General specialist în contraspionaj: ,,Emil Constantinescu a gratiat un tradator!”

Autor: Crisu Popescu

General (r) Aurel Rogojan, specialist in contraspionaj si fost profesor al Institutului National de Informatii, a sustinut o conferinta de presa, la Valcea, avant in dezbatere teme extrem de importante. Fostul sef de cabine al comandantului Securitatii a tratat in nota proprie si profesionista teme specifice: tradare nationala, coruptie la nivelul clasei politice, interesul serviciilor secrete straine pentru partidele din Romania si spionajul economic.

Lubrifiantul ,,coruptie” si clasa politica
Despre problemele clasei politice din Romania, generalul (r) Aurel Rogojan, a declarat: ,,Parlamentul Romaniei ne reprezinta pe noi, dar ne dezamageste foarte repede. Are o cladire mare, frumoasa, functionala, cu tot confortul necesar pentru a gandi si a crea legi bune. Ajung pana acolo incat, daca am securiza Parlamentul ca pe un penitenciar de maxima siguranta, eroare ar fi intre 5- 10%, fiindca intra infractori gata facuti. Pentru sa sistemul de promovare este mita. spaga! Guvernul din umbra, real, atotputernic, despre care vorbeam in sala (n.r. conferinta de presa a avut loc dupa discursurile de la lansarea cartii) este cel care plateste, finanteaza si scoate in fata niste marionete politice. si atunci nu stiu cum pot sa dau unui Parlament care isi dovedeste apetenta pentru infractiune, circa 200 de cazuri identificate, girul. De regula, in criminologie, ceea ce se cunoaste constituie doar o treime din totalitatea faptelor. Daca Parlamentul are 600 de membri, acesti 200 sunt treimea din realitate. Fiindca sistemul de finantare al partidelor, care se devoaleaza acum, reclamandu-se intre ei, ne dovedeste ca toata clasa politica romaneasca, cu rarisime exceptii, s-a promovat si si-a exercitat puterea cu lubrifiantul numit coruptie. Daca s-ar eradica coruptie, printr-o toleranta zero, vom auzi scrasnind toate mecanismele sociale politice si economice, iar tara ar sta pe linie moarta. Aceasta e realitatea tragica pe care o traim.”

Partidele mici, balama, in slujba serviciilor secrete straine
Rugat sa faca un clasament al celor mai anti – nationale partide de pe spectrul politic national, fostul profesor si formator al mai multor generatii de ofiteri de informatii, a mentionat: ,,Este greu de dat un raspuns asupra unui clasament al partidelor anti – nationale, pentru ca declaratiile si luarile lor de pozitie publice nu sunt exercitii de sinceritate, ci doar de imagine. Obiectiv vorbind, toate partidele politice au gresit grav in raportul cu interesul national, pe care eu il definesc prin binele public. In acelasi timp, toate partidele politice din Romania, ca virtuali detinatori ai puterii, sunt cercetate informativ, curtate si cultivate de agentiile secrete ale statelor care au interese economice in Romania si vor sa si le asigure in conditiile alternantei la putere. Deci, ne putem gandi pe o anumita plaja, inclusiv la sustineri secrete din partea unor puteri straine, la care ei vad sanse de afirmare in politica. Sa fim siguri ca acele partide mici, de buzunar, balama, care detin ,,votul de aur” si care la un moment dat inclina balanta, fac parte din aceasta categorie. Exercitiu acesta i-a determinat pe unii sa fie intr-o parte sau in alta parte. Am avut situatia cand un candidat la presedintie, i-a spus reprezentantului unei mari puteri, ca daca ,,ma puneti pe mine – deci nu daca ma alege poporul – aveti tot ce vreti, iar daca va castiga celalalt, s-ar putea sa aveti probleme.” El a si castigat!”

