America nu se trezise inca, deplin,
Cerul inalt abia isi limpezea ochii cu soare,
Dimineata de septembrie migra spre vest, linistita,
Lin, ca o floare
Pe suprafata unui lac de ispita.
Muscatura aceea amara a cazut, rea,
Ca o insulta otravita;
A fost chiar diavolul care-a lovit,
Ascuns de neagra lui perdea,
Cu blestemata lui copita.
Spatiul si timpul ardeau in tacere
-Mpreuna cu cele sase mii de vieti
Ce s-au urcat, urland spre cer,
Un val imens, ce-l va fi-atins pe insusi Creatorul,
Ca o tristete grea,
Ca o speranta ne-mplinita,
Ca o privire-ncremenita in eter;
O rugaciune retezata cu toporul.
De unde vine, oare aceasta nebunie?
Din ce seminte, ura se incheaga?
Din ce soi?
Ori, ea se zamisleste in noroi
Si creste-n taina pana se dezleaga,
Apoi se sparge, plina de furie
Si se adapa, rea, cu sangele din noi?
Gaseste, Doamne, plata pe masura
Si nu-i primi in casa ta de flori
Pe diavolii care te-au rastignit cu ura,
Pe diavolii care-au lovit in zori.
Dan David, Los Angeles, 10-13-2001