Criza presei

Intr-o celebra schita, Caragiale puncta moravurile presei dambovitene din vremea lui, descriind modul in care un tanar gazetar isi realiza reportaje politice teribile, ajungand sa fie invidiat de colegii de breasla. Secretul succesului, pus intre ghilimelele de rigoare, era imaginatia cu care reporterul inventa de la cap la coada informatii, pe care tot el le comenta. Bineinteles ca un asemenea comportament era total imoral din punctul de vedere al eticii profesionale. Dar nu dispretuit pe malurile Dambovitei de catre unii gazetari dornici de a se plasa in randul celor mai bine informati. De la Caragiale pana astazi, procedeul a ramas in floare, fiind denumit jargonic "SDB", adica "Scos Din Burta". Cel putin asa era el cunoscut in perioada interbelica. Imediat dupa 23 August 1944, piata publicisticii romanesti a fost invadata de ziare care, profitand de o efemera libertate, se intreceau in a difuza subiecte de presa care mai de care mai incitante. Din pacate, in lipsa de informatii reale, foarte multe intrau in categoria SDB-urilor. Eu insumi am trait o experienta strasnica, tanar reporter fiind, utilizand precum era moda, un SDB. Totul s-a sfarsit destul de prost, conjurandu-ma de atunci sa nu-mi mai utilizez vreodata imaginatia pentru a construi fictiuni, in loc de a relata informatii. Desigur, SDB-urile nu au disparut, ele capatand in presa romaneasca o amploare periculoasa pe tot parcursul dictaturii comuniste. Cohorte de ziaristi, obedienti fata de putere, s-au pretat a inventa subiecte pe placul aparatului de propaganda bolsevica, spre a capata astfel favoruri. Lipsiti de scrupule, multi s-au inhamat la angrenajul masinii comuniste de fabricat minciuni. Unii dintre acestia supravietuiesc si astazi ca relicve ale unei epoci vetuste, printre care Adrian Paunescu, C.T. Popescu, Ion Cristoiu, Th. Brates, C.V. Tudor, Horia Alexandrescu, staruind sa maculeze mass-media romaneasca. Daca imediat dupa evenimentele din decembrie 1989 avalansa de ziare si publicatii nu si-a facut probleme in a se concura, apeland la SDB-uri, ajungand chiar la subiecte ridicole, precum cele dintr-un cotidian condus de Ion Cristoiu, unde abundau reportaje despre gaina care naste pui vii asemenea mamiferelor sau oaia cu cinci picioare, dovleacul miraculos si alte asemenea nazbatii, nu-i mai putin adevarat ca astfel de teme au disparut treptat, facand loc asa-ziselor analize politice. In principiu, acestea sunt menite sa explice sau sa comenteze diverse evenimente din sfere legate de viata politica, sociala sau economica, mai rar din alte domenii. Unii analisti, din lipsa de evenimente si informatii pertinente recurg insa la mai vechea meteahna a SDB-urilor, facand consideratii dincolo de circumscrierea evenimentelor, bazate, pretind ei, pe logica. Iar logica poate juca feste. O dovedeste suita de scenarii privitoare la "revolutia" din decembrie 1989, mineriade, dosarele Securitatii etc, unele ticluite chiar de agenti ai serviciilor secrete si plasate pe piata din diverse interese obscure. Cel mai recent eveniment care a dat nastere la tot felul de speculatii si scenarii stupide este rapirea celor trei ziaristi romani in Irak, tinuti in captivitate aproape doua luni, spre a fi eliberati gratie eforturilor autoritatilor de stat romanesti. Aberatiile speculatiilor, curgerea nesfarsita de SDB-uri, frizand fie inconstienta unor redactori, fie o maniera cinica de a ataca grotesc institutia prezidentiala din interese politice, a generat reactia sefului statului. El a cerut in mod legitim, ponderatie si abtinere de a face jocul intoxicarii mass-mediei, din partea unor persoane angajate in impiedicarea eforturilor de eliberare a celor trei ziaristi romani. La finalul "crizei ostaticilor", Traian Basescu a numit cativa dintre cei care au generat informatii toxice, printre care Mircea Geoana si Simona Marinescu, ambii lideri ai PSD, ultima aflata la Bagdad intr-o calitate oficiala, pe care guvernul a fost nevoit sa o retraga din misiune chiar in timpul tratativelor purtate de "celula de criza" de la Bucuresti cu rapitorii. Doua posturi de televiziune, Antena 1, proprietatea familiei dlui Dan Voiculescu, binecunoscut pentru ranchiuna ce i-o poarta presedintelui Basescu, precum si Oglinda TV (OTV), condus de Dan Diaconescu, care gazduieste emisiuni favorabile PRM-ului si negative la adresa guvernarii actuale, au fost indicate ca principalii propagatori ai unor informatii false si comentarii contrafacute. De altfel, Dan Diaconescu realizatorul unei emisiuni cotidiene maraton a OTV-ului, a fost chemat in fata Consiliului National al Audiovizualului pentru a da explicatii cu privire la banii primiti din partea lui Corneliu Vadim Tudor si a altor persoane, spre a le acorda spatii de emisie nelimitate, incalcand normele legale care interzic asemenea fapte, considerate publicitate mascata si pedepsite ca atare.