Despre spionaj economic si tradare nationala
Temele pe care le stapaneste cel mai bine generalul Rogojan, nu au fost uitate. Fiind intrebat de diverse tentative sau fapte de spionaj economic si tradare nationala, autorul ,,Factorului intern” a explicat: ,,Prima condamnare pentru tradare, prin transmitere de secrete, cuantificata juridic cu 18 ani de inchisoare a primit-o un secretar de stat care raspundea de rezervele geologice, de hartile geologice si de tot capitalul de informatii strict secrete, de o importanta deosebita. A fost gratiat de presedintele Emil Constantinescu. Se afla, in momentul de fata, in Canada, de unde vin personaje care stiu mai bine ce este in subsolul romanesc decat stim noi. Fiindca din Romania, tot portofoliul de date si informatii secrete, pe zona economica, s-a evaporat. Pana si plansele cu proiectele retelelor edilitare, care se faceau in cel putin cinci exemplare, dintre care doua erau la primarie, nici alea nu se mai gasesc. Daca vrem sa nu se distruga vreun cablu electric, trebuie sa-i chemam pe batranii care au lucrat la retele, sa ne spuna ei pe unde trec. Fiindca documentele nu mai exista, cineva facandu-le proprietate privata. Cand au venit rusii la Combinatul de Oteluri Speciale de la Targoviste, primul lucru pe care l-au facut a fost sa urce intr-o camioneta tot ce-a insemnat documente secrete. Combinatul devenise proprietatea lor, fara nicio clauza de protectie in contract. Le-au dus! Noi am rezolvat ce-am rezolvat la Targoviste, prin tratative pe fata sau prin spionaj economic, ca acum putem spune, ba cu japonezii, ba cu suedezii. La Oradea au concurat cu Toyota, care avea intentii foarte serioase. Au cumparat mai ieftin ca Toyota si apoi, primul lucru pe care l-au facut, a fost inchiderea sectiei de aluminiu tabular, care era furnizor al NASA. Practic era o componenta de razboi strategic intre rusi si americani, care se producea in Romania. La Rosia Montana informatiile vin din Canada. stefan Kirally este cel despre care v-am spus ca a fost condamnat la 18 ani. Dupa aceea, personaje din anturajul lui Kirally au infiintat o firma de cartografiere a Romaniei – Geo Strategies – care sub pretextul cartografierii teritoriului, pentru instalarea retelelor de telefonie mobila, a facut, de fapt, harti tactice folosite pentru lovituri de maxima precizie in cazul unor bombardamente. Firma Geo Strategies era monitorizata pentru suspiciuni de culegere de informatii si transmitere a informatiilor secrete. Aparusera pe acolo persoane din serviciile secrete canadiene, fie rezervisti, fie activi si primise informare si presedintele Constantinescu. Acesta, prezent la deschiderea unui an universitar la Cluj, a vizitat si respectiva firma. S-a uitat pe niste planse, a ascultat niste explicatii si s-a intors spre cineva spunand ,,unde sunt, mai, spionii?!” Deci, decizia politica este decizie politica… Serviciul este doar un instrument.”

Manifestare culturala de exceptie
Conferinta a avut loc la finalul lansarii cartii ,,Factorul intern – Romania in spirala conspiratiilor”, scrisa de gen. (r) Aurel Rogojan. Evenimentul a fost organizat exemplar de Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din Serviciul Roman de Informatii (ACMRR din SRI) – Valcea, condusa de col. (r) Grigore Predisor, moderator si amfitrion al intalnirii. Alaturi de generalul Rogojan, au fost prezent general colonel (r) Iulian Vlad, fostul comandant al Securitatii inainte de 1989. In fata unei sali arhi – pline (aproximativ 120 de persoane, fosti ofiteri de informatii, oameni de cultura, jurnalisti sau pasionati de astfel de literatura documentara), la Biblioteca Judeteana ,,Antim Ivireanul” din Ramnicu Valcea, generalul (r) Iulian Vlad a dat citire unor pareri si cronici facute de diversi jurnalisti si specialisti, cu privire la cartea lansata de fostul sau colaborator. Cei doi au fost insotiti la Valcea de alti doi generali rezervisti, specialisti in informatii: Adrian Barbulescu si Constantin Dogaru, dar si de cunoscutul ziarist Corneliu Vlad. Din delegatie a mai facut parte Adelina Palade, fost sef al Departamentului de Comunicare din SRI, fosta eleva a generalului Rogojan. Finalul a apartinut tot autorului, care, in aplauzele salii a spus: ,,Vivat, crescat, floreat, Romania Magna!”
Sursa: Gazeta Valceana
Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a19551-General-specialist-238-n-contraspionaj-Emil-Constantinescu-a-gratiat-un-tradator-”.aspx