Unirea Transilvaniei cu Romania comemorata la Misiunea "Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin

Misiunea Greco-Catolica "Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin, California, a comemorat duminica, 28 noiembrie 2010, printr-un program special, 92 de ani de la unirea Transilvaniei cu Romania si faurirea Romaniei Mari.

Comemorarea a inceput cu o slujba de Te Deum oficiata, dupa Sfanta Liturghie, in cinstea eroilor neamului si pentru ca Domnul Dumnezeu sa binecuvanteze poporul roman de pretutindeni.

Dupa terminarea slujbei religioase, membrii comunitatii s-au retras intr-o sala alaturata bisericii unde s-a evocat evenimentul petrecut pe 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, cand Transilvania s-a unit cu Romania.

Evenimentul s-a deschis cu intonarea imnului de stat al Romaniei "Desteapta-te romane”, urmat de o rugaciune de multumire pentru toate darurile cu care Dumnezeu a binecuvantat Romania.

Primul care a vorbit in cadrul intalnirii a fost domnul Luchian Patton, directorul revistei Clipa. Intr-o prezentare sistematica, acesta a vorbit despre contextul istoric din preajma “dezmembrarii a trei imperii: Tarist, Otoman si Austro-Ungar”, care au facilitat faurirea Romaniei Mari la 1918.

Domnul Vasile Bechis, octogenar si fost detinut politic in Romania, a vorbit despre necesitatea pastrarii identitatii romanesti si constiintei nationale. "Ganditi-va ca in 1918, cand nu erau nici telefoane celulare si nici internet, peste o suta de mii de romani din Transilvania s-au adunat la Alba-Iulia pentru a sarbatori unirea”, a spus acesta. "Au venit pe jos, cu carutele, cu trenul, si au dormit pe unde au putut pentru ca au avut un gand maret.” In incheierea cuvantului sau, Domnul Bechis a recitat poezia "Poetul" de George Cosbuc si un fragment din poezia "Ani, pribegie si somn” de Lucian Blaga.

Domnul Neculai Popa a recitat versuri din poeziile lui Radu Gyr.

Parintele Cristian Terhes, preotul misiunii, a vorbit despre rolul pe care Biserica Greco-Catolica l-a avut in faurirea Romaniei Mari la 1918. "Biserica Greco-Catolica din Transilvania a fost cea care a creat, prin Scolile Blajului, ideea de «constiinta nationala romaneasca» si nevoia unirii romanilor intr-un singur stat”, a spus acesta. "Fara Biserica Greco-Catolica Romania Mare nu exista.”

La sfarsit, Domnul Neculai Popa, fost detinut politic in Romania in perioada regimului comunist, a multumit tuturor participantilor pentru prezenta si pentru ca, “desi departe de tara, au tinut sa comemoreze acest eveniment special din istoria tuturor romanilor”.

Evenimentul comemorativ s-a incheiat cu intonarea cantecului “Treceti batalioane romane Carpatii” si cu gandul impartasit de toti participantii de a mai organiza asemenea evenimente cultural romanesti pe viitor.

Misiunea Greco-Catolica "Sf. Ioan Botezatorul”

www.sfioan.org

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a2082-Unirea-Transilvaniei-cu-Romania-comemorata-la-Misiunea-Sf-Ioan-Botezatorul”-din-Tustin.aspx