TEISM SI ATEISM ÎN PROZA ANTI-COMUNISTA

George BAJENARU


O carte despre dragoste si convertire la credinta, romanul „Dincolo de curcubeu” de Cristian Petru Balan


Dupa revolutia din 1989, literatura romana a cunoscut o adevarata explozie de proza anti-comunista. Cartlor scrise si publicate pana atunci in editurile din Vest, de un Dumitru Bacu, Vintila Horia, Paul Goma, Virgil Gheorghiu si alti scriitori, li s-au adaugat mereu altele, jurnalele de detentie avand un procent precumpanitor.

Desi o asemenea proza a umplut in ultimii ani paginile multor reviste, precum si rafturile librariilor din tara si din strainatate, ea este inca deficitara in ceea ce priveste diversitatea tematica, precum si mijloacele de realizare artistica. In cazul cand literatura anti-comunista trece dincolo de nivelul dispozitiei incarcate de fapte si intamplari extraordinare, traite de autori in inchisori sau in lagare de munca fortata, avem de a face cu mult prea dificilaproza de fictiune, mai putin practicata sub acest aspect, din motive lesne de inteles, o asemenea proza presupunand, fireste, un autor experimentat, de real talent scriitoricesc, capabil sa convinga cititorul de urmarile periculoase ale impactului ideologic comunist asupra formarii indivizilor sociali.

Una din temele extrem de putin aborate inproblema romaneasca de fictiune este si aceea a conflictului dintre teisti si ateisti. Cartea intitulata „Dincolo de curcubeu”, de Cristian Petru Balan, se impune a fi tratata ca un act necesar de creatie, aparut la timpul potrivit. Ea a fost scrisa, dupa cum mi-a marturisit autorul, „in anul 1987, in numai o singura luna”. Dupa cinci ani (1992), a aparut la editura „North America” din Chicago, zabovirea fiind din cauze financiare. Lucrarea este subintitulata „Un roman al convertirii la credinta”. Citind-o, am descoperit, fila de fila, ca pe o carte a eliberarii sufletesti si a imbunarii omului prin creinta in Dumnezeu, convertirea din starea de atei intru acea de crestini a celor doi eroi principali , Mihai Doran si Florin Vernescu, fiind in cele din urma singura cale de transformare a caracterului acestor tineri, intr-o vreme cand propaganda ateista din Romania anilor 1970 reusise sa instraineze mai ales tineretul tarii de practicile religioase traditionale, incorsetandu-i libertatea de gandire si dezumanizandu-i, uneori, caracterele, in cazul celor slabi.

Situat la antipodul jurnalelor de disidenta, referitoare la aeeasi peioada istorica a deceniului al optulea, cum ar fi, sa zicem, „Culoarea curcubeului” de Paul Goma, in care autorul este el insusi un erou al zilei, in confruntarea cu liderii comunisti si instrumentele lor de tortura, romanul „Dincolo de curcubeu” aduce, pe parcursul a peste patru sute de pagini, un extraordinar proces de transformari sufletesti, datorat in exclusivitate confluentei dintre dragostea mana si cea divina, intr-o societate intemeiata pe o doctrina ateista si bantuita de arivism si minciuna, autorul insusi dovedindu-se a fi un excelent cunoscator al Bibliei si al religiilor practicate in mod legal sau clandestin in Romania abuzurilor de tip comunist. Daca in viziunea lui Goma „curcubeul” este simbolul pamantean al pluralismului politic si al democratiei spre care tinde lupta anti-comunista a autorului erou, in viziunea lui Balan, curcubeul pare a fi echivalentul puritatii si decantarii sufletesti a omului. Dincolo de el se produce, precum in povestea biblica a lui Saul (devenit apostolul Pavel), impactul omului cu lumea divina, inteleasa ca adevar absolut.

