Serviciile secrete ca parte a Istoriei

   General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
 
Semnalam un eveniment editorial cu valoare de unicat, aparitia, la Editura „PACO", a primelor doua volume, din seria de zece a unui proiect de mare cuprindere „Istoria serviciilor secrete romanesti pana la 1944", autor Marian V. Ureche. Autorul care s-a incumetat la acest demers, deopotriva ambitios, laborios, dificil si temerar este, ceea ce se poate afirma, puternic accentuat, un profesionist din elita lumii informatiilor secrete, format intr-un contact direct si neintrerupt, pe parcursul unui sfert de secol, cu realitatile mediilor academice, ale justitiei si administratiei Romaniei, de la apogeul epocii „Nicolae Ceausescu" si pana la scoaterea sa violenta din scena puterii. Nu si din istorie! Volumele semnalate acopera, primul, perioada de la stramosii geto-daci, pana la incheierea domniei lui Stefan cel Mare, iar, al doilea, continua identificarea si descifrarea resorturilor secrete ale istoriei pana la realizarea, de catre Mihai Viteazul, a primei incercari de unire a principatelor romanesti. In devenirea Tarilor Romane, pana la unificarea realizata de Mihai Viteazul, au avut loc aproape 80 de inscaunari in Tara Romanesca, peste 50 in Moldova si peste 100 in Transilvania. Putine, chiar rarisime transferuri ale puterii au fost in limitele firescului. Autorul deschide o perspectiva extraordinara de intelegere si chiar rescriere a trecutului prin aducerea in lumina cunoasterii stiintifice a confruntarilor secrete, angajate cu mijloacele spionajului, contraspionajului, dezinformarii, ale coruptiei, tradarii, conspiratiilor si atentatelor, ca fapte generatoare de evenimente istorice. Poate exista istoria fara descoperirea adevarurilor ascunse, fara cunoasterea celeilalte fatete a diplomatiei, realizate prin activitatile clandestine ale serviciilor secrete? Pana in prezent nimic nu a dovedit contrariul, iar perspectiva omenirii nu anunta altceva. Lumea are mai multi spioni, decat diplomati, iar evenimentele majore care ne bulverseaza prezentul, la nivel mondial, nu sunt, nici pe departe, opera diplomatilor.

Este constatata obstinatia cercetatorilor domeniului de a data nasterea serviciilor secrete romanesti in epoca domnitorului Alexandru Ioan-Cuza. Una este atestarea oficiala a primei structurii militare de informatii, dublata in „zona civila" de practicile oficioase, dar si aventurist-conspirationiste, ale inspectorului general al telegrafelor si postei, maiorul inginer Cezar Librecht si, de departe, cu totul altceva sunt misiunile secrete de culegere de informatii si ingerinte clandestine ale regilor daco-geti la Roma si prin tinuturile potentialilor vrajmasi, ori vremelnici aliati, de mai aproape, ori mai de departe. Din primele momente ale individualizarii lingvistice si etnoculturale pe teritoriul dintre Nistru, de la desprinderea din marea familie a popoarelor tracice, geto-dacii s-au confruntat cu pericole existentiale, iar uniunea statala realizata de Burebista, pe fondul amenintarilor celtilor si romanilor, nu a fost posibila fara ceea ce azi numim activitati de informatii si contraiformatii. Componenta contrainformativa a fost, insa, deficitara, deoarece marele rege a fost victim unui complot care a provocat mari tulburari si transformari,regatul fiind dezmembrat in cinci state. Un rezultat convenabil vrajmasilor deranjati de puterea si influenta in epoca a lui Burebista.

Lectura volumelor este, in multe din paginile lor, de-a dreptul fascinanta, chiar daca faptele nu sunt toate dintre cele mai agreabile. Istoria inaintasilor e plina de pilde rele, de tradari si asasinate politice, de nedreptati si impilari a celor multi. Dupa lungi perioade intunecate, lumina devine orbitoare si raul nu mai este vazut. O istorie ca un blestem?! Cand lucrurile par a se fi asezat, tot nu-i vreme de ctitorit. Strainilor, mai cu seama vecinilor li se aprind poftele si dau navala. Un alt fel de hoarde. Unele vin sub semnul semilunii, altele sub semnul crucii. Dar si cetele barbare mai trec, iar ca sa nu se aseze locului, locul este parjolit. Cand sa ne fi apucat de ctitorit? In pamanul rascolit de copite ne-au fost ingropate de cateva ori identitatea. O istorie ca un blestem?! Merita sa acordam o atentie notabila operatiunilor secrete pe fronturile razboaielor secrete deschise cu ungurii, polonezii, venetienii, otomanii, dar si cu Biserica Catolica. Asa de exemplu, „ pentru a indruma intoarcerea (n.n. de la credinta ortodoxa) nu-i nevoie de bani multi, ci de 1000-1200 de scuzi pe an, care sa slujeasca ascultarea catre Scaunul Apostolic ", avea sa raporteze nuntiul papal din Polonia, dupa ce domnitorul Petre Schiopul (1574-1577) a fost convertit la catolicism. Dregatorii loiali tarii s-au aflat in permament pericol, fiind victimele atentatelor comandate de cancelariile straine incomodate in politica lor expansionista. Mai mult chiar, Mircea Ciobanul, un domnior al Tarii Romanesti, numit direct de catre Poarta, a regizat o apriga campanie de lichidare a multor dregatori. Cronicile vorbesc de tradari , viclesuguri si conspiratii, dar adevarul era altul. Un domn tradator se dispensa de boierii si dregatorii care nu se conformau intereselor straine. Nu este rostul acestei prezentari sa facem abuz de exemple. Nu putem, insa, a nu observa ca au existat perioade, in care o activitate secreta bine facuta, atat in planul informatiilor, cat si al mijloacelor diplomatice, a facut posibila rezistenta antiotomana.

