OAMENI CARE NU TREBUIE UITATI ; Parintele Profesor Nicolae Bordasiu



Chiar daca sunt mai rare momentele deosebite din viata noastra, ele ne insotesc zile de-a randul cu bucuria ca am avut prilejul sa le traim. Ma trimite gandul la o zi de adevarata sarbatoare in vara anului 2010 cand am revazut o remarcabila personalitate a spiritualitatii romanesti, Preacucernicul Parinte Profesor Nicolae Bordasiu, Parohul biseruii « Sfantul Silvestru » din Bucuresti, care a cucerit inimile enoriasilor marcandu-le viata ori personalitatea in sens pozitiv si luminos ca demn urmas la aceasta biserica  al slujitorului sacerdotal, Parintele Constantin Galeriu.
Nu intentionez sa-i prezint activitatea Parintelui Nicolae Bordasiu, s-a scris mult, e plin internetul de insemnari care-i sustin indreptatirea de a fi asezat in galeria oamenilor care nu trebuie uitati. Eu vreau sa vorbesc mai ales despre o amintire deosebita care ii subliniaza personalitatea, iar mie mi-a incalzit inima si prin apropierea de prietenul nostru comun, profesorul Teodor Damsa.  
Pe parintele Nicolae Bordasiu l-am cunoscut in primii ani ai tineretii si a trecut prin viata mea doar ca o strafulgerare, dar a lasat  urme  de neuitat. Mult timp i-am pierdut urma, dar cativa ani buni a fost foarte prezent prin prietenul sau si fost coleg de facultate, Teodor Damsa, care mi-a fost logododnic si numai imprejurarile potrivnice ne-au zadarnicit casatoria. Mai tarziu, cand am dat de urmele parintelui Nicolae Bordasiu, parca era un facut, mereu intervenea cate o piedica pana cand a sosit si ziua implinirii acestei dorinti. A fost o dupa-amiaza in care am retrait multe momente din trecutul acelor vremuri, am evocat personalitatea deosebita a profesorului Teodor Damsa si am lasat sa picure o lacrima pentru  plecarea lui in lumea celor drepti. Mi-a povestit scene din viata sa ca o completare la ceea ce mai cunosteam, timp in care am retrait in lumea de atunci. Ne-am amintit cum a trecut prin grele incercari ale vietii, mai ales intre anii 1948 si 1955 pentru convingerile sale politice si actiuni anticomuniste. Rememorarile facute fara patima, dar  sustinute de idei si trairi inaltatoare a pus in lumina cultura sa aleasa si trasaturi morale mostenite de la srtamosii sai. Pentru ca a fost unul dintre membrii fondatori ai « Rugului Aprins » de la manastirea Antim, pentru ca a fost presedintele Asociatiei Studentilor de la Teologie si  a contracarat activitatea UTC-ului infiintand Asociatia Tineretului Ortodox Studentesc (ATOS), a fost condamnat in lipsa la 20 de ani inchisoare.
 Pe atunci, tanarul Nicolae Bordasiu, nascut in localitatea Sabolciu, aproape de Oradea si de comuna Ineu de Cris in care ma aflam eu ca tanar cadru didactic, a stat ascuns prin satele bihorene, fiind cautat de securitate. L-au descoperit in 1955 si au urmat ani grei de inchisoare pana in 1964.
   Buna mea prietena de atunci, Ileana Negrutiu, din localitatea invecinata, Tileagd, ma tinea la curent cu vestile mai importante din viata palpitanta a absolventului de Teologie cu Magna Cum Laudae, Nicolae Bordasiu. Teodor Damsa, bihorean si el, pe atunci profesor la aceeasi scoala cu mine in Ineu de Cris, ii completa portretul povestindu-ne in mare taina cate ceva din activitatea lor din timpul cursurilor Facultatii de Teologie.
Din dureroasa existenta traita in acele vremuri, mi-a ramas intiparita o intamplare a luptatorului anticomunist Nicolae Bordasiu. Calatorind odata intre doua sate manat de hartuiala securitatii, in drum i-au iesit securistii inarmati. Nu-l cunosteau.  I-au cerut sa se legitimeze.  Pastrandu-si calmul, le-a vorbit in graiul taranului bihorean, asa cum il recomanda si imbracamintea. Le-a spus  ca este de-a lui « cutare » din neamul lui « cutare » care este presedinte la Primarie... si ca oricare taran care merge la muncile campului, nu umbla cu buletinul la el, il tine acasa invelit in jolj de branca (batista) si pus pe polita.
Mai apoi, ne-a umbrit sufletul cand am aflat ca acest tanar atat de puternic, a intrat intr-o stare de depresie, din cauza izolarii din timpul celor sapte ani traiti in stres si dupa alte norme de viata. Doar noaptea mai iesea din casa, umbland singur prin preajma casei in care statea ascuns. Facea scurte plimbari si miscari cu mare fereala, iar ziua dormea pe unde se putea. Oameni de nadejde, care mi-au starnit multa admiratie i-au tinut scutul riscand, dar viata lui se scurgea ca intr-un gol. Nu avea de citit decat Biblia. Ca sa-i indulcesc si eu macar cu un strop izolarea atat de apasatoare, am luat hotararea sa merg cu Ileana, sa il cunosc si sa povestim cate ceva din viata de toate zilele care se scurgea pe langa el atat de dureros. A fost o seara palpitanta. Mi-au ramas in minte ochii cu o privire blanda, cereasca si plini de suferinta acceptata cu demnitate, o suferinta care-mi amintea de Avram Iancu. Dar nu peste multa vreme am intrat intr-o si mai mare tulburare. Am aflat ca securitatea l-a arestat. Nu mi-am regretat nicio clipa gestul, ba din contra, mi se parea ca am facut prea putin. Ma framanta insa mereu gandul ca, de voi fi condamnata pentru omisiune de denunt, asa cum a fost condamnat mai tarziu la zece ani de inchisoare si Teodor Damsa, intr-un alt proces,  s-ar putea sa nu fiu capabila de aceeasi tarie morala ca cel pe care il consideram erou.  Desigur ca numai elanul tineretii si frumusetea inalta a sentimentelor pentru oamenii deosebiti, frumuseti cu care suntem inzestrati in anii fara prea multa experienta de viata au facut sa trec pragul riscului major. Mai tarziu nu stiu daca as mai fi fost asa «viteaza», dar stiu ca atunci eram mandra de gestul meu.

S-au scurs de-atunci 6 decenii. Nu decenii, ci valatuci de timp parca s-au prabusit peste noi si daca nu l-as fi avut in fata pe Parintele Nicolae Bordasiu, as fi putut sa ma intreb daca toate aceste intamplari din trecut, retraite acum, nu sunt doar fulgerari ale inchipuirii mele.
 Nu putem lupta cu efemerul care inghite si ceea ce odata intruchipa neclintirea, stalpii cei mai puternici ai rezistentei umane, dar atat cat ne sta in putinta, trebuie sa pastram aprinsa lumina care vegheaza asupra oamenilor  care si-au inchinat viata semenilor sai.
Pastrez in gand si in adancul inimii candela aprinsa  pentru Parintele Nicolae Bordasiu, oamenilor de mare omenie care au riscat adapostindu-l timp de sapte ani si prietenului nostru comun,  profesorul Teodor Damsa, oameni sesuti din lumina, carora le trimit in gand, aici pe pamant sau in inaltul albastrului senin cele mai luminoase ganduri, calde sentimente si deosebita pretuire.

Elena Buica – Buni

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2647-OAMENI-CARE-NU-TREBUIE-UITATI-Parintele-Profesor-Nicolae-Bordasiu.aspx