ELIBERAREA


Satul era mic.  Se intra in el si se iesea din el prin acelasi loc. Prea multe pe nestiute nu erau de intamplat. In rostul normal oamenii PLECAU si VENEAU.  Cei care mureau erau dusi pe acelasi drum in cealalta parte a satului unde era cimitirul. O realitate trista, jeluita, dar acceptata.
A fost asa pana ce a inceput razboiul. Atunci s-a intamplat si un altfel de PLECAT din sat, cu un VENIT inapoi sub un mare semn de intrebare. De fapt nu era PLECAT la razboi ci LUAT la razboi. VENITUL inapoi nu era ADUSUL inapoi cum s-ar fi cuvenit, era VENITUL cum se putea si nu prea se putea.
Radu si Costica - verii tatei - au fost LUATI dar n-au mai fost ADUSI, desi Doamne, cat ar fi vrut si ei si ai lor sa VINA. George si Ion - fratii mamei  - au fost LUATI la razboi si ei. George n-a mai fost ADUS, nici n-a mai VENIT.  Cand ne-a imbratisat la plecare ne-a spus ca daca rusii intra in tara noi sa fugim in Iugoslavia. Ce sa mai fugi, ca a venit foametea si ne-am imbolnavit de scorbut, niste copii si adolescenti amarati. Ion a VENIT dar cumva noaptea, cum a putut si el si ne-am pomenit alaturi, dupa cum arata incercand sa ne dovedim ca nu visam. Ne-a povestit. Nu se potrivea cu povestile pe care le stiam noi din abecedar. Altfel de povesti, dar tot povesti. In privinta vecinilor, vaduvie destula, lipsa, lipsa, NEINTOARCERE. Anticipare la conectia cu "A plecat cu oastea si n-a mai venit" sau "Si George nu mai vine".
Intr-un tarziu de ani dar o devreme dupa amiaza, era obisnuinta sa privim pe linia dreapta a satului spre unde se PLECA si se VENEA. Mai crescusem si eu oleaca, biata de crestere. VENEA cineva intr-o carja. Nu mai vazusesem carje. Fara un picior. Vazusem pana atunci mort intreg dar nu viu fara picior.  Pesemne ca nici ceilalti mai in varsta ai satului nu erau prea imunizati in "cultura" razboiului, caci nu au dat navala sa-l imbratiseze, sa-l sarute ci au ramas la cativa pasi imprejurul lui mirandu-se fiecare intr-un alt fel, mergand totusi cu el in timp ce inainta schiopatand spre casa pe care o avea in minte. O ELIBERARE stranie. A murit curand. Nu cred ca din lipsa de picior, ci dintr-o lipsa mai de esenta, de stupiditatea PLECARII asa, la care s-a adaugat VENIREA asa.
Apoi, cu anii, am invatat multe despre razboaie, intoarse pe toate partile. Doar, doar o fi de gasit ceva cat de cat de acceptat in ele. Nimic. Cum realitatea insa nimeni nu o poate contrazice, stradania de intelegere a neintelesului este si ea de neinlaturat. Si daca DE CE -ul inceputului de razboi este controversat cu exasperare si nu poate fi elucidat, am pornit-o de la sfarsitul lui poate de acolo se va infiripa ceva bun, din OPRIREA lui catre ELIMINAREA lui. Asa s-a dat peste ceea ce numim acum ELIBERAREA, cu singura conditie de a nu provoca INCHIDEREA de dragul ELIBERARII.
Zilele trecute am fost martori la o mostra de ELIBERARE. Gilad Shalit a fost eliberat din inchisorile palestiniene dupa cinci ani. Peste o mie de detinuti palestinieni au fost eliberati din inchisorile israeliene, unii dintre ei dupa mai multe zeci de ani. Bucurie si de o parte si de alta. Este datoria specialistilor de tot felul sa analizeze cauzele si rostul acestui schimb de prioznieri - unul pentru o mie - cum il numesc unii comentatori, comentariul de fata vizand ELIBERAREA, insemnatatea si frumusetea ei, care prin acest exemplu ni se pune din nou sub priviri.
In domeniul spiritual - unde ma simt mai in largul meu de comentat -, mi-am adus aminte cu aceasta ocazie ca doua mii de ani in urma tot la Ierusalim, mai marele Sinedriului in legatura cu prizonierul pacii Mantuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, a spus: "Oare nu va ganditi ca este in folosul vostru sa moara un singur om pentru norod si sa nu piara tot neamul?" Ce greseala! Ce nedreptate!
Beniamin Netanyahu a procedat tocmai invers lui Caiafa. El a dat o hotarare de ELIBERARE a lui SHALIT, unul pentru o mie, cu ce risc, dar SALVAND. Comentariile omenesti pot fi critice la adresa lui, dar respectand dreptatea si tintind ELIBERAREA ca notiune si fapt, sfatul ceresc se grabeste sa spuna "Bravo domnule Prim ministru".
Si mai profund, si mai spre noi, de inteles ca noi oamenii suntem de fapt si am fost de drept, datorita pacatului, prizonieri, condamnati la moarte.  Decretul nostru de ELIBERARE a fost semnat pe cruce cu sange de catre Mantuitorul. Traim in virtutea acestui decret care foarte curand se va materializa prin transferul in Imparatia Sa, in Paradis de unde am fost luati prizonieri. Am vazut zilele acestea cum Prim Ministrul Israelian l-a dat pe Shalit tatalui sau la propriu.  Ce bucurie la scara cosmica va fi atunci cand Domnul nostru Isus Hristos ii va prezenta pe cei mantuiti lui Dumnezeu zicand: "Tata, iata-i, i-am ELIBERAT. I-am adus ACASA!"

Benone Burtescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a3043-ELIBERAREA.aspx