CEI CARE AU LOVIT IN ZORI

 

America nu se trezise inca, deplin,

Cerul inalt abia isi limpezea ochii cu soare,

Dimineata de septembrie migra spre vest, linistita,

Lin, ca o floare

Pe suprafata unui lac de ispita.

Muscatura aceea amara a cazut, rea,

Ca o insulta otravita;

A fost chiar diavolul care-a lovit,

Ascuns de neagra lui perdea,

Cu blestemata lui copita.

Spatiul si timpul ardeau in tacere

-Mpreuna cu cele sase mii de vieti

Ce s-au urcat, urland spre cer,

Un val imens, ce-l va fi-atins pe insusi Creatorul,

Ca o tristete grea,

Ca o speranta ne-mplinita,

Ca o privire-ncremenita in eter;

O rugaciune retezata cu toporul.

De unde vine, oare aceasta nebunie?

Din ce seminte, ura se incheaga?

Din ce soi?

Ori, ea se zamisleste in noroi

Si creste-n taina pana se dezleaga,

Apoi se sparge, plina de furie

Si se adapa, rea, cu sangele din noi?

Gaseste, Doamne, plata pe masura

Si nu-i primi in casa ta de flori

Pe diavolii care te-au rastignit cu ura,

Pe diavolii care-au lovit in zori.

Dan David, Los Angeles, 10-13-2001

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a185-CEI-CARE-AU-LOVIT-IN-ZORI.aspx