JUDECATA DE APOI, DUPA MICHELANGELO





Capela Sixtina. Au si trecut cinci sute de ani de cand Michelangelo Buonarroti a semnat, in fata Papei Julius al II-lea, contractul de-a picta tavanul Capelei Sixtine, care pana la acea data era doar o bolta albastra cu o puzderie de stele palide. Dupa opt ani de creatie artistica asidua, Michelangelo a daruit omenirii o capodopera unica a GENEZEI. O arta lucrare unica, o interpretare noua, personala a Genezei, care de atunci si pana acum uimeste si tulbura pe toti acei care au privit-o si o privesc, si vor sa-i afle rosturile, semnificatiile si sensurile, dupa care raman coplesiti de admiratie sau devin suspiciosi, indignati, protestatari. E bine sa se stie ca initial Michelangelo nu a vrut sa picteze aceasta bolta celesta a Capelei Sixtine, dar Papa Julius al II-lea avea o puternica si dominanta personalitate, si Michelangelo la fel, acceptand contractul numai dupa ce a primit toate asigurarile din partea Papei ca are libertatea deplina de gandire si creatie.

Dupa douazeci si sapte de ani de la terminarea GENEZEI, Michelangelo se intoarce din nou la Roma, la Capela Sixtina, unde cu un nou contract, de data aceasta in fata Papei Paul al III-lea, incepe sa picteze JUDECATA DE APOI. Este 1535, iar marele arhitect, sculptor si pictor are 61 de ani, o experienta si conceptie de viata diferite de cele de la 31 de ani cand a pictat bolta Capelei Sixtine. Trebuie mentionat acest amanunt, pentru ca in acest interval s-au intamplat evenimente deosebite in Sfantul Imperiu Roman de Apus, in catolicismul lui, care au marcat profund personalitatea artistului si se reflecta pregnant in fresca JUDECATA DE APOI, ce pare mai mult o izbucnire de revansa, de pedeapsa neiertatoare, o osanda eterna. O apocalipsa! Judecatorul este Isus, si pe toata fresca aceasta inalta de 14 metri si lata de 12 metri, toti cei chemati pentru Judecata de Apoi se rostogolesc contorsionati de pacate si durere in Iad! Nici o urma de tron al judecatii, de balanta a judecatii, de carare, de umbra catre vreun Paradis. Judecata de Apoi exprimata vizual de Michelangelo pare dezlantuirea unui nou potop, unul apocaliptic!

De ce a pictat asa, de ce aceasta reprezentare? Pentru ca recentele evenimente istorice au avut un impact puternic in constiinta lui. Totul a pornit de la Martin Luther, care in 1517 a lipit tezele sale pe usa bisericii din Wittenberg. Se nastea protestantismul german, lutheranismul, care s-a raspandit cu viteza de cutremur, zguduind din temelii rapacele catolicism de la Roma. Martin Luther a criticat aspru dogmele catolice abatute de la invataturile biblice initiale, a criticat organizarea bisericii catolice devenita extravaganta, fastuoasa, dar mai ales a condamnat comertul ei cu indulgente. Indulgentele au intrigat pe multi catolici si a declansat extinderea protestantismului in marea masa a crestinilor cu urmarile lui. De acum inainte catolicismul papal a inceput sa piarda un mare numar de sustinatori, care trecand la protestantism deveneau fata de Roma oponenti, ostili, dusmani.

Tot in aceasta perioada, a difuzarii fulminante a protestantismului in Sfantul Imperiu de Apus, s-a accentuat un conflict intre Papa Clement al VII-lea si Imparatul Carol Quintul care, imparat fiind, a trimis spre Roma o armata de mercenari francezi, spanioli si germani. Acestia din urma, in majoritate deja erau lutheranisti cu puternice resentimente antipapale. Cum imparatul nu isi mai platise mercenarii de cand au intrat in Nordul Italiei, le-a promis ca le da Roma pe mana daca o cuceresc. Aceasta promisiune a declansat un infern in Roma, cand a cazut in mana mercenarilor. Istoricii au comparat acest asediu, aceasta cadere a Romei cu cea a Babilonului, Cartharginei, Ierusalimului, descriind ororile mercenarilor care au pradat orasul, au violat si omorat calugaritele, au pus preotii sa faca slujbe obscene dupa care ii maltratau pana ce mureau. Intreaga garda elvetiana, care apara Vaticanul, a fost nimicita, iar Papa a scapat fugind printr-un tunel, pentru ca mercenarii germani vroiau sa-l suprime. Acest cumplit infern, in care crestinii se omorau intre ei, a marcat profund gandirea multor carturari si artisti ai acelor vremuri, printre care si pe Michelangelo Buonarroti. In Judecata de Apoi se reflecta cel mai pregnant starea de spirit pe care o avea marele artist in acea vreme. Istoricii de arta, de-a lungul generatiilor, au subliniat cu intuitie si detalii din pictura Judecatii de Apoi acest adevar. Citind volumul criticului de arta, Andrew Graham-Dixon, personalitate recunoscuta in anglofonie, m-a frapat si pe mine, mai ales dupa ce din nou, recent, am contemplat frescele Judecatii de Apoi ale bisericelor bucovinene, care reprezinta in stil bizantin o adevarata judecata, in timp ce din originala fresca a lui Michelangelo nu reiese o asemenea judecata, ci se evidentiaza proeminent doar un atotcunoscator stapan neiertator, fara balanta in fata celor chemati pentru pacatele lor. Parcurgand Biblia, comparand frescele, meditand se pot trage mai multe concluzii.

