Politicianul veritabil


de Andrei Marga

Discutia despre politicieni este fara criterii si confuza nu numai datorita carentelor de informare. Acestea sunt, se poate spune, considerabile si ne dam seama de ele observand imprecizia cu care se folosesc termenii, de pilda, europenizare sau globalizare, mai nou tehnocratie, ce tradeaza nesiguranta. Intr-o asemenea discutie este vorba insa si de ceva mai profund. Am in vedere schimbarea profilului celor care fac politica, care a avut loc in deceniile din urma. Altfel spus, ne aflam in societatea moderna tarzie dupa procese ce au modificat acest profil, nu totdeauna univoc si in bine.
Bunaoara, printre subsistemele societatilor actuale (economic, institutional, cultural, etc.), politica a preluat primatul. Politica nu determina in fiecare moment mersul societatii, fiind covarsita in mod frecvent de economie sau de interesele de securitate, dar ramane cea care imprima directia de evolutie. Pentru politician, de a carui manifestare depinde soarta unor comunitati intregi, rezulta astfel imperativul de a avea o conceptie asupra societatii, ba chiar o viziune asupra alternativelor de evolutie. Oricare cetatean are o parere, fiecare poate evalua ceea ce este in jur, dar conceptii si viziuni sunt, din nefericire, la prea putini, iar cand acestea lipsesc la politicieni, consecintele sunt izbitoare: lucrul de azi pe maine, debusolare si incapacitate de proiectare.
Intre timp, pe fondul diferentierii valorilor din societatea moderna, s-a delimitat si profesia de politician. Max Weber a aratat ce se petrece atunci cand morala se desprinde de metafizica, politica de morala, economia de politica. Politicianul demn de nume este cel care poate aborda societatea pentru a o orienta. Nu este politica fara interes pentru putere, dar daca acest interes nu este insotit de competenta relativa la intregul societatii, se ajunge la alte consecinte nefaste, adica decizii incoerente, legislatie prost gandita si institutii de forma. Din profesionalizarea politicianului rezulta obligatia stapanirii capacitatii de a converti cunostinte in decizii la scara comunitatii.
In ultimele decenii, asistam la degradarea politicii. Deja Habermas (Strukturwandeln der Öffentlichkeit, 1960) a aratat ca, in societatile modernitatii tarzii, are loc o schimbare a insusi caracterului politicii. Aceasta nu mai are ca scop promovarea de valori, ci, mai curand, gestiunea presupusa de supravietuire. Ea nu mai apeleaza la gandirea si vointa cetatenilor maturi pentru a dezbate probleme de interes public, ci cauta sa administreze populatia distribuind servicii si recompense. Altii au aratat ca si politica poarta urmele golirii vietii publice de morala (Gilles Lipovetsky, L'ère du vide. Essai sur l'individualisme contemporain, 1983), ale expansiunii cinismului (Peter Sloterdijk, Kritik der zynischen Vernunft, 1983) si ale proliferarii minciunii (George ?erban, Lying: Man's Second Nature, 2001). S-a petrecut, in orice caz, degradarea politicianului, sinonima cu reducerea acestuia la cel care reuseste sa ocupe functii.
In modernitatea tarzie nu s-a degradat doar politicianul; specialistul si, generic vorbind, intelectualul au cunoscut un proces similar. Cu rare exceptii, si unul si altul s-au retras din misiunea de a arunca lumina asupra realitatilor si de a promova solutii rationale, pentru a servi, in schimb, proiecte de scurta respiratie. Doar ca efectele degradarii politicianului se resimt mai direct: oportunismul, confuzia valorilor si ineficienta ocupa repede terenul.
In sfarsit, suntem nu numai in „al treilea val al democratizarii" postbelice, ci si martorii desfigurarii democratiei. In tarile cu democratii consacrate, birocratismul a castigat teren, ca urmare a tendintei de reducere a democratiei la alegeri periodice, iar in democratiile tinere, a scazut, deocamdata, rezolvarea de probleme cu mijloace proprii, in favoarea imitarii. Deviza „corectitudinii politice (political correctness)" acopera acum ambele experiente si duce administratii intregi in incapacitatea de a sesiza schimbarea lumii si de a face fata noilor provocari.
