Biroul de Informatii al Sectiei Militare din Transilvania si rolul sau în campania pentru apararea României Mari

Col. (r) Dr. Tiberiu Tanase   

In timpul primei conflagratii a secolului al XX-lea, din structurile informative ale statului roman faceau parte Structurile Informative din Ministerul de Interne - Siguranta Generala a Statului, Structura Informativa a Ministerului Apararii Nationale - Serviciul de Informatii al Armatei, dar si alte structuri informative Serviciul de Informatii si Contrainformatii romano-rus, Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei, si Biroul de Informatii al Sectiei Militare din Transilvania. Organizarea unui serviciu secret de informatii militar in Romania a intampinat mari greutati. Dupa cum atesta studiile si rapoartele intocmite in anul 1911 de catre ofiteri de la Marele Stat Major al armatei romane, cauzele principale care impiedicau organizarea serviciului de informatii erau „lipsa fondurilor banesti" si „inexistenta unei legi a contraspionajului in timp de pace. In intervalul 1911-1913 s-au depus eforturi pentru a remedia aceste neajunsuri. Incepand cu 31 ianuarie 1913, a intrat in vigoare Legea contraspionajului in timp de pace, care stabilea ca infractiune transmiterea sub orice forma a informatiilor despre apararea tarii si prevedea ca sanctiuni inchisoarea corectionala de la 1 la 5 ani sau o amenda de la 500 la 5.000 de lei[1]. De asemenea, au fost intocmite proiecte de organizare a unui nou serviciu de informatii, dar fara un rezultat practic, asa cum atesta documentele de arhiva, fondurile alocate fiind destinate altor intrebuintari. Mihai Moruzov[2] mentiona ca „pana la razboiul balcanic din 1913, armata noastra n-a dispus de un serviciu de informatii propriu-zis". Abia in acel an, cand armata romana a intrat in Bulgaria, s-a izbit de lipsa unui asemenea serviciu „si atunci s-au luat primele masuri pentru organizarea acestuia". La randul lui, Eugen Cristescu ne ofera urmatoarele detalii in legatura cu serviciul de informatii al armatei romane sa inceputul primului razboi mondial: „Marele Stat Major, prin Sectia a II-a, activa si el un domeniu informativ. Pe langa statele majore ale marilor unitati militare functiona cate un birou II, care facea contrainformatii in armata si contraspionaj pe teritoriu. Prin ofiteri special pregatiti si agenti de frontiera se infiltrau in tarile vecine elemente informative pentru adunarea materialului ce-i era necesar, in special in Ardeal, unde acestia aveau legatura cu patriotii romani din acea provincie[3].

In anul 1915 serviciul de informatii al Armatei Romane era capabil sa initieze misiuni speciale in scopul culegerii unor informatii necesare documentelor de planificare. Pentru serviciile de informatii romanesti, mai ales pentru cele cu caracter militar, s-au inregistrat in perioada 1914-1916 mari carente si in ceea ce priveste masurile de protectie contrainformativa. Bogata literatura istoriografica dedicata participarii armatei romane la primul razboi mondial a acordat spatii largi evidentierii starii de spirit profund patriotic a majoritatii romanilor. Numai ca, dupa cum au evoluat evenimentele, istoria a demonstrat ca patriotismul nu a fost suficient pentru a ne asigura decizia intr-o campanie ce-si propunea ca obiectiv strategic realizarea unitatii national-statale. Dimpotriva, indraznim sa afirmam ca, in momentul acela, avantul patriotic a fost anulat, in cea mai mare parte, de vulnerabilitatile in plan contrainformativ, atat al armatei, cat si, in general ale societatii romanesti. Afirmatia face referire la scurgerea secretelor de stat si militare sau de a caror divulgare s-au facut vinovati chiar unii dintre cei care, prin insasi natura profesiei, erau obligati sa vegheze cu sfintenie la apararea si protejarea lor. Coruptia, neglijentele stupide, traficul de influenta din „inalta societate", usurinta condamnabila cu care au fost tratate problemele importante pentru interesul national si, nu in ultimul rand, „palavrageala" au produs adevarate ravagii in societatea romaneasca. Mai mult, Comandamentul Austro-Ungar detinea o copie a Conventiei Militare incheiate de Romania cu Antanta, in august 1916, privitoare la conditiile intrarii tarii si a armatei romane in campanie alaturi de acestea si impotriva Puterilor Centrale. Rezulta de aici ca afirmatiile lui Eugen Cristescu si Constantin Argetoianu, privind buna pastrare a secretului intrarii armatei romane in razboi, in august 1916, sunt veridice doar in ceea ce-i priveste pe oamenii bine informati din Romania, nu si pe austro-ungari. Intr-adevar, Comandamentul Puterilor Centrale, pe baza fluxului informational obtinut de la potentialul informativ creat in Romania, a sesizat concentrarea fortelor principale romane spre Transilvania si, de asemenea, faptul ca, pentru acoperirea spatiului spre Bulgaria , armata romana va lasa in Dobrogea si pe Dunare forte destul de slabe. Ca urmare, Planul de cooperare al Coalitiei Puterilor Centrale prevedea invadarea Dobrogei de catre armata condusa de Mackensen, surprinderea punctelor intarite ale armatei romane de la Turcaia si Silistra, ca si patrunderea pana la cea mai ingusta portiune dintre Marea Neagra si Dunare.

