EVENIMENT CULTURAL IN VIATA BUCURESTEANA - LANSAREA VOLUMULUI "EVADAREA DIN SPATIUL VIRTUAL" de GEORGE ROCA

Evenimentul a avut loc la Biblioteca Metropolitana din Bucuresti, joi, 17 septembrie, orele 10,30. Au participat 60 persoane, scriitori, artisti plastici, critici literari, editori, actori, cantareti si doi membri ai Comitetului Olimpic Roman. Fiind si eu invitata cu aceasta ocazie si, primind cartea din partea autorului, m-am grabit s-o citesc si sa scriu primele impresii. Marturisesc ca mi-a facut o placere deosebita acest lucru, atrasa fiind si de realizarea artistica a volumului, de faptul ca reusita coperta a fost conceputa chiar de autor, care dovedeste o inzestrare deosebita si in acest domeniu, al designului. Pentru George Roca poezia nu e o profesiune, ci un hobby, o evadare, un refugiu. Autorul volumului "Evadare din spatiul virtual" mizeaza pe impetuozitate, vioiciune, promptitudine. Versurile sale, desi rimeaza uneori in stil clasic, nu sunt clasice. Desi cuprind termenii ca "nostalgie", "tristete", "singuratate", "lacrimi", nu sunt romantice. Desi insereaza o simbolistica a culorilor, existand o predilectie pentru epitete cromatice, pentru culorile: alb, negru, rosu, albastru, verde, galben, nu apartin curentului simbolist. Lipsite de fior poetic, compozitiile sale se apropie, mai degraba, de poezia de notatie a lui Camil Petrescu. Detaliul semnificativ, amanuntul nud, invalmaseala de fapte sunt caracteristice acestui tip de versuri, dar amintesc si de poemul postmodernist a lui Cristian Popescu. Pierzand lirismul, poezia de notatie castiga prospetimea trairilor, veridicitatea senzatiilor, verosimilitatea starilor interioare. Fiecare vers impartaseste o mare seninatate, luminozitate, multumire sufleteasca, aceea de a exista, de a respira, de a simti palpitul vietii. Iata o oda inchinata euforiei debordante: "In fiecare dimineata/ cand ma trezesc, ma bucur/ ma bucur ca e soare/ ma bucur ca e innorat/ ma bucur ca traiesc..." ("Ma bucur"). Indemnul poetului este ca lectorii lui sa procedeze la fel, concluzionand: "veti trai in armonie/ cu Universul". Alta data George Roca viseaza o insula a deconectarii, a seninatatii, intr-o imbinare, concordanta deplina cu universul: "Incercam cu totii sa supravietuim/ in secolul acesta al turbulentei/ creandu-ne in imaginatie/ mici insule/ unde evadam atunci cand/ nu mai putem face fata/ uraganelor si cutremurelor/ care ne inconjoara". E clar ca autorul se refera in special la cataclismele de natura sociala, economica, politica. Locul visat se inchipuie asemeni unui paradis: "Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este vesnic primavara.

Acolo suntem vesnic tineri/ si sanatosi/ si veseli/ si buni.» («Insula fericirii»). In general, George Roca se gandeste la o «simbioza/ care vindeca sufletul/ de toate relele pamantului/ facandu-te sa gandesti curat/ atunci cand te reantorci la realitate.»

Facand o rugaciune in genul aceleia a lui Octavian Goga, poetul dovedeste modestie, evlavie, cumpatare: «O, Doamne, da-mi macar/ doar cativa ani in dar!»; «... arata-mi calea buna/ ce duce acolo-n cer...»; «Nu iti cer nemurirea,/ dar nici n-as vrea sa pier...». Ca orice artist, autorul ii cere lui Dumnezeu sa-i dea putere sa creeze: «... sa-mi pot permite/ (...)/ necunoscutul sa-l dezvalui...».

Temperamental, coleric, poetul sufera de sentimentalism (si cand afirm acest lucru nu ma gandesc la intelesul peiorativ, ci la o impetuozitate a sentimentelor, la un entuziasm captivant, la o aglomerare de stari, perceptii si simtaminte), ca si de romanism, decurgand din primul sau constituindu-se ca o latura a lui: «Totu-mi pare feeric/ in dulcea Romanie...». In sufletul lui George Roca se zbat doua laturi, doua civilizatii, doua aspecte: modernismul si traditionalismul, eruditia si candoarea copilariei, rafinamentul si elementarul. In poeziile sale eul liric tanjeste dupa o viata simpla, naturala, dupa renuntarea la tehnici inaintate, avansate: «Mi-e dor de slana si de pita,/ De stana, de un deal,/ De maicuta mea iubita,/ De o vorba din Ardeal./ O lacrima mi se prelinge/ Din coltul ochiului stang,/ Nostalgia ma invinge/ si tacut incep sa plang./ Simt in pieptu-mi un fior/ si batai de zeci ciocane,/ Fiindca inimii i-e dor/ Dupa plaiuri transilvane.» («Transilvania»). Tot ce e necomplicat, nepervertit se leaga de copilarie si tinuturile ei. Autorul revine obsesiv, profund impresionat la descrierea sentimentului fata de tara in care s-a nascut: «Inima-mi plange/ Dupa sfanta Romanie...» («Ardeal»). Cateodata nu-si doreste decat: «Sa ascult frunza cum creste/ si o vorba-n romaneste...»  («Nostalgie»).

Afirmam pe buna dreptate ca poezia lui George Roca nu poate capta melancolicul decat episodic, caci singuratatea eului liric (comparata cu a lui Robinson Crusoe, dupa cum declara eul liric, la un moment dat, cu dezinvoltura: «Mi-am insusit tehnica lui Crusoe!») nu e de durata: «Am alungat postasul,/ am incuiat usa cu trei lacate,/ am scos din priza telefonul/ si televizorul,/ mi-am bagat vata in urechi/ si incet, incet,/ am tras obloanele peste ochi.». Presimtirea se adevereste, iar persoana iubita se intoarce cat de curand, readucand seninatatea eului liric.

Volumul grupeaza versurile tematic, fiecare grup, subcapitol purtand un titlu: «Evadarea din spatiul virtual», «Antipozi», «Cromatica australiana», «Amintiri», «Dedicatii», «De iubire», «Fabule si parodii». Aparuta la Editura Anamarol din Bucuresti, in 2009, cartea se constituie ca o originala invitatie de a pasi intr-o lume invadata de avalansa de sentimente apartinand unui autor caracterizat prin impetuozitate, curaj, ganduri inaltatoare.

Carmen Catunescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a348-EVENIMENT-CULTURAL-IN-VIATA-BUCURESTEANA-LANSAREA-VOLUMULUI-EVADAREA-DIN-SPATIUL-VIRTUAL-de-GEORGE-ROCA.aspx