Pe un fundal cu cer albastru intunecat, ca de furtuna, in mijlocul frescei, pe un nor mic, in pozitie erecta, ISUS, fara barba, imens, aproape dreptunghiular, eclipsand soarele din spatele sau, are o atitudine de acuzator dezlantuit, ca si cum ar hotari sfarsitul lumii. Cu mana dreapta ridicata deasupra capului, dand impresia unei forte necrutatoare, nemiloase, parca arunca anatema asupra celor chemati din toate zarile la judecata, si pe ale caror fete se citesc numai neliniste, temere, groaza. Infatisarea si atitudinea lui Isus este dupa multi critici de arta absolut amenintatoare, iar fetele si corpurile celor inviati de trompetele ingerilor seamana cu a celor pictati in scena potopului pe bolta Capelei Sixtina, potopul fiind tot o hotarare judecatoreasca, dupa care omenirea tot nu a invatat mare lucru. Pentru ce sa mai invete/invatam cand traim doar odata si suntem efemeri?

Alaturi de Isus se afla Maria, virgina si diafana, cu fata aplecata si privirea intoarsa de la atitudinea judecatorului, care priveste in stanga jos, unde cei inviati din morti se pravalesc ingroziti in Infern. Si unii, dintre cunoscatorii artei lui Michelangelo, au interpretat reactia Mariei ca una de figuratie, neamestec, chiar de teama.

Si totusi, in aceasta puternica fresca a hotararii finale a Fiului lui Dumnezeu, pe care Michelangelo a pictat-o stapanit de evenimentele ce au dezbinat catolicismul si au dus la cotropirea si pradarea Romei de catre fortele antipapale, de adeptii luteranismului, vine cu o idee personala, noua a Judecatii de Apoi. Pe langa cei sapte ingeri cu trambite, mentionati de Sfantul Ioan in Apocalipsa, Michelangelo in fresca sa, mai adauga doi ingeri cu o carte deschisa, in care fiecare inviat spre judecata sa-si poata citi faptele vietii si sa se judece singur. The idea that each man must ultimately pass judgement on himself was surely Michelangelo’s own - scrie Andrew Graham-Dixon in volumul sau Michelangelo and the Sistine Chapel. Pamanteneasca si omeneasca este aceasta idee ca fiecare muritor sa se autojudece in timpul vietii sale, dar pentru aceasta autojudecata e nevoie de parinti credinciosi si cinstiti, educatori buni si morali, de discernamant si determinare personala. E un cerc mare, si daca un segment din el lipseste totul se poate narui si prabusi in Infern, in timpul vietii sau la Judecata de Apoi!

Orice admirator al artistului, privind acest izbitor ansamblu al judecatii omenirii se intreaba de ce a redat-o in acest mod aprig, aproape violent! Ca sa inteleaga si sa raspunda corect trebuie sa cunoasca cadrul istoric al acelor vremuri, despre care am insistat, si care a determinat marelui ganditor si artist o stare de spirit si constiinta ca sa ne infatiseze mai mult o apocalipsa decat ca o judecata cum si-au imaginat-o alti artisti, sau multi muritori pentru ei insisi. Desigur, pe langa acest cadru istoric sunt si multe alte detalii din aceasta capodopera asupra carora ar trebui sa ne oprim. Ma opresc la faptul ca si Michelangelo il inconjoara pe Isus cu ingeri si sfinti, printre care Sfantul Petru are doua chei. Doua chei! Alaturi, Apostolul Bartolomei tinand in mana propria sa piele dupa martirizare, dar al carui cap este un autoportret al pictorului! Un alt detaliu, foarte mult comentat in fel si chip, este cel din coltul drept de jos al Infernului in care este portretizat Biagio da Cesena, maiestrul de ceremonii al Papei Paul al III-lea, care l-a criticat foarte aspru pe Michelangelo pentru aceasta fresca. Nu insist asupra cuvintelor folosite de maiestrul de ceremonii, doar ca fapt divers asupra detaliului ca Michelangelo s-a razbunat pe el, asezandu-l in Infern, incolacindu-l cu un sarpe care ii musca penisul! Biagio da Cesena a fugit la Papa si  s-a plans de aceasta replica a lui Michelangelo, la care Papa a spus ceva ce ar trebui sa aflam, invatam si sa nu uitam: „Este chiar si peste puterile mele de Papa sa eliberez pe cineva din Infern".

Corneliu FLOREA,
Putna,
mai, 2011


Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2692-JUDECATA-DE-APOI-DUPA-MICHELANGELO.aspx