Banuit de caractere si actiuni contrastante, impanat cu scene de familie, profesionale, de pustnicie si de credinta, cu conflicte determinate de convingeri politice, filosofice, dar mai ales religioase, romanul lui Balan incepe si se sfarseste cu aspiratii omenesti tulburatoare, catre luminasi adevar absolut. Pe aceasta cale, lumina curcubeului este menita sa aminteasca „de legamantul vesnic” al omului cu divinitatea. Trairea luminii divine, a „Luceafarului orbitor” de dincolo de curcubeu, ramane insa un privilegiu al celor alesi, al spiritelor atingand perfectiunea. Ea poate fi lumina miraculoasa revarsandu-se din poeziile lui Lucian Blaga, lumina cautata odinioara de Goga in poezia „Rugaciune”, ori „nadirul latent” din poezia lui Ion Barbu sau - de ce nu? - lumina lucida a ideilor pure, vazute candva de Camil Petrescu.

Scris intr-o maniera incitanta, cu personaje si actiuni oglindite prin alternanta sau in planuri paralele, cu o tehnica a contrapunctului menita sa finalizeze momente de inalta tensiune, cu un limbaj colorat si savuros, de la expresia neaosa romaneasca, pana la cele savante, cu dialoguri si comentarii subtile, erudite, romanul „Dincolo de curcubeu” surprinde si capteaza de la prima pana la ultima pagina, amintind intrucatva de tehnica si mijloacele de realizare artistica din romanul „Sertarul cu aplauze” de Ana Blandiana.
Despre ce este ce este vorba? Mihai Doran, un tanar fiu de preot si un ateu, originar din Ploiesti, absolvent al Facultatii de biologie din Bucuresti, profesor in satul Valea Dulce din Ardeal, de unde va demisiona dupa doi ani de munca la catedra, este obsedat de ideea de a gasi „un raspuns fierbinte la o intrebare fundamentala” ceea ce presupune, nici mai mult, nici mai putin, decat o viata de „meditatie in singuratate”. Gestul sau refractar, de retragere din sistemul socio-politic al unei societati ce ii apare „plina de contradictii, de mizerie, de crime politice si minciuna”, aminteste de cel al profesorului Alexandru din romanul „Sertarul cu aplauze” al Anei Blandiana. Refugiul tanarului Mihai Doran in singuratatea padurii starneste o reactie plina de nedumerire si revolta nu atat din partea colegilor de catedra, cat din partea partea tatalui sau, preotul Ilarion, care isi numeste fiul „nebun de legat” si ii vine chiar sa-l „puna la acatiste”...

Dar iata ca in timp ce un tanar se retrage din viata profesionala, luand calea codrilor si a pesterilor din munti, un altul, inginerul Florin Vernescu, securist experimentat si activist agresiv, insetat de functii politice, candva un infant abandonat la trei luni de la nastere si crescut la o casa de copii din Sinaia, se afla in culmea gloriei profesionale, mai ales in cadrul unei uzine de exploatari miniere, al carei director va ajunge in curand prin actiuni de sabotare si santaj, pentru ca mai tarziu sa i se ofere functia de ministru al minelor, sustinut fiind de un stab de partid, persoana numarul trei in conducerea statului, in speranta ca Florin va deveni presedintele tarii si sotul Zoicai, unica fiica a acelui conducator de partid.

Intre timp, Florin urmeaza si un curs politic postuniversitar. Lucrarea de diploma cu tema „Mijloace si oportunitati pentru limitarea si eradicarea completa a prozelitismului religios in zonele infestate ale tarii noastre” ii da o mare satisfactie. Sentimentul sau de ura adanca fata de religie si practicile religioase il obsedeaza. Isi manifesta acest sentiment prin ruperea lantisoarelor cu cruciulite de la gatul fetelor (din propria uzina), devenite jucariile lui din nopti de orgie, prin rastalmacirea in maniera grosolana a unor precepte biblice, ori prin ridiculizarea si desacralizarea unor simboluri religioase, fapte ce le savureaza ca pe niste delicii intelectuale. La toate acestea, autorul adauga comentarii de ordin politic, religios, stiintifico-fantastic etc., uneori direct, alteori prin intermediul unor caractere secundare, unele chiar pitoresti (scriitorul Elizeanu, specialist in OZN-uri, urmarit si el de securitate, Dorina, sotia lui, batranul pensionar Ioan Radulescu, batranul pastor Iubas, Veronica, Fidelia s.a.)

