BUNUL SIMT SI MITOCANIA

VAVILA POPOVICI SUA

(Continuare din numarul precedent)

Conditia umana care ni s-a dat, dreptul de a trai aceasta viata, ne obliga a nu ne bate joc de ea, ci a o infrumuseta, a o imbunatati. Din totdeauna oamenii au nazuit ameliorarea conditiei lor, innobilarea vietii, prin insusirea unor sume de virtuti, cunoasterea adevarului, a caii drepte in viata, a corectitudinii. Sa ne pese de cei cu care impartim aceasta minunata viata! Sa ne pese de moralitatea vietii noastre! Sa nu uitam nici o clipa ca nu traim singuri, traim in colectivitate si fiecare dintre noi are nevoie de celalalt, caci „omul nu traieste decat pe jumatate cand traieste doar pentru el ", spune un poet francez.

Dar ce ne facem cu comportamentul grosolan, vulgar, badaran, mojic prin care dictionarul defineste mitocanul, omul impertinent, obraznic? Pe bunica am auzit-o prima oara vorbind de mojici, mitocani; ma sfatuia sa nu am de-a face cu astfel de oameni. De la ea am aflat sensul adevarat al cuvantului, cel de oameni prost crescuti. Mai tarziu, in vremurile tulburi in care am trait, erau cam multi in jurul nostru… si acum? Ce s-a schimbat? Oamenii prost crescuti au dat nastere altora pe care i-au prost crescut si uite-asa perpetuam in prostie, inconstienta, proasta crestere. Multi nu stiu, dar nici nu le pasa ca nu stiu sa se poarte si adopta un comportament obraznic, ranesc. Toata lumea este a lor, cuvantul lor planeaza asupra tuturor si au dreptul sa-i timoreze, sa-si bata joc de ei. Nu este aceasta o forma a sclaviei, sa-ti bati joc de sufletul omului? Unii au invatat sa imbrace haina nesimtirii la primirea mojiciei, altii sufera… In modul sau de a se exprima plastic si „elastic", Andrei Plesu reuseste sa schiteze foarte bine portretul mitocanului in cartea „Chipuri si masti ale tranzitiei": „Principiile sunt pentru mitocan mai mult o chestiune de estetica, decat una de etica. Principiile sunt bune, dar viata este altceva." „…toate afectele ii sunt paralizate de instinctul supravietuirii." „Una dintre calitatile mitocanului e ca are gustul ierarhiei…"

Ma intreb ce fel de oameni sunt aceia care in ziare si in fata ecranelor de televiziune se injura, isi atribuie unii altora cele mai josnice cuvinte? Este acesta un exemplu de urmat pentru cei care inca nu cunosc calea pe care trebuie sa mearga in viata? Si sunt multi, dar mai ales copii si tineri. Ascultam intrebari impertinente si raspunsuri grobiene, pana la utilizarea unui lexic inacceptabil. Avem, poate fiecare dintre noi, barbariile sufletului, umbrele sufletului ce se manifesta in atitudini de care suntem chiar noi insine surprinsi, ca si cum nu ar fi ale noastre, ci straine, dar trebuie sa stim sa le alungam, sa le indepartam, sa ne cerem scuze pentru ele. Aveam candva, in acele vremuri pe care le numim acum „de trista amintire", un sef, istet de altfel, care se adresa cu „bre". Nu voia sa se debaraseze de aceasta interjectie, crezand probabil ca este original, sau ca adopta in conversatie un ton uman, sau poate voia sa arate ca este o personalitate de nezdruncinat, nepasandu-i ca sfida bunul simt al celor carora se adresa, nu stiu! Si nimeni nu indraznea sa-i spuna ca este nepoliticos. Intr-o zi, in conversatia avuta, ma zgandarea pe creier acest „bre" repetat pana si in fata unei femei, si imi statea pe limba sa-i spun: Mai dati-l in factor comun! Dar n-am indraznit… Astazi cati dintre noi n-au suportat si suporta in continuare aparitiile pe canale de televiziune a unor personalitati lipsite de buna crestere, de bun simt, in interviuri sau filmari ale vietii lor super indestulate? Si totul pentru bani? Unii au motivat toti acesti ani ca „asta se cere". Nu cred ca este adevarat! Nu a cerut nimeni, li s-a dat! Daca li se oferea „mancare" de calitate, cu timpul oamenii s-ar fi obisnuit cu acea „mancare" aleasa. Si culmea impertinentei mi s-a parut raspunsul: „Daca nu-ti place, schimba ziarul, schimba canalul!"

Aceste clipe de meditatie mi-au amintit versurile scrise: Cincizeci de ani de neadevar,/ necredinta, infricosare, ingenunchere, umilinta./ Si inca multi ani pentru a invata gimnastica de indreptare a coloanei noastre vertebrale…./ Cum sa comprimam timpul?/ Cum sa invatam mai curand?/ Poate o rugaciune,/ poate un cantec,/ poate iubirea/ ne vor aduce mai curand,/ mai aproape de adevar, de credinta, generozitate, verticalitate.

Doamne, cat de frumos este sa traim mangaiati de lumina calda si binefacatoare a razelor de soare, cat de bine ne simtim cand ne respectam unul pe altul, cand suntem cuviinciosi, demni de conditia noastra umana! In inimile noastre este destul loc pentru iubire, dar unii arunca sulite care ranesc si din inimi se preling prea multe picaturi de sange…

 

Vavila Popovici - SUA

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a342-BUNUL-SIMT-SI-MITOCANIA.aspx