Operatiile de pe frontul transilvan avea un caracter secundar, vizand ca obiectiv rezistenta pe pozitii intarite. Acest plan de campanie estima ca armata romana urma sa dezlantuie ofensiva in Transilvania, concentrand fortele principale la trecatorile din Carpati. Fortele secundare erau lasate la frontiera lor sudica, ceea ce corespundea, in esenta, realitatii. Fara indoiala ca aceste estimari facute de catre Inaltul Comandament al Puterilor Centrale au fost facilitate de toate acele vulnerabilitati in plan contra-informativ, pe care le-am mentionat anterior. Avem acum pe deplin justificate eforturile ofiterilor romani din cadrul M.St.M. de a reorganiza Serviciul de Informatii al Armatei, sub forma unui Birou 5 din Sectia a II-a M.St.M. „Proiectul de organizare" a fost intocmit probabil in primavara anului 1916, dar a fost pus in aplicare abia dupa intrarea Romaniei in razboi. Numai ca, asa cum avea sa spuna Mihai Moruzov mai tarziu, „un astfel de serviciu nu se poate improviza". Iata si explicatia faptului ca Biroul 5 n-a putut avea eficienta in campania din toamna anului 1916. In conformitate cu „proiectul", Biroul 5 trebuia condus de catre un ofiter superior, cu grad de locotenent-colonel, si de un ajutor, cu grad de maior. Era structurat pe doua diviziuni. Diviziune I (Studiul armatelor straine) era compusa din 4 subdiviziuni: A (Austro-Ungaria), R (Rusia), G.F. (Germania, Franta, Italia si Elvetia), B (Peninsula Balcanica, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia si Albania). Diviziune a II-a (Serviciul Informatiilor) era condusa de subseful Biroului 5 si se compunea din trei subdiviziuni:
- Subdiviziunea I (Serviciul interior sau contra-spionajul), condusa de catre un civil, avand principala misiune de „a impiedica organizatiile de spionaj straine sa actioneze pe teritoriul romanesc, la nevoie sa le intoxice cu stiri false";
- Subdiviziunea a II-a (Serviciul exterior), formata din agenti permanenti si ficsi, cu resedinta in orasele Odesa, Chisinau, Ungheni-Rusi, Sofia, Sumla, Timisoara, Sibiu, Cernauti, Belgrad, Brasov si Rusciuk (Agentii erau recrutati dintre romani pe baza sentimentelor de nationalitate si puteau sa-si creeze la randul lor, agenti, ceea ce insemna ca jucau rolul de rezidenti, iar informatiile trebuiau comunicate direct la centru);
- Subdiviziunea a III-a (Serviciul mobil), care avea in componenta agenti mobili sau de legatura si curieri de control. Agentii mobili faceau legatura cu cei ficsi, aducand informatii sau transmitand ordine. Acestia trebuiau sa cunoasca foarte bine limba si obiceiurile locuitorilor din tara in care erau trimisi in misiune. Curierii de control erau ofiteri din statul major, care se deplasau pentru a lua corespondenta de la atasatii militari si pentru a le transmite instructiuni.
In timpul misiunii era necesar sa culeaga informatii prin observarea directa, in urma carora intocmeau un raport (memoriu). Astfel de misiuni erau incredintate o data pe luna.