Romanul, in ansamblu, este dominat insa de actiuni si fapte contrdictorii in care sunt implicate si urmarite indeaproape destinele celor doi tineri, Mihai si Florin. In timp ce profesorul Mihai Doran va gasi raspunsuri la intrebarile sale datorita unei viziuni supranaturale, intr-o pestera din inima muntelui, inginerul Florin Vernescu descopera in sufletul religios al Veronicai Marcu, o tanara laboranta din uzina „Abatajul Rosu”, un loc de refugiu linistitor si de spovedanie, de eliberare de pacate comise, pacate a caror amintire ii tortureaza constiinta. Puritatea genuina a Veronicai are asupra psihologiei lui Florin un efect terapeutic miraculos. El va renunta la perspectiva casatoriei cu Zoica, nepoata a lui Ceausescu, riscand astfel pierderea portofoliului de ministru al minelor, ca sa nu mai vorbim si de visul lui ascuns de a deveni presedinele statului.

Interesante pagini de introspectie si analiza psihologica, insotite de conflicte exterioare la scara micro sau macrosociala, aduc sub ochii cititorului un sensibil si unic proces de transformare a unei lichele extrem de inteligente, intr-un om cu o etica superioara, intemeiata pe credinta in Dumnezeu. Regasirea Veronicai, refugiata intre timp acasa, in satul Rau de Mori, din tinutul Hategului, ii aduce lui Florin remediul spiritual. Intamplari dramatice petrecute impreuna, il fac sa se convinga de puterea miraculoasa pe care o da omului credinta in Dumnezeu si in Iisus Hristos.

Urmeaza un delicat proces de initiere in credinta si de mantuire prin tainele religiei. Ascultarea ca act de intelepciune are in acest proces rolul determinant. Prezenta lui Florin la una din serile religioase al Oastei Domnului de la biserica din satul Rau de Mori, este un eveniment extraordinar pentru intreaga comunitate. Autorul spune ca „venise multa lume acolo, mai multa ca oricand, unii in mod special, fiindca toti auzisera ca un fost ateu, devenit ministru, si un fost prigonitor al crestinilor, l-a acceptat pe Dumnezeu datorita felului cum Veronica Marcu, membra a acestei biserici, l-a putut schimba intr-un timp foarte scurt.” La intrarea in biserica, cei doi tineri vor fi binecuvantati de pastorul lacasului de cult. In timpul programului religios, Veronica il acompaniaza pe Florin (acum logodnicul ei) la orga, atunci cand acesta interpreteaza, „cu o voce splendida de bariton”, cantecul „Ce mare esti”. In fata fata credinciosilor prezenti in biserica, Florin face o marturie, un fel de spovedanie publica despre pacatele si ratacirile lui. In ochii si cuvintele lui Florin se poate citi bucuria descoperirii credintei in cuvantul Mantuitorului. Este insa intrerupt de urletul vocii ragusite a lui „Batau, secretarul de partid de la uzina „Abatajul Rosu”, pitulat pana atunci in fundul bisericii, impreuna cu alti trei indivizi. „Cu asta te-am aranjat, domnule tovaras director”, striga Batau „cu gura schimonosita de rautate”. Are loc o incaierare intre credinciosi si securistii inarmati. Interventia directa a lui Florin face sa se evite o varsare de sange. Indepartati, trimisii lui Satana se vor opri in drumul lor la o carciuma, dupa care vor suferi un accident grav de masina.

