SARBATOARE ANIVERSARA


    Enoriasii bisericii ortodoxe Sfantul Ioan Botezatorul din Phoenix au sarbatorit duminica 21 august 2011, implinirea a zece ani de la sfintirea facuta de catre Arhiepiscopul Nathaniel Pop.  
Au fost zece ani de stradanii continue, incepute de un grup de cca 80 de inimosi credinciosi care au decis sa puna bazele acestui lacas de rugaciune al romanilor din aceasta zona. Dupa ce s-au obtinut aprobarile necesare de la City in 1982, cu mijloacele financiare modeste de care dispuneau, s-a inceput constructia propriu-zisa. Daca initial slujbele se tineau in cladiri improvizate inchiriate, incetul cu incetul, cu efortul material, de timp si de voluntariat al unor entuziasti membri ai bisercii, s-a ajuns ca astazi biserica sa dispuna de cladiri aspectuase, spatioase si functionale, unde romanii din Phoenix si imprejurimi sa se intalneasca cu prilejul sarbatorilor si a evenimentelor comunitare si personale (aniversari, parastase, botezuri si deiferite evenimente culturale), intr-o atmosfera traditionala, specific romaneasca.
In acest rastimp biserica a fost pastorita succesiv de preotii Maftei, Teodorescu, Parau, Preoteasa, Munteanu, Barbosu. Din 2007  preotul Gheorghe Liboteanu este cel care slujeste cu pricepere si devotament si, impreuna cu Cosiliul Parohial, a reusit sa realizeze lucruri demne de toata lauda. In ultimii patru ani, in afara de finisarea cladirii propriu-zise, au fost facute o parcare pentru care s-au cheltuit peste 100.000 de dolari, s-au plantat peste 200 de arbusti, s-a renovat apartamentul apartinand de biserica, s-a amenajat un loc de joaca pentru copii, s-a realizat sonorizarea bisericii si a anexelor ei, s-au revopsit interiorul si exteriorul bisericii, s-a instalat o hota speciala pentru lumanari, s-au renovat bucataria si barul din sala de mese, s-a terminat iluminatul parcarii, s-au poleit cu aur Sfanta Evanghelie, vasele bisericesti (potire si alte obiecte de cult), s-au cumparat 10 randuri de vesminte si haine de acoperamant etc. In toate aceste lucrari merita sa se mentioneze cateva nume de entuziasti care nu au pregetat sa investeasca timpul, banii si materialele, pentru a dota biserica cu cele neceasre. Astfel Ovidiu Demetriad si Daniel Cismas care au donat si a instalat aparatura pentru sonorizare, fapt ce actualmente face posibila transmiterea acustica si video slujbelor in exterior si in sala anexa; pictorul Mihai care a asigurat picturile din interior; Constantin Anton, care a instalat hota de evacuare a fumului, prin care se evita afumarea interiorului bisericii; Loredana Stefania si Mariana Tarsoreanu, care se ocupa de Sunday School pentru copii; Nicolae Nedelcu care se ocupa de instruirea echipei de dansuri populare; sotii Tassia si Stan Popescu care pregatesc la fiecare masa mancaruri gustoase si variate.
Sarbatoarea in sine a avut loc dupa slujba religioasa in sala festiva care poarta numele D-nei Heius Elisabeta, donatoarea terenului pe care se afla astazi biserica. Bine-cuvantarea mesei (donata de Alexandru Zonca si Maria Stoia), facuta de preotul Libotean, a fost urmata de un program artistic oferit de trupa de copii, de echipa de dansuri si de solistii de muzica populara si usoara Adrian si Lenuta.
Cu acest prilej a fost reiterata rugamintea pentru un ajutor financiar catre Biserica Sfantul Gheorghe din Las Vegas, care a fost ridicata si care se afla in finisare si urmeaza sa fie inaugurata imediat ce lucrarile vor fi terminate. Este crestinesc ca o biserica cu peste 300 de membri, bine consolidata, sa plece urechea la frati romani care sunt in procesul de construire a primei biserici romanesti din aceasta parte a tarii si care au nevoie de ajutor.  
Preotul Gheorghe Libotean tine sa multumeasca cu aceasta ocazie membrilor Consiliului Parohial, care cu pricepere, onestitate si competenta, asigura bunul mers al lucrurilor in parohie, ocupandu-se de administrarea corecta si chibzuita a treburilor bisericii.
Fie ca gandurile bune si credinta in Dumnezeu, sa adune cat mai multi romani ortodocsi in jurul acestei sfinte biserici, ca ea sa prospere si sa fie locul unde traditiile romanesti sa fie pastrate, chiar departe de meleagurile stramosesti.

Dr. Emil G. Onet
Phoenix, Arizona


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2791-SARBATOARE-ANIVERSARA.aspx