PROCURORUL DIN X…

Corneliu LEU


-o novela romaneasca si
contimporana"

(Continuare din editia precedenta)

CAPITOLUL AL DOILEA

Dar, tot atunci, au venit si pretentiile ca aceste lefuri sa vegheze la dusmanii celor care le marisera si, unuia ca el, care nu voia sa se incurce oportunist cu nimeni, nu i-a fost usor sa reziste la diverse presiuni si tentatii. Norocul a fost viata sobra dinainte, cu teama fata de criticile de partid si de sanctiunile pe care le puteai capata. Iar saraca nevasta-sa, care chiar avea ceva functie fiind jurist-sef la sectia de amenzi si controale a SfatuluiPopular, stiuse sa-l tina-n frau cu acest bau bau cand tineretea il mai facea sa calce pe de laturi incurcandu-se pe la chefuri.
Avea, fie iertata, un mod pedagogic de a-i demonstra ca austeritatea e spre binele lui; austeritatea la care ea il obliga cu mocnitul scandal al femeilor care stiu s-o faca pe victima.
Si, fie iertata, nu era vina ei. Era vina lui luand-o de-o varsta doar cu un an mai mare decat el, fiindu-i colega de facultate si fata timida in aparente, pregatita pentru o casnicie mai mult comoda decat pasionanta prin toate instinctele asteptarii; darne fiind dintre acelea care-ti aduc in familie macar satisfactia copiilor, ci uzandu-i viata de una singura cu capriciile femeii ce imbatraneste mai repede decat tine. Dar el facea fata si era linistit, fiindca stia ca ea ii apara demnitatea, acele mici scapari in chefuri sau priviri spre vreo femeie, fiind aspru sanctionate in epoca de niste iacobini care o faceau mai mult din carierism decat din convingere. Linistit, respectandu-i ei pedanteria de curatenie precum randurile de papuci pe care-i punea la intrare ca sa nu calci cu pantofii pe covoarele a caror scuturare o facea ea singura, sau mancatul in bucatarie lasand sufrageria sa straluceasca de curatenie cu toate ca nu le venea nimeni in casa si cateva alte pretentii printre care si aceasta: De a nu-i aduce straini in casa si, in nici un caz pe fratii lui care veneau cu o droaie de copii zapacind totul, ci a se intalni cu prieteni, rude, cunoscuti sau altfel de interesati, ceva mai incolo de intrarea in bloc. Blocul acela in care avusesera noroc de apartament doar cateva familii cu pretentii in epoca si obtinerea caruia era mai mult meritul ei, care lucra la Sfat, decat al lui, cu toata „increderea partidului” pe care o presupunea functia de procuror. Ii respectase asemenea tabieturi si, cu timpul, chiar se convinsese ca o asemenea viata, impusa de femeia aceeea care stia sa o ia in serios, era in avantajul lui, a carierei pe care o facea si a pozitiei sociale care se pastra greu in atmosfera de panda a tovarasilor. Si a luat-o ca atare, ca un avantaj venit din partea femeii autoritare cu el, dar in scopul benign al autoritatii lui de la birou. Biroul care-i sublinia functia, nepasandu-i ca devenise mai sastisit, mai inexpresiv in privirile acelea de sub pleoapele adipoase, cu obrazul lipsit de vreo voiosie barbateasca care te arata ce flacau frumos poti fi tu pe dinauntru, subliniindu-si doar agresivitatea antipatica a celor doi negi din stanga nasului si aratand mai batran decat era.
Lua lucrurile la modul linistit descoperind cu optimista meschinarie avantajele sociale ale unui asemenea echilibru garantat de cuplul lor realizat pe jumatate, adica in relativa bunastare si renuntand la instinctele privind perpetuareaspeciei. E drept ca asta ii exacerba vanitatea demnitatii sale publice in defavoarea libidoului din alcovul care, parca, nu mai avea nici o alta semnificatie decat mobilierul si pernele facute la cooperativele luxului socialist. Dar se consola cu gandul ca, inca ajunsese bine fata de colegul sau carierist, dar nu ca el care-si