Ce se intampla cu Mihai? Dupa viziunea impresionanta din pestera si dialogul cu Iisus Hristos, intruchipat din lumina divina de „dincolo de curcubeu”, tanarul biolog si fost ateu, se va intoarce acasa, cu gandul de a se consacra studiului Sfintelor Scripturi. La sosirea in Ploiesti, orasul sau natal, Mihai nu mai recunoaste, pentru inceput, drumul spre casa, spre Biserica „Trei Ierarhi”, in a carei casa parohiala locuise impreuna cu parintii, deoarece sfanta biserica fusese ascunsa de noi blocuri masive de locuinte. „Degetul aratator” al dictatorului ateu a facut sa se ascunda prezenta multor biserici din tara, dupa cum remarca autorul. Ajuns acasa, Mihai va povesti, spre bucuria parintilor, cum L-a descoperit el pe Iisus, in acea viziune coplesitoare, amintind despre vocea blanda a Mantuitorului si puternica stralucire a fetei si trupului Sau. Pentru intoarcerea lui la credinta, Mihai va primi binecuvantarea tatalui sau, apoi isi va cauta singur rost in lume, fie revazand cartierul, fie trecand inca o data prin singuratatea padurii unde se va intalni cu scriitorul Elizeanu caruia ii va arata ca acolo scrisese un foarte interesant jurnal de insemnari zilnice pe tematica religioasa, intins pe zeci de pagini intime, pe care le putem citi si noi...

Descoperind, la randul sau, o noua cale de existenta prin credinta in Dumnezeu, Florin isi va lua ramas bun de la uzina. Romanul se incheie cu savarsirea sacramentului botezarii crestinilor Florin, Mihai, Fidelia si Codrin. Ritualul are loc in mijlocul naturii, la un rau din apropierea satului si aminteste de cel al botezului sfantului Ioan, in apa Iordanului. Veritabile imagini placute de religie crestin ortodoxa, dar si ecumenica, intr-o atmosfera tipic romaneasca, simbolizeaza in chip fericit victoria Teismului asupra Ateismului. Bucuria botezului trezeste in inimile tinerilor, odinioara rataciti, sentimentul puritatii renasterii. Privirile lor cautand lumina de „dincolo de curcubeu” semnifica aici nevoia de eliberare totala a omului de poveri necurate, prin Adevarul absolut, intruchipat in ideea de Dumnezeu, ca izvor unic si ratiune a existentei umane pe acest pamant.

Conflictul dintre atei si credinciosi, existent timp de peste patru decenii in Romania, ramane inca, prin caracterul sau supersensibil, un subiect extrem de dificil pentru proza de fictiune.

Lasand la o parte unele din divagatii de ordin structural, ca si verbalismul caruia autorul ii cade prada volens-nolens, furat fiind pe de o parte de complexitatea problematicii cartii sale, iar pe de alta de vasta-i paleta de cultura lingvistica si filosofica, spun cu toata convingerea, ca meritul scriitorului Cristian Petru Balan ramane acela de a fi produs o opera literara de pionierat, plina de fantezie creatoare si de un nivel artistic vadid superior.
----------------------------
George BAJENARU (n. 4 nov. 1938, Tunari, langa Bucuresti) este un cunoscut si foarte apreciat poet, prozator, critic si istoric literar, publicist si traducator, membru al Uniunii Scriitorilor Americani si al Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinta, autor a numeroase carti de succes publicate in tara si Statele Unite (unele bilingve, romana si engleza), un apreciat redactor roman la una din cele mai prestigioase ziare din lume „The Christian Science Monitor”, care apare la Boston SUA. Cronica de mai sus a fost reprodusa dupa „Meridianul Romanesc” din 6 martie 1998, pp. 15-17, din Los Angeles.

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a19594-TEISM-SI-ATEISM-206-N-PROZA-ANTI-COMUNISTA.aspx