MARTURIE PENTRU EMINESCU

Intr-o emisiune radio dedicata de curand stingerii Luceafarului poeziei romanesti, Marele Eminescu, realizatoarea lansa interlocutorului sau o intrebare pentru un posibil viitor dialog, care suna cam asa: A intrat Eminescu intr-un con de umbra? Va mai fi el citit si cautat prin librarii si biblioteci?

Tulburatoarea intrebare nu te lasa sa astepti viitorul raspuns la o emisiune viitoare. Ea te incita sa-l gasesti singur si cat mai degraba. Pe de alta parte, aproape ca ti-e teama sa te incumeti a porni pe acest drum, gandind ca nu vei avea puterea de a gasi argumente si contraargumente pe masura. Caci noi ne-am deprins „a-l simti" pe Eminescu si nu a-l demonstra. Ne-am deprins sa-l cautam in strafundurile noastre, descoperind ca el traieste acolo, in orice vibratie a noastra pentru limba, pentru plai, pentru credinta, pentru istorie, amintindu-ne mereu ca suntem romani. Dar si in orice vibratie a corzilor sufletesti atinse de iubire, suferinta, dezamagire, implinire, dorinta, fericire, tristete, speranta, amintindu-ne mereu ca suntem oameni.

Intrebarea poate starni ingrijorare pe fondul tendintelor tot mai vizibile de detronare a celui ce se numeste poetul nostru national si este greu sa nu te duci cu gandul la adevarul de toti stiut ca distrugand, minimalizand, sau negand valorile nationale, distrugi fiinta nationala a unui popor.

Totusi, cei care ar avea aceasta intentie, caci orice este posibil in asta lume, fie din motive politice, fie din cauze de orgoliu si interese personale de a elibera locul de pe soclu, trebuie sa mai aiba rabdare pana vor disparea cateva generatii: a mea, in numele careia vorbesc, cea dinaintea mea si alte cateva de dupa, adica toti cei care l-au avut pe Eminescu drept carte de capatai. Cei care au tresarit pentru intaia oara, iubind si suferind cu Eminescu, cei care au invatat sa respire inaltimile luceferilor cu Eminescu, sa-si umple ungherele cu adancul marilor, sa ramana neclintiti in bataia vanturilor, a valurilor, sa-si vada de nevoile si de saracia lor, cinstindu-si eroii, voievozii si neamul, cei care au invatat de la el sa viseze sub teii infloriti, sa asculte susurul izvoarelor si freamatul codrilor, sa afle cat de lin-curgatoare si expresiva este dulcea limba romaneasca.

Noi toti acestia l-am desprins pe Eminescu din file de poveste, Fat-Frumos nascut din lacrima de iubire si de dor a romanului si l-am intronat domn al cugetelor si simtirilor noastre, dainuind la loc de cinste in toate bibliotecile atata timp cat si noi vom dainui. Ce va fi dupa noi, lasam drept raspundere generatiilor viitoare. Si mai lasam drept marturie, lor si celor ce vor fi investiti cu puterea de a decide cine pe ce treapta de intaietate sa stea, ca cei mari din vremea noastra nu s-au sfiit sa-l numeasca poet nepereche, fara teama ca propria marire le va fi stirbita.

In urma cu cativa ani, am avut ocazia sa organizez drept festivitate de sfarsit de an scolar un concurs numit Cel mai bun recitator. Concurentii erau prescolari de sapte ani, dornici sa arate cat de bine sunt pregatiti pentru a trece pragul scolii. Spectatorii - parinti, bunici, matusi, prieteni - oameni de toate varstele si toate preocuparile, dornici sa se bucure de bucuria copiilor, alcatuiau juriul. Copiii au fost minunati, poeziile, din cele mai diverse, iar juriul a deliberat „cu greu". A impartit fel de fel de premii pentru ca toti micutii sa fie fericiti, dar premiul cel mare a fost atribuit celui care a recitat poezia "Somnoroase pasarele", pe motivul ca a recitat din Eminescu. O intamplare, sa-i zicem banala, care arata cat de puternica este inca printre noi, cei banali, lumina Luceafarului ce s-a stins.

In lumea noastra, a celor mici si multi, el nu are nevoie de avocati si nici de lupta lor, pentru a-i dovedi maretia. Nemuritor si rece la aceasta fara rost lupta pentru suprematie, el ramane nemuritor de cald la zbaterile neamului, la durerile si suferintele noastre individuale.

De acolo, din Olimpul geniilor pustiite de nimicnicia urmasilor pamanteni, pe unde s-o fi salasluit fara doar si poate, il auzim si acum indemnandu-ne cu putere, precum George Sion odata: „Traiti, simtiti romaneste, pentru Dumnezeu!".

Cornelia TURLEA-CHIFU,

15 Iunie 2008,

Timisoara, Romania

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2998-MARTURIE-PENTRU-EMINESCU.aspx