Helmut Schmidt a trait si a gandit aceste procese ce au afectat profilul politicianului. El si-a asumat politica de conceptie si de viziune. El si-a insusit pana la capat imperativul profesionalizarii politicianului. El a opus degradarii felul major de a face politica. El a observat desfigurarea democratiei si a reactionat la ea. Dintre politicienii de pondere, doar el a avut ocazia sa intalneasca in cursul vietii toate cele patru procese si s-a confruntat cu fiecare. Putini au dispus, in acest arc temporal, de cultura capabila sa faca fata fiecaruia. Prea putini au dat orientari care s-au confirmat in masura in care a facut-o fostul cancelar german.
In aceste zile, cand, dupa nouazecisisase de ani, el trece pragul lumii acesteia sau, cum spunea cu nedisimulata groaza, „isi schimba adresa", se cuvine sa evocam, in semn de omagiu, prestatia sa publica. Reflectia asupra ei poate lamuri, mai bine decat pe oricare alt exemplu, ceea ce inseamna politicianul veritabil astazi.
Este o prestatie greu de egalat nu neaparat datorita functiilor pe care Helmut Schmidt le-a detinut. Multi au functii, dar aceasta nu inseamna de fapt mare lucru pentru cei din jur. Helmut Schmidt a fost ministru al finantelor, al apararii, cancelar federal, editor al unei publicatii de referinta internationala (Die Zeit) - functii in sine aducatoare de relief, fireste. Dar manifestarea sa publica este greu de egalat datorita anvergurii pe care Helmut Schmidt a conferit-o rolurilor sale.
S-ar putea spune ca, intr-un sens, Helmut Schmidt s-a profilat inainte de a fi politician. Personalitatea a precedat politicianul - nicidecum invers, cum se vede abundent in jur. Cand era orator, informarea extinsa, profunzimea si franchetea ideilor, precizia limbajului, pe langa nelipsitul recurs la tigara, impresionau. Interventiile sale in scris, la fel. Intr-una din cele mai recente, a prezentat cartea presedintelui Xi Jinping, China regieren (2015), in cuvinte ce au facut inconjurul lumii: este nevoie de o privire "obiectiva, istorica si diferentiatoare" asupra Chinei de azi, iar "liderii chinezi sunt mai bine informati asupra Vestului, decat invers, cei din Vest asupra Chinei".
In cea mai simpla discutie publica, se observa usor faptul ca multi argumenteaza fara etica, in vreme ce altii au etica, dar nu argumenteaza. La orice aparitie - in scris, la televiziune, in arena politicii nationale si internationale - Helmut Schmidt a atras atentia asupra sa prin viziunea sa proaspata, opiniile elaborate si tinuta sa argumentativa. Daca cei care clameaza astazi "comunicare nedistorsionata" si-ar cauta exemple de oameni care fac din etica conditia argumentarii si din argumentare o etica, atunci, cu singuranta, ar gasi unul edificator in persoana fostului cancelar.
Odata cu Helmut Schmidt se confirma din nou ca istoria creeaza personalitati in aceeasi masura in care personalitatile inteleg istoria si-si asuma sa participe la orientarea ei. El apartine generatiei care venea dupa celebra remarca a lui Willy Brandt - Germania, prabusita in cenusa razboiului, s-a reconstruit - si stia ca raspunde de integrarea credibila a Germaniei intre natiunile lumii civilizate. De aceea, Helmut Schmidt a privit osmoza cu Franta ca prioritate, apartenenta atlantica ca axioma, cooperarea cu Rusia ca ceva natural, alianta cu SUA ca fundamentala, legatura cu China ca una benefica. Iar actiunea sa a dat roade. In zilele reunificarii Germaniei (1990), cancelarul din acel moment recunostea faptul ca reusita istorica se datora si integrarii atlantice asumate de Adenauer, optiunii proeuropene a fiecarui guvern german ulterior, politicii rasaritene a lui Willy Brandt, eficacitatii lui Helmut Schmidt in toate aceste directii.
Cunoasterea vietii efective, ca premisa a intrarii in roluri publice, l-a caracterizat din plin pe Helmut Schmidt. Intr-un interviu din Le Point (2013) el arata ca si-a dat seama de la inceput, in fata misiunilor din Rasarit ca locotenent in Wehrmacht, ca „invadarea Rusiei de catre Hitler va aduce infrangerea si destructia totala a Germaniei". Apoi, intr-o tara in ruina, Helmut Schmidt si sotia se socoteau „fericiti" cand puteau face rost de lemne sa se incalzeasca sau reuseau sa vanda pe piata ceea ce croseta mult respectata Loki. A studiat economia, renuntand la arhitectura sau arte, caci studiile erau mai scurte si costau mai putin.