Alte atestari documentare evidentiaza ca in primele zile ale izbucnirii razboiului, actiunile cu caracter informativ, organizate in Transilvania de structurile specializate romanesti, au folosit agentura secreta. Agentii fusesera recrutati din randul numerosilor romani transilvaneni care isi manifestasera sentimentele nationale. Ei au pus la dispozitia structurilor informative romanesti, infruntand mari riscuri, toata priceperea pentru culegerea de date si informatii necesare planului de campanie in ipoteza intrarii Romaniei in razboi contra Austro-Ungariei. Semnificativa in aceasta privinta este scrisoarea adresata la 7 iulie 1915 de Matei C. Cosma ministrului de Razboi roman, prin care ii cerea sa fie repartizat la Comandamentul trupelor romane cand acestea vor patrunde in Transilvania „prin locurile cunoscute" si pe care „le indicase". Cu ajutorul unor astfel de colaboratori patrioti s-au creat cateva centre informative in Transilvania, Banat si Bucovina. Misiunea acestora era de a supraveghea pregatirile militare ale Puterilor Centrale si de in cele mai mici detalii, a teatrului de operatiuni in care urmau sa actioneze unitatile militare romanesti. Astfel de centre informative au functionat la Brasov, Sibiu, Cluj, Timisoara, Suceava si in alte orase Transilvania si Bucovina. Valoroase informatii, cu caracter militar despre pregatirile de lupta ale Puterilor Centrale, au cules si comandamentelor armatei romane colaboratorii Centrului Brasov, condus de Spiridon Boite. Activitatea acestui centru a fost sprijinita de 200 de colaboratori.

Activitatea centrului informativ din Bucovina a fost coordonata de profesorul Aurel Moldovan, care, pentru serviciile aduse statului roman, a primit aprobarea de a se stabili in Romania. In activitatea de culegere si trimitere a informatiilor despre pregatirile austro-ungare a fost sprijinit de fratii sai, Dumitru, Iosif si Rudolf, precum si de numerosi intelectuali. Dupa declararea starii de razboi cu Austro-Ungaria (14/27 august1916), unitatile militare romane, trecand Carpatii, au fost sprijinite de patriotii transilvaneni cu informatii despre trupele austro-ungare sau au fost conduse in diverse localitati de catre calauzele si persoanele de incredere din randurile populatiei romane. Chiar Max Ronge recunoaste ca „serviciul de spionaj romanesc a gasit in sanul populatiei din Transilvania, supraincalzita de agitatiile nationaliste, multe simpatii. Aceasta stare de spirit a fost exploatata in 1916, cand romanii, dand peste cap slabele noastre trupe de acoperire, au progresat de-a lungul Transilvaniei in perioada aceea au gasit o sumedenie de oameni care-i informau asupra miscarii trupelor noastre in mijlocul regiunii noastre. Pe de alta parte si un numar oarecare de preoti, institutori si avocati transilvaneni s-au dat de partea navalitorului (trupele romane - n.n.), sfatuind soldatii sa incalce juramantul si sa dezerteze".

Biroul de Informatii al Sectiei Militare din Transilvania

Consiliul Dirigent - structura administrativa creata pentru administrarea Transilvaniei avea in componenta si Sectia Militara - echivalentul uni minister de Razboi si care a coordonat activitatea armatei si sigurantei Publice si in cadrul careia a functionat Garda Nationala, precum si un Birou de Informatii, care si-a desfasurat activitatea in perioada noiembrie 1918 - noiembrie 1919. Roul acestei structuri era de a furniza informatii in vederea sprijinirii armatei romane aflate in ofensiva spre Ungaria. Acest serviciu de informatii unic in felul lui si foarte apropiat de cerintele moderne ale timpului, era format dintr-un Birou Central si patru sectii ce cuprindeu 31 de membri interni si 46 externi:
- Sectia de Informatii si Contra informatii, fost condusa de medicul Carol I. Sotel;
- Sectia Militara, condusa de colonelul Emilian Savu;
Sectia de Propaganda (al carei sef era capitanul inginer Gheorghe Chelemen);
Sectia Muncitoreasca (condusa de preotul militar dr. Iuliu Florian).