Secolul al XVI-lea il percepem ca unul in care serviciile straine au realizat o cucerire de adancime a spatiului principatelor romanesti si insinuarea in deciziile statale . Autorul numeste aceasta perioada ca fiind una a „indelungatei diversiuni otomane", in care, prin manopere subversive, a fost profund viciat mediul politic. Consecintele imediate au fost o cucerire fara lupta, devalizarea visteriilor statelor, o perpetua instabilitate a domniilor. In acelasi timp, slabirea reactiilor de aparare fata de coruptia generatoare de mari tradari a deschis portile si statornicilor vrajmasi europeni. Nu au lipsit nici momentele faste. In anii indelungatei domnii a lui stefan cel Mare, Moldova a fost o placa turnanta a spionajului si contrainformatiilor, combinate cu tactici diplomatice. Imparatul Maximilian I al habsburgilor si regele Cazimir al polonezilor se aflau printre beneficiarii privilegiati ai serviciilor de mare taina ale domnitorului Moldovei. Numeroasele scurtari de capete arata, insa, semnele unei accentuari a ingerintelor straine, dar si caracteristicile de gravitate si iminenta a pericolelor. Investigarea perioadei dintre cea mai indelungata si pana la cea mai glorioasa domnie pamanteana, se bazeaza pe mai multe izvoare documentare , fapt ce permite o mai completa abordare analitica.

In secolul de istorie de la Stefan cel Mare pana la Mihai Viteazul are loc o puternica penetrare a curtilor domnesti cu o puzderie de agenti ai cancelariilor europene, „acoperiti" sub cele mai diverse indeletniciri indispensabile domnitorilor si marilor dregatori - sfetnici, secretari, medici, garzi personale, prezicatori, curtezane... Practici vechi de cand lumea si, de aceea, la mare pret si in zilele noastre. Nou este doar ambalajul si mult mai subtil ascunse scopurile inselatoare. In rest, cum se spune, mai nimic nou sub soare. De la Burebista la Mihai Viteazul toti domnii pamanteni au folosit spionajul ca arma de aparare, dupa cum si ei, la randul lor au fost spionati, pentru a fi impiedicati sa detina o putere suverana si sa fie liberi in marile decizii politice. Pe ansamblul lucrarii sunt scoase in evidenta interconditionarile dintre activitatea secreta de informatii si diplomatie. Marile succese diplomatice au fost posibile numai cand actiunile de politica externa au fost precedate de o cunoastere secreta cuprinzatoare, cu adancimea si nuantele proprii fiecarui potential aliat. La randul ei, activitatea secreta de informatii nu putea ajunge prea departe fara vehicolul diplomatic.

Demersul enciclopedic al generalului (informatii) Marian V. Ureche se adreseaza si publicului larg, dar nuantele si sublinierile, aluziile si avertismentele sunt pentru clasa politica, diplomatii, conducatorii si aparatorii Romaniei de azi, de maine si cat viitor ne vom ingriji sa avem. Un popor care nu-si cunoaste istoria, nu exista. Fara trecut nu-ti poti explica prezentul, dar nici proiecta viitorul. Ca un facut, Istoria Romaniei, ca disciplina de studiu, a fost trimisa in derizoriu. Nu mai exista! Prin planuri de invatamant antinationale, girate de mai toti ministrii educatiei, invatamantului, culturii si cultelor, sau cum s-or mai fi numit ei, s-a implementat o degringolada a valorilor perene ale neamului, al carei scop nu poate fi ascuns dupa faldurile stindardului Uniunii Europene. Daca viitorul Europei va exclude natiunile, Europa nu va mai fi !

Nota bene: Cele 1037 de pagini ale volumelor abunda in nume, ceea ce ar fi justificat realizarea indexului numelor de persoane si localitati din fiecare volum, un neajuns ce poate fi complinit si care, cu sigurata, va exprima valoarea documentar stiintifica a operei.

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a16703-Serviciile-secrete-ca-parte-a-Istoriei.aspx