Max Weber definea politica drept actiune pentru dobandirea si folosirea puterii. Unde este politica, este lupta pentru putere. Ca politician, Helmut Schmidt a dorit, la randul sau, puterea, dar a privit-o nu ca un scop in sine, ci ca mijloc in serviciul promovarii unei societati democratice. Inainte de a aspira la o putere personala, el a fost politicianul cauzei publice si al interesului public. Interesul pentru triumful unor valori a precedat la el angajarea in lupta pentru putere.
Faptul s-a putut constata, de pilda, in atitudinea fata de opozitie. Ca democrat convins - adica nu ca unul care mimeaza sintagmele epocii, dar sacrifica la prima ocazie democratia - Helmut Schmidt atentiona, din pozitia de cancelar consolidat in opinia electoratului si in parlament, ca opozitia nu este destul de pregatita sa fie alternativa la guvernare in orice moment. El cunostea bine manevrele ce tinteau atunci la schimbarea majoritatii din Bundestag, prin smulgerea liberalilor lui Hans-Dietrich Genscher din coalitia cu social-democratii, dar aceasta nu l-a facut sa recurga la orice mijloc. El s-a pastrat mereu in cadrul procedurilor democratice si al legitimarii la urne.
Anii lui Helmut Schmidt in fruntea social-democratiei - ce trebuia sa ramana fidela intereselor angajatilor si, in acelasi timp, sa faca dovada capacitatii de a guverna democratic o societate dinamica - nu au fost usori. Stanga nu-l slabea cu revendicari de compensare sociala, iar dreapta politica nu economisea mijloacele de atac. Helmut Schmidt a putut trece pentru unii drept tehnocrat, tocmai in momentul in care, in Germania, SUA si Franta, se discuta precis despre tehnocratie. Ca fapt, in sociologia germana, Niklas Luhmann elabora atunci cea mai riguroasa si mai ampla justificare a tehnocratismului din cate exista pana astazi. Dar Helmut Schmidt, adanc responsabil, si-a dat seama ca politica democratica trebuie dusa cu mijloacele politicii, nu ale unor aparente inselatoare pentru cetateni. Tehnocratia, adica abordarea pur tehnica, ce se pretinde straina de optiuni politice si civice a problemelor, i s-a parut un ambalaj nedemn pentru „politica mare", de care avea sa vorbeasca. „Politica mica" a socotit-o „ridicola", totdeauna. Chiar daca stia, ca nimeni altul, ca abordarea societatii in optica posesorilor de capital, respectiv in optica angajatilor, trebuie prelungita, in orice situatie, cu grija pentru valorificarea capitalului drept conditie a preocuparii pentru soarta angajatilor, el a respins confuziile de termeni. Helmut Schmidt a aratat ca, in fapt, „tehnocratia" este doar un expedient atunci cand priceperea este in suferinta, iar recursul la pretinse „elite" este semn al saraciei de idei. O democratie bine inteleasa si practicata responsabil le lasa pe ambele in muzeul vederilor improvizate.
Politician cu analiza proprie, Helmut Schmidt nu s-a marginit sa aplice linia partidului sau a altor forte, ci a adus schimbari ale acestei linii. El s-a pliat la imprejurari, dar a si propus abordari noi ale imprejurarilor. El nu s-a acomodat doar la ceea ce spuneau puternicii zilei, ci si-a prezentat convingator propriile considerente. Prin profilul sau, Helmut Schmidt a probat cat de importanta este distinctia intre politicianul mimetic si politicianul cu cap propriu si cat de mult poate face acesta din urma.
Dintre numeroasele sale publicatii, am in fata ultima sa carte de viziune, care a fost Puterile viitorului. Castigatori si pierzatori in lumea de maine (Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen, Goldmann, München, 2006). Helmut Schmidt a dat aici un „diagnostic realist" - la distanta de pesimism (care impiedica actiunea) si de optimism (care cultiva false certitudini) - situatiei globale, din perspectiva, asumata explicit, a unui european si a unui democrat. El a evocat „patru mari complexe" de probleme care marcheaza profund societatile timpului nostru - „explozia demografica si consecintele ei", „urmarile globalizarii tehnologice si economice", „vulnerabilitatea pietelor financiare internationale", „repercusiunile comertului mondial cu armament" (p. 26) - si a tras concluzii privind situatia lumii de astazi si tendintele ce duc spre viitorul imediat.