daduse seama ca ori isi da diferentele la drept si intra in justitie, ori ramane un militian tampit si abrutizat, ci se lasase luat de barbat de o activista cu noua ani mai mare decat el, convenindu-i ca aceea avea situatia stabila, un frate stab cu pilele necesare pentru avansarea lui si, pe deasupra, apartament proprietate personala, bine mobilat. E drept ca si femeia era mai batrana, dar nici ala nu era ca el, ci mai naravas la pahar si, daca ea il boscorodea cand venea acasa cu damf, incepea sa-si blesteme zilele ca luase o babatie scandalagioaica si, din ciuda pe propriul sau gest pe care il facuse candva casatorindu-se, ii scapa vreo doua. Ea se ducea si se plagea la frate-sau stabu de la partid, care-l chema pe nerecunoscator la ordine: Sa vina sa stea de vorba cu el. Treaz, barbatul era cumsecade si disciplinat, lua nota de convocare si se ducea spre biroul importantului sau cumnat. Dar, din teama sau din lasitate, pentru ca in atmosfera aceea riscurile unui divort care sa te acuze de indisciplina fata de familia socialista erau cat o jumatate de sinucidere, ca sa prinda ceva curaj, tragea vreo doua votci. Asa ca ajungea cu damf in biroul aceluia. Care se-nfuria rau bestelindu-l ca-si permitea asa ceva si-l dadea afara poruncindu-i sa vina treaz. A doua oara, controlandu-si toate reflexele, a pornit treaz dar, din lipsa de curaj, iarasi a pacatuit si iarasi a fost dat afara... De atunci, omul s-a linistit. Si-a vazut de treburile lui si de bautura iar, cand ajungea sa-si planga drama de a se fi lasat infasurat de una si baba si scandalagioaica, se racorea batand la ea si injurand-o in toata libertatea pe care si-o capatase invatand cum sa scape de judecata: Il infuria si pe cumnatul-stab, isi facea si el placerea cu doua-trei paharele...
Da, astea fusesera vremurile si servitutea lor fata de ele, care-i facea sa fie niste barbati ceva mai tristi, dar siguri pe leafa, pe indemnizatiile ce mai picau si pe alte mici avantaje care, chiar daca erau ilegale in ansamblul lor (si el, ca om cu studii de drept trebuia sa recunoasca asta), fiind in folosul tuturor celor din „sfera conducatoare”, nu mai era o culpa pentru fiecare dintre ei in parte. Dar, dupa ani de zile de casnicie sobra si cam lipsita de imaginatie, ba chiar frustrata in obsesiile acelea ale puritanismului (considerat a fi de esenta proletara fara nici un temei, fiindca se dovedise mai degraba mijloc de lucratura intre tovarasii care apucasera lefuri bune), dupa ani si ani de asemenea abstinenta, ajunsese a-si justifica la modul sau, chiar strict legalist, nevoile barbatesti. Si, hotarandu-se sa le probeze, o facuse mai intai cu acea gestionara nurlie, acum cam trecuta dar inca buna, de la administratia pietei si halelor oborului. Cu cativa ani in urma, femeia trecuse pe la el fiindca se paruise cu nevasta unui viceprimar care, de fapt, o si angajase in postul acela. Ancheta decursese in relatii bune, fiindca toate probele aratau ca cealalta fusese agresoarea, iar tulburarea ordinei publice se transformase intr-un proces civil scotand procuratura de pe rol. Asa ca, odata, cand ea il acostase in piata cu „Ce maifaceti domn procuror, ma mai tineti minte?”, el iesi din mormaiala morocanoasa care-l facea sa para mai batran pipaindu-si negii din stanga nasului si intreba insinuant:
- Nu esti zvapaiata aia batuta de neveste?
- Asa mi-ati spus si-atunci, dar ati constatat ca nu eram eu agresoarea, domn procuror; eu nu uit... Ati spus ca si mie-mi trebuie un barbat ca lumea ca sa ma linsteasca, dar ca agresoarea e cealalta.
- Si, ti-ai gasit barbatul ala?
- Inca il mai caut, domn procuror!

Va urma

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a3048-PROCURORUL-DIN-X….aspx