Dupa 20 de ani de carpeli…

… Romania a ramas mult mai inapoiata decat alte state din zona. Specialistii au calculat ca principalele structuri pe care se bazeaza activitatea Romaniei de astazi sunt: infrastructura rutiera si feroviara, fondul locativ, sistemele de electrificare si de incalzire, precum si cele de canalizare si furnizare a apei. Din pacate, multe dintre acestea n-au ajuns la aproape jumatate din populatia tarii, cea care traieste in zonele rurale. In Romania primitiva (cum ar numi-o unii!), oamenii se spala inca la lighean, merg la WC in fundul curtii si se incalzesc la foc, dupa ce tarasc lemnele din padure prin praful ulitei. Basca faptul ca destui romani folosesc, inca, seara… lumina lampasului.

Pe de alta parte, in mediul urban sistemele sunt vechi, produc pierderi si se degradeaza pe zi ce trece, in ciuda peticelor aplicate cu costuri minime. Totodata, oamenii calatoresc pe drumuri neamenajate sau pline de gropi, utilizeaza autobuzele care si-au depasit demult durata de viata si (multi) locuiesc in blocuri vechi, cu instalatii supralicitate.

Ce-i de facut? Autoritatile dau din umeri si motiveaza ritmul greoi al dezvoltarii prin lipsa finantarilor. Paradoxul tarii cu milioane de romani care zac in somaj, in timp ce ar exista o multime de lucruri de construit, sfarseste in blocajul financiar.

Romania a incheiat, ce-i drept, cu FMI si Comisia Europeana un acord de imprumut de 20 de miliarde de euro pentru a plati pensiile si salariile si pentru a reporni economia. Pentru a moderniza insa Romania ar fi nevoie - au calculat specialistii - de cel putin 50 de miliarde de euro, care sa ajunga la reabilitarea termica a blocurilor, modernizarea sistemelor necesare si a celor peste 11.000 de kilometri de drumuri de pamant. In unele cazuri insa, cu ritmul actual, acest proces ar putea dura chiar si 100 de ani. Din pacate…

GHEORGHE GIURGIU

 

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a1834-Dupa-20-de-ani-de-carpeli….aspx