Chiar daca nu staruim asupra argumentarilor, merita sa retinem rezultatele competentei examinari din volumul mentionat, care sugereaza, cat se poate de convingator, fluiditatea lumii in care traim si, peste toate, anvergura viziunii sale. „Globalizarea tehnologica a usurat amestecuri de orice fel si a facut posibila ducerea de razboaie in mod privat - cum a dovedit Al Qaida" (p. 14), scrie Helmut Schmidt. Lumea nu mai are, asadar, o structurare evidenta si oarecum stabilizata. S.U.A. ramane supraputerea de referinta a lumii, ce nu poate fi concurata, dar 11 septembrie 2001 atesta ca si aceasta supraputere este atacabila pe propriul teritoriu, altadata inexpugnabil. O confruntare intre Occident si Islam a devenit, pe de alta parte, practic posibila (p. 12), ramanand profund indezirabila. China este noua supraputere emergenta, care este de intampinat cu „respect, cooperare si schimburi" (p. 229). Rusia are inca nevoie de timp pentru reformele indispensabile, dar orientarea ei „pasnica (friedlich)" si cursul spre reconstructie trebuie luate in serios (p. 188) de catre parteneri. Uniunea Europeana are dificultati de articulare, incat o pauza in extindere a devenit necesara (p.201), continua Helmut Schmidt. Extinderea nu a fost in sine o eroare, dar viteza cu care s-a infaptuit va crea probleme, caci aceasta „nu a putut fi stapanita de oamenii politici". Pe acest fundal, Europa a devenit, desigur, mai mare, dar entuziasmul s-a micsorat.
Helmut Schmidt considera ca Europa are astazi de continuat democratizarea. Aceasta a inceput odata cu alegerea Parlamentului european prin sufragiul universal, in baza unei initiative franco-germane, dar s-a oprit, din nefericire, aici. Helmut Schmidt reitera declaratia conform careia „Parlamentul european ar trebui sa faca un putsch....Cred ca Parlamentul ar trebui sa devina din ce in ce mai puternic. Astazi el nu are nici macar drept de initiativa, ceea ce este grotesc. Acest <putsch democratic> nu a avut inca loc". Democratizarea este cea care trebuie dusa mai departe, ca prioritate. „Am imaginat multa vreme un triunghi yuan/dolar/euro. Astazi exista un echilibru precar. Dar exista un risc pentru existenta insasi a euro", declara Helmut Schmidt. Aceasta pentru ca „regulile jocului nu au fost bine facute si nu exista institutie pentru a supraveghea aplicarea lor. Maastricht-ul a fost o suma de omisiuni", declara fostul cancelar.
Peste toate, lumea devine mai complicata, iar optiunile de astazi se cer reconsiderate lucid. In lumina acestui considerent, Helmut Schmidt a respins, de pilda, participarea Germaniei la actiunea din Kosovo, dupa cum a socotit a fi un „pas stupid" decizia de a aplica sanctiuni Rusiei. El a criticat sever extinderea comertului cu arme si a salutat faptul ca Germania actuala a pastrat comunicarea cu toate tarile implicate in istoria europeana.
Politician cu armatura conceptuala solida, Helmut Schmidt nu numai ca s-a revendicat din filosofii organizate, dar le-a inteles mizele sociale si a formulat concluzii filosofice pe cont propriu. In scrierile sale, raportarile sunt mai ales la Kant, Max Weber, ganditorii social-democratiei si Popper, pe care ii frecventa. El a dovedit inca o data importanta inradacinarii politicianului intr-o filosofie bine insusita.
In etica protestanta, semnul obtinerii gratiei divine este succesul personal in opera de slujire a planului lui Dumnezeu. Ne putem imagina ca de la „adresa" la care a ajuns, Helmut Schmidt poate privi cu sentimentul datoriei implinite ceea ce a infaptuit pe Pamant: o intruchipare a politicianului veritabil, intr-o epoca de disruptii, in care nevoia de orientare este mai acuta ca oricand.

Articol disponibil la adresa: http://www.clipa.com//a14665-Politicianul-veritabil.aspx