Dincolo de reactia presedintelui tarii, apar actiunile dure impotriva "garzii vechi", ale gazetarilor scoliti din generatia tanara, avand in frunte pe Robert Turcescu, un talentat realizator de televiziune si conducator al unui cotidian central. Se pare ca a venit timpul unor clarificari in presa romaneasca, dupa ce s-a dovedit ca traverseaza o criza profunda. Parcurgand un drum sinuos, declansat de acelasi fenomen al descatusarii din oprelistile dictaturii, sesizabil dupa 23 August 1944 si 22 decembrie 1989, presa romaneasca iesita din "economia socialista" s-a trezit in plin capitalism, de care a incercat sa profite cu promptitudine. Ea a fost, de altfel, prima bresa in structurile etatiste. Din nefericire, brusca posibilitate de a se bucura de dreptul liberei exprimari a atras o multime de personaje care au mirosit posibilitatea de a face bani sau a-si apara interesele mai mult sau mai putin meschine, din mass-media. Peste noapte au rasarit sute si sute de titluri de ziare si reviste, de posturi de radio si de televiziune in intreaga tara. Si cum acestea aveau nevoie de personal, managerii au recurs la angajarea fara limite a unor personaje nescolite, neprofesioniste, adesea lipsite de orice simt al bunei cuviinte, intrand in conflict cu Codul Penal, Perioada de tranzitie a economiei romanesti s-a rasfrant si asupra presei, reaparand si proferandu-se la paroxism moravurile oribile de mult disparute, din perioada interbelica. Santajul a devenit un mijloc de a stoarce bani de la persoane patate de afaceri dubioase sau de la firme diverse, dornice de reclama mascata, neonorata fiscal. Articolele din presa scrisa si emisiunile radio si TV, platite gras, de unii interesati in a-si zdrobi adversarii politici, economici sau personali se publica cu frenezie, fara scrupule. Replicile celor atacati au acelasi regim. Patroni din mass-media nu ezita sa duca negocieri cu partide politice sau chiar la varful guvernelor spre a le asigura campanii de presa si electorale, copios remunerate. Cine da mai mult are castig de cauza!

Cunoscutul ziarist Cornel Nistorescu nu se teme sa comenteze criza presei romanesti, intr-un articol publicat recent, pornind de la cazul celor trei ziaristi romani rapiti si eliberati din Irak. "Criza presei, scrie el, inseamna puzderie de canale de televiziune si reviste, ziare si radiouri, operate de incepatori si neaveniti, criza presei inseamna aservirea ei economica si subordonarea fata de baroni. Ziaristul, cainele de paza al democratiei, e pe cale sa devina omul de curte al baronilor si potentatilor si foaia, din vocea opiniei publice, un fel de racnet al grupurilor de interese".

Strigatul lui Cornel Nistorescu este patetic si el se adauga altora care au constatat nocivitatea indusa de elemente straine eticii gazetaresti in viata normala, salubra a mass-mediei romanesti. Evident, ce se petrece azi in presa nu este un fenomen propriu Romaniei. El exista in toate tarile cu economie capitalista, insa nu in proportia ingrijoratoare constatata de criticii crizei presei romanesti. Categoric, aceasta criza reala este rezultatul acumularii de tare, de refuz al asanarii mass-mediei de catre multi dintre directorii de ziare, reviste si presa electronica. Grupati intr-o organizatie patronala, unii s-au inconjurat cu un zid al potentei, dovedit de realitatea vietii ca un val de ceata, usor penetrabil de politicieni, afaceristi si servicii secrete. Imbatati cu apa rece, ziaristi diversi se scalda in mediocritatea unei societati inca nedeprinsa cu regulile democratiei, crezandu-se mai presus decat toti.

Desigur, constatand aceste triste adevaruri, nu este totusi corect a ingloba de-a valma in tagma neavenitilor si coruptilor intreaga breasla a gazetarilor. In padurea insorita a presei se afla si jivine. Chestiunea este ca societatea romaneasca sa gaseasca forta de a recunoaste si de a starpi cat mai rapid acesti pradatori periculosi.

Gh. Bratescu

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a1504-Criza-presei.aspx