Pentru o buna functionare, Biroul de Informatii (B.I.) a emis la 16 decembrie 1918 Intructiunile pentru ofiterii de informatii cu obiectivele de insemnatate pe care acestia trebuie sa le obtina prin orisice mijloace si transmise in fiecare sambata la B.I. prin curier , dar in cazurile urgente puteau fi raportate imediat, eventual prin telegraf[4].
Informatiile ce trebuiau transmise se refereau la:
1. Situatia, starea, inarmarea, numarul si activitatea:
a) comandamentelor si formatiunilor trupelor ungare;
b) garzilor maghiare;
c) comandamentelor si trupelor Antantei si romane;
d) comandamentelor si trupelor germane;
e) garzilor romane.
2. Miscari, transporturi, concentrari de trupe.
3. Situatia politica:
a) tinuta si miscarile nationalitatilor/partidelor;
b) siguranta publica.
4. Informatii diverse.
5. Evidenta si activitatea persoanelor suspecte
Realizari concrete ale B.I. au fost descrise de Aurel Gociman, intr-o lucrare intitulata Romania si revizionismul maghiar, aparuta in 1934, in care a publicat si 13 documente (rapoarte)[5]. Prin continutul lor rapoartele atesta din plin veridicitatea urmatoarelor afirmatii: „Membrii acestei structuri (B.I. - n.n.) au dat dovada de un curaj si o disciplina extraordinara, si de numele lor sunt legate multe acte de eroism romanesc, inainte si dupa intrarea Armatei Romane (in Ardeal - nn). Amintim cateva dintre acestea:
- au demontat 16 tunuri unguresti din Cetatuia Clujului cu care secuii vroiau sa iasa in intampinarea armatelor romane;
- la Dej au demontat 6 tunuri;
- au cutreierat transeele secuiesti facand rapoarte si spionaj;
- au adus documente secrete din Budapesta;
- au reusit sa puna mana pe arhivele profesorului Apathi;
- au scapat pe multi romani condamnati la moarte in Ungaria;
- pentru Conferinta de pace au furnizat acte de mare pret pentru interesele romanesti; au prins spioni ungari;
- au confiscat multe milioane de coroane transmise din Budapesta ungurilor din Ardeal; au infiintat garzi nationale la sate si consilii;
- au constituit linii telegrafice secrete, prinzand ordinele ce s-au dat din Ungaria sfaturilor si garzilor unguresti din Ardeal etc.
La rugamintea Comandamentului trupelor romane din Transilvania, aceasta organizatie (B.I. - n.n.) a functionat pana la data de 1 noiembrie 1919, servind cu acelasi eroism cauza romaneasca[6].

------------------------------------
[1] Monitorul oficial nr. 242, joi, 31 ianuarie /13 februarie 1913, pp. 11225-11227.
[2] Vezi pe larg in Lionede Ochea Serviciul Special de Informatii al Romaniei pe frontul de vest 1940- 1944, Pp. 111-118, Cristian Troncota, Mihail Moruzov si Serviciul Secret de Informatii al Armatei Romane.
[3] Eugen Cristescu, organizarea si activitatea Serviciului Special de Informatii, Cristian Troncota, Eugen Cristescu, Asul serviciilor secrete romanesti - Studiu, memorii, documente, Bucuresti, Editura Roza Vanturilor, 1995, p. 95
[4] Alin Spanu, Istoria Serviciilor de Informatii-contrainformatii romanesti in perioada 1919-1945, Casa Editoriala Demiurg, 2010, p. 112.
[5] Aurel Gociman , Romania si¸ revizionismul maghiar. (Editi¸a II-a.) [With illustrations.], 1934, Aurel Gociman, Nicolae Mocanu, Petru Poanta, Clusium, 1996, 426 p.
[6] Intelligence nr 28/2014

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a16719-Biroul-de-Informatii-al-Sectiei-Militare-din-Transilvania-si-rolul-sau-238-n-campania-pentru-apararea-Rom226-niei-Mari.aspx