvat de naravul de a judeca oamenii din jurul meu. Oamenii trebuie intelesi, nu judecati. Cine are caderea sa ridice primul piatra? Cine are autoritatea morala sa condamne pe semenul sau?   

Roni CACIULARU: In acest context, care este relatia lui Zoltan Terner cu el insusi?

Zoltan TERNER: Cand ma asez fata catre fata cu mine insumi, imi apar ca in ochii unui vecin. Sau ai unui trecator oarecare. Eu si umbra mea. Eu si corpul meu, mana mea, fata mea. Chipul meu de nerecunoscut. Relatiile dintre mine si strainul din mine sunt, in general, destul de complicate, adeseori de nedescalcit. Uneori, intre mine si mine e un adevarat razboi rece. Alteori – seisme. Ciocniri. Tornade si alte fenomene climatice extreme. Nu sunt un ascet si nici nu practic violentarea sinelui. Nu beau si nu ma droghez. M-am lasat si de fumat acum treiscinci de ani. Nu stiu sa fi trecut prin derive morale. Consum fermenti sufletesti tot mai bine distilati. Nu stiu daca si cat sunt de drept cu mine. Am la activ si autogoluri. Am jucat cu mine si la remiza. Chiar si in anul optzeci al vietii ma mai joc cu mine de-a cainele si pisica. Sau si mai rau, de-a soricelul caruia i se arata, periodic, motanul.

Roni CACIULARU: Saracu’ de dumneavoastra! Numai ca un soricel, sau chiar un guzgan, nu consuma „fermenti sufletesti bine distilati”. Care „soricel”, domnule Zoltan Terner?! Unul cu zeci de premii cinematografice si literare? ala-i soricel? Sunteti o forta intelectuala, un om toba de carte, un creator cu succese. Aproape pe tot ce ati pus mana, ati reusit. Si inca cu brio! Dialogand cu dumneavoastra insiva, vorbiti cu o lume intreaga. Cum sa va sperie vreo mata insignifianta?! Va rog, lasati delicatetea si spuneti-mi cu mana pe inima, tocmai pornind de la dimensiunile pozitive reale, evidente (dar si de la unele ascunse in intimitatea dumneavoastra): ce nu va place la Zoltan Terner ?

Zoltan TERNER: Ce sa spun despre mine, acela pe care nu il plac?! Ca il cam detest. Exista si un Zoltan Terner mereu nesatul de hrana mintala...

Roni CACIULARU: Asta suna mai mult a lauda.

Zoltan TERNER: Ai dreptate. Asa-i cum zici! De-aia nu-l pot suferi. Cade in prosteasca fudulie. E voinic la proiecte si  trandav la fapte, se complace in comoditate, e neinstare sa se hotarasca la un singur drum, vrea sa le incerce pe toate, imprastiindu-se in toate vanturile. N-are destula rabdare sa ajunga la miez, la esenta, la sambure. E fricos si excesiv de timid. Sau de arogant.  Este ori prea tolerant cu sine, ori excesiv de pretentios si de aspru. In momentul in care isi pierde simtul desertaciunii, cu greu il mai pot  suferi. Mai vrei sa continui? Mai am ocari pentru cel care sunt si care nu sunt.

Va urma


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a3490-UN-OM-NEBUN-SI-AT194-T-DE-OM.aspx