Din lumea... lui Stanley Kramer (994)

“Sine ira et studio - Fara ura si partinire”, Tacitus

* Spre reimprospatarea memoriei celor care o mai poseda, la numarul 981 al Revistei v-am propus urmatorul test: la ce data si impotriva caror state, Congresul SUA si-a exercitat, pentru ultima data, dreptul constitutional de a emite o Declaratie de Razboi ? Sa fiu in nota obisnuita - adica un Al-Waffi, cel mai cinstit in limba araba - m-am asteptat ca din multitudinea de cititori ai acestei rubrici, sa primesc o sumedenie de raspunsuri. Din nefericire, singurul raspuns a venit din partea lui Alin Buna, student eminent al UC Fullerton, California-USA, posesor in exclusivitate a notelor A, inclus in rolul de onoare al Universitatii, care a indicat corect data de 5 Iunie 1942, cand Congresul SUA a decretat razboi Bulgariei, Romaniei si Ungariei. Te felicit Aline pentru aceasta noua dovada de intelectualism si sunt mandru de provenienta noastra comuna si de aportul nostru personal la realizarile tale, in toate domeniile, pe pamant American. Sunt sigur ca stramosii tai, proveniti din inima frumosilor munti Calimani, cat si cei lasati acasa in frumosul, cochetul si pitorescul oras Tg. Mures, au motive indreptatite de mandrie. De asemenea, Alin, desi casatorit cu o americanca si-a pastrat nealterate valentele patriotice aceasta dovedindu-se prin arborarea permanenta a drapelului Romaniei in fata frumoasei lui locuinte din Anaheim, California. Singurul meu regret este ca persoane cu standardele tale comportamentale si-au parasit Glia Stramoseasca, urmand a pune osul la planurile mesianicului Pontifus Maximus, adica la……………… declinul Americii.
De-alungul zbuciumatei istorii a terifiantului nostru mapamond, ziua de 5 Iunie a marcat evenimente de o mare insemnatate politica.
 La 5 Iunie 1884, eroul Razboiului Civil, Generalul William T. Sherman a refuzat nominalizarea la presedentia Statelor Unite, din partea Partidului Republican, facand o declaratie care ar trebui sa puna pe ganduri pe toti care accepta posturi de conducere, chipurile sunt alesi, fara a avea elementare cunostinte in acest domeniu.
 Deci, gen. Sherman a spus: "Nu voi accepta daca voi fi nominalizat si nu voi servi daca voi fi ales.” (I will not accept if nominated and will not serve if elected). Se aude de cei care ati acceptat pozitii pentru care nu aveti nici calificarea si nici dotarea cerebrala necesara ? Asta inseamna caracter, integritate, onestitate si in primul rand patriotism, notiuni aproape imposibil de gasit in infestatul domeniu politic. Pentru toti care-si poarta incompetenta prin administratiile si Parlamentele lumii, sfaturile Reginei Victoria, adresate tinerei ei odrasle, in noaptea nuntii: "intinde-te pe spate si gandeste-te la Anglia”. (Lie back and think of England). Chiar daca incercati sa dati alte conotatii acestei expresii, are in totalitate nuante patriotarde. Sunt curios, cati dintre parlamentarii lumii se gandesc  si la binele natiunii, in afara posturilor ei ? Cred ca niciunul !
Altfel, cu o economie in criza, n-ar cheltui cu nonsalanta sute de mii de euro sau dolari pe tot felul de inutilitati. Se aude la Bucuresti sau Washington ? Ganditi-va la Romania sau America si nu la interesele voastre personale! Daca nu veti da importanta necesara, mai devreme decat credeti, ambele tari se vor dezmembra, daca vor mai exista. Tratati cu maximum de seriozitate aceasta problema. Va mai amintiti de planul academicianului bulgar, Valev, din 1964. Atunci NC a spus textual, la Timisoara: nu vom permite nimanui sa umble cu degetul pe harta tarii. Cine va da dreptul sa permiteti acest lucru, dupa 47 ani de la aceasta Declaratie ?
Pentru nefamiliari, Victoria a fost regina a Marii Britanii si Irlandei (1837-1901), perioada caracterizata printr-o inflorire economica si culturala fara precedent, Marea Britanie atingand apogeul puterii maritime si coloniale.
Tot pe 5 Iunie 1916, a inceput "Primavara Araba” impotriva imperiului Otoman. Sa speram, desi am indreptatite dubii, ca noua "Primavara Araba” nu va rodi in exclusivitate pentru organizatiile teroriste.
La 5 Iunie 1968, senatorul Robert F. Kennedy a fost asasinat la Hotelul Ambasador din Los Angeles. La 43 de ani de la acest tragic  eveniment, asasinul Sirhan Shirhan, o duce bine merci - a se citi trei mese pe zi, televizor, sala de lectura, sala de fitness, tratament medical gratuit si multe alte avantaje inaccesibile celor care s-au jertfit pentru aceasta tara - intr-o inchisoare federala Americana. In plus, deloc de neglijat, Shirhan apeleaza la autoritatile americane, pentru eliberarea lui neconditionata. Cum America este tara tuturor posibilitatilor, sunt curios ce ne rezerva viitorul.
Tot pe 5 Iunie, dar in anul 1947, intr-un discurs tinut  in aula Universitatii Harvard, Secretarul de Stat George C. Marshall a trasat obiectivele planului care-i poarta numele. Ca o parere strict personala, care din start ar putea fi eronata, redresarea Germaniei nu s-a facut cu banii americani, ci cu masurile de austeritate luate de doi economisti de geniu, Ludwig Erhard, elev al lui Djalmar Shacht si al lui Kondrad Adenauer. Banii nu sunt totul ! Si Pamantul stramosesc primeste miliarde de euro, dar nu este capabil sa absoarba ajutoarele. Ne lipsesc oamenii capabili si patrioti, sau parafrazand pe Tudor Arghezi, ne lipsesc…… stiti dumneavoastra cine.
5 Iunie 1967, marcheaza inceputul Razboiului de 6 zile, cand aviatia israeliana a distrus la sol avioanele apartinand Egiptului, Siriei, Jordaniei si Irak-ului si a incercuit trupele Egiptene, aflate in peninsula Sinai. O pace relativa - perioada dintre doua razboaie - s-a instituit, pace asigurata, asa cum am mentionat anterior, datorita profesionalismului celor mai perfectionate organizatii de intelligence din lume cat si instalatiilor de la Didona, Desertul Neghev, gata de a intra in functiune in orice moment. Inca odata, felicitari sincere lui Tamir Prado si Yuval Diskin, conducatorii celor doua organizatii, care asigura si "consultatii tehnice”  organizatiilor similare americane.  
Iunie curent nu ne aduce nimic nou, asa cum am mai mentionat, "Air America” a fost preprogramat sa se prabuseasca sub privirile indiferente a sute de milioane de oameni, care nu realizeaza discrepanta flagranta intre masurile preconizate de Pontifus Maximus si spiritul poporului American.  
A. C. Ton      

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2667-Din-lumea-lui-Stanley-Kramer-994.aspx