CLIPA - La Propriu si la Figurat


CLIPA-n CLIPE a trecut de o mie. Nu s-a oprit la acest numar de o rara frumusete statistica si bine a facut. Adica ceva mai frumos decat frumos. Ar fi fost o masura perfecta, dar Biblia ne invata sa trecem aceste masuri care ni s-ar parea noua oamenilor intregi, complete, de ajuns. In 1 Timotei 1, 14 se zice: "... harul Domnului nostru s-a inmultit peste masura de mult". In acest sens au gandit si supraveghetorii revistei. Cum se zice daca tot este... sa fie.  Si iata ca este. Asa ca numaram in continuare sau o luam de la capat cu inca o mie, cum ni se pare mai bine. Oricum, pentru cele O MIE de CLIPE puse una peste alta, trebuie sa ne urcam pe scara ca sa le ajungem la varf. Aproape incredibil intr-o lume in care continuitatea parca nu mai are nici sens nici putinta, iar demolarea si abandonarea sunt meniul vremii pe care o traim.
Nu cred ca supravietuirea CLIPEI este o potriveala horoscopica, o nimereala cosmogenica si nici rezultatul unui plan uman conspirativ de vreun fel. Criza financiara foarte prezenta nu poate fi sfidata ci doar ameliorata temporar prin eforturile oamenilor care fac parte din ea. Cred ca este vorba de Dumnezeu care vrea ca revista sa existe si care a pus in inimile catorva oameni sacrificiul mai presus de orice. Cele o mie de CLIPE si continuarea lor, mi-a dat si raspunsul la zi a intrebarii rubricii noastre "A crezut in El vreunul din mai marii neamului nostru"?, adusa, pusa la prezent cu ocazia acestui MILENIU de CLIPE sub forma "mai crede in El vreunul din mai marii neamului nostru"? Impotriva mersului lucrurilor pe lumea noastra raspunsul este,  "da, mai cred in Domnul, mai mari ai neamului nostru"!  Cati si care, nu stiu sigur, dar iata, cred.
De cate ori in cele de-acum peste o mie de numere ale revistei Clipa, Numele Mantuitorului a fost dat? De cate ori indemnul la pocainta a fost facut? De cate ori invitatia la intalnirea cu El in locuri de inchinare a fost reinnoita? Cate suflete si-au gasit ajutorul si pacea inimii? Si unde lucrul acesta nu s-a intamplat, MARTURIA a fost prezenta, dovada de iubire a fost facuta. Peisajul de posibilitati crestine de congregatii a fost desfasurat impartial, la libera alegere si responsabilitate care decurge din ea.
Propovaduirea Evangheliei facuta in revista CLIPA nu a fost - si sper ca nici nu va fi -, una de "religie primitiva", cum o numesc unii, rituri aride, ci una clocotind de viata, o spiritualitate sociala asa cum Domnul Isus Mantuitorul a intemeiat-o.  Ea nu a fost rupta de marile realitati in care este implicata umanitatea, alinarea conditiilor precare de tot felul in care multi se afla, ci religie practica, o traire a principiilor fundamentale pe care se desfasoara dreptatea si iubirea. Toata multumirea si lauda se cuvine lui Dumnezeu pentru aceasta.
Multumire ca intre oameni si felicitari si aprecieri se cuvin si realizatorilor revistei, responsabili direct sau prin colaborare, desi nuante si nuante. As pune fata-n fata spre intelegerea acestui altfel de lucruri, numai doua. Una este superba zbatere de luminare a cititorilor facuta de A.C. Ton in Lumea lui Kramer, doar, doar ca individ si societate sa nu ne lasam sclavizati - caci posibilitati ar mai fi -, dand din mare in mare zicere pe o gama imensa de ziceri - absolut ca nu la indemana oricui -, si alta este epuizarea Doamnei Vera pe fiecare litera a continutului sa fie bine, sa nu fie greseli, sa fie in fine bucurie in ingemanarea celor doua aspecte.  Cineva ar putea zice ca una e vorba de viziune cerebrala, iar alta de tehnica.  Nici vorba de tehnica doar.  E vorba de responsabilitatea transmiterii corecte si frumoase a mesajului si mai ales e vorba de dead line-ul transmiterii.  Biblia are pentru acest lucru termenul prea traziu, de o importanta vitala. Nu se supara A.C. Ton daca spun ca ma doare mai putin daca eventual spunerea unui filozof sau ganditor nu-mi este adusa aminte, decat daca CLIPA nu vine si mesajul nu mi se transmite. De aceea, Doamna Vera, cu aceasta ocazie, in graiul nostru romanesc respectuos MULTUMIM FRUMOS.
Si asa, amestecand Propriul cu Figuratul, clipele biblice trec si se fac milenii. Intre aceste doua marimi de timp, suntem noi, ceva mai mult decat clipele, ceva mult mai putin ca mileniile. In trecutele sase mii de ani de istorie cate clipe au fost? Cate au mai ramas? Cate ne-au mai ramas? Cum se va numi revista CLIPA in cer, in vesnicie?  Vom mai numara clipele? Dar CLIPELE? Ce se va scrie in acele reviste? Poate si amintiri din cele de pe aici? Ce vom vorbi sub smochinul despre care Biblia ne fagaduieste?  Sunt naiv, nu-i asa? Si ce daca.
Benone Burtescu


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2940-CLIPA-La-Propriu-si-la